De ieri și de azi

Recomandări:

Cuza, statuia şi oltenii

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost inițiatorul primelor reforme importante care au fixat un cadru modern de dezvoltare al țării. Legile care au finalizat procesul de dezrobire al romilor (1856), reforma fiscală (1861), secularizarea averilor mănăstirești (1863), reforma agrară și împroprietărirea țăranilor (1864) nu au fost însă pe placul unor părți importante și influente ale societății românești și au dus - în cele din urmă - la constituirea “monstruoasei coaliții” care a pus la cale abdicarea forțată a Domnitorului din anul 1866. Această adevărată ură împotriva Domnitorului Alexandru Ioan Cuza avea să rămână înrădăcinată multe decenii în pătura conservatoare aflată la conducerea țării. O dovadă este și povestea mai puțin știută a statuii Domnitorului Alexandru Ioan Cuza care se află azi în fața Palatului Primăriei Municipiului Craiova.

Statuia lui Cuza în piațeta dintre hotelurile
Minerva și New-York

Citește mai mult... »

Povestea unui genial actor de comedie: Petre Liciu


Am părăsit pentru un timp lumea artiștilor aproape uitați. Am încercat în articolele anterioare să devoalez pentru voi câteva dintre destinele marilor actori de odinioară (Maria CiucurescuSorana ŢopaAgepsina Macri-EftimiuLeny Caler sau Nora Piacentini), de dansatori (Lizica Codreanu) sau ale unor voci celebre din vremurile trecute (Florica Florescu, Gheorghe Ionescu-Gion sau Titi Botez). Mă întorc în lumea teatrului de la începutul secolului XX ca să vă povestesc despre un mare actor – poate cel mai mare actor de comedie al secolului trecut și al Teatrului Național din București: Petre Liciu.

Teatrului Naţional din Bucureşti

Citește mai mult... »

În vogă (pe vremea străbunicii)

„Cățelușul purtat în “lessă" la plimbare pe trotuarele îmbulzite ale Căii Victoriei, țigara în colțul gurii artistic fardate, bridge-ul, cocktail-party-ul, etc… și-au făcut debutul în viața Capitalei noastre, ca oricare alt capriciu al modei. Am crezut, atunci când și-au făcut apariția în carnetul mondenelor noastre, că nu vor trăi decât clipe efemere, că nu vor fi decât... “o vogă" trecătoare, că vor avea soarta “altor voge" născute din ordinul “nu știu cui”, apuse ca prin magie fără să știm “precis când" și fără să știm “de ce?" Dar acestea s'au înscăunat în viața de toate zilele a mondenelor bucureștene ca și când obiceiul lor ar fi fost moștenit de la străbunice, o dată cu lada cu naftalină și vechituri. Ceea ce ni s'a părut o glumă a modei constituie azi un lanț indestructibil al vechii tradiții bucureștene.”

Moda interbelică
Automobilul - în vogă prin anul 1938

Ce nu știa reporterul interbelic D. Lc.”, autorul articolului “Voga Capitalei” publicat în numărul din 4 mai 1938 al revistei Ilustrațiunea Română” - din care am extras citatul anterior - era că peste câteva decenii o nouă “vogă” avea să pătrundă printre “fashionistele” (“mondenele” de ieri) capitalei: curentul vintage. O modă care readuce la viață ceea ce era în vogă” în vremea străbunicilor noastre. Să aflăm așadar cam ce era “în vo” prin anul 1938:


Eleganța bucureșteană trebuie să fumeze, trebuie să joace “bridge”, să adore un cățel, să bea “whisky" la “cocktail-party"-uri... Dar toate acestea au intrat de mult în domeniul obișnuinței! Noi elemente, noi baloane de oxygen, sunt reclamate pentru înviorarea ritmului monden.  


 
Care-i noua “vogă"? Care e “ultima vogă”? Cum? N'ați observat încă nimic în noua ținută automobilistică a doamnelor bucureștene? E un mic triumf asupra unui despot al garderobei; noua “vogă" dictează: “De azi înainte, dacă vrei porți pălărie, dacă nu, nu porți!. În viteza mașinei, în bătaia vântului și a soarelui de primăvară, aveți dreptul să lăsați buclele ondulației permanente și sugestivei coafuri “paj" să respire în voie. În mașinuța ta doar ești puțin ca și la tine acasă! Și nu porți pălărie! Și apoi îți dă un aer sportiv!

Mai multe articole aici: Străbunica

Vei avea aerul și mai sportiv dacă arborezi pe nas ochelarii negri cu rama groasa. Cu ramă groasă, albă! Așa sună cuvântul de ordine. Mai ales la volan, comiți cea mai gravă abatere de la vogă dacă nu te supui să privești lumea, cerul, iarba și florile prin sticla cenușie care-ți întunecă întreg universul.
- Dar eu am ochi sănătoși și… destul de frumoși și prefer să văd lumea în roz! Nu crezi că această sticlă cenușie?...
- Când “voga" ordonă, tu nu trebuie să crezi nimic, duduie! Căci oricât vei protesta la început, tot termini prin a capitula. De aceea ai admis atât de repede și basmaua “à la russe", pe care o aranjezi în trei colțuri legând două sub bărbie. La început ai avut cu soțul d-tale o discuție care a urmat cam în felul următor:

Prin Cișmigiu, călare

- Bine, dragă, după ce că te aștept un ceas în mașină, îmi sosești legată la cap cu o basma de chivuță?
- “E ultima vogă", dragul meu! “Basmaua “à la russe"...
- E ridicolă, ne va râde toată șoseaua, te rog să o scoți!
- A nu, dragul meu, e ultimul șic și nu vreau de loc să am aerul unei demodate...
Nici nu ați ajuns la Otopeni. Pe lângă mașina voastră au fâlfâit cascade de basmale rusești strident colorate.
- Ai dreptate, draga mea, cred că în definitiv nu-mi displace această “vogă" a basmalelor.
- O! Dar ar fi fost suficient chiar dacă-mi plăcea numai mie…
Străbătând șoseaua până la Snagov ai aflat deodată eu tristețe că încă nu erai la curent cu noua “vogă" sportivă feminină. Nu poate fi vorba decât de o… “nouă vogă”! A doua zi te întâlnești la coafor cu tovarășa de sky:
- Știi, avem cu ce înlocui sky-ul. O “nouă vogă"… Sportivă. Mi-am și comandat… ghici ce?
- Ți-am luat-o înainte, scumpă amică, am și fost ieri până la Minovici și n'am căzut decât de trei ori.
- De pe cal?
- Cum de pe cal? De pe bicicletă, dragă! Dar văd că nu prea ești la curent cu moda sportivă. N'ai aflat încă de ultima vogă a ciclismului feminin? Fusta-pantalon e indispensabilă, restul se înjghebează ușor!


Ce va dăinui din acest stol de noi capricii mondene cu care ne-a dăruit primăvara anului acestuia? De cele mai multe ori puterea unei “vogi" apune odată cu sfârșitul sezonului… Să nu dispere modistele? Să nu jubileze negustorii Bazacei!? Și bine ar face elegantele sportive dacă din timp, ar socoti un colțișor în apartamentul lor, destinat micului “Muzeu al capriciilor” lor sportive. O bicicletă condamnată ruginii așteaptă să-și ocupe locul pe lângă alte unelte demodate…”

La Șosea, pe bicicletă



Sursa: articolul “Voga Capitalei” – semnat “D. Lc.” - publicat în revista Ilustrațiunea Română - numărul din 4 mai 1938 – citit din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor


Citește mai mult... »

POVESTEA CONCURSULUI "MISS ROMÂNIA" - 1929 (4 - marea finală)


După finalizarea concursurilor județene – un adevărat triumf al organizatorilor - a venit și ziua de 17 martie 1929 – ziua marii finale. În concurs au intrat 100 de concurente: cele 70 de câștigătoare județene și alte 30 d-șoare alese dintre frumusețile clasate pe locurile doi și trei. Juriul, sub patronajul  d-lui Alexandru Vaida Voevod (ministru de interne, fost și viitor prim ministru al României), a avut următoarea componența: preşedinte  dl. prof. Tzigara Samurcaş, membrii: d-na Alex. Cantacuzino, d-na Maria Giurgea, dl. Al Mavrodi, dl. Liviu Rebreanu, dl. lon Steriadi, dl. Frederic Stork, dl. N. Batzaria şi dr. G. Graur. Locul desfășurării concursului: Palatul Cultural (Salonul Oficial), de pe Șoseaua Kiseleff.

Mulțimea de pe străzile Capitalei  
în ziua concursului Miss România 1929

Citește mai mult... »

La umbra ceasloavelor

Am parcurs împreună cu reporterul Ion Tic al revistei “Ilustrațiunea Românădrumul care ascunde povești și blesteme ce duce spre “Mânăstirea Agapia cea tăinuită de lume”. Am ajuns atunci până la porțile mănăstirii – așa cum era ea în anul 1938 - și ne pregăteam să pătrundem în sfântul lăcaș de reculegere și rugăciune, în mănăstirea care a păstrat un important tezaur de artă bisericească și o străveche tradiție monahală de înaltă și pilduitoare spiritualitate:
 
Curtea interioară a Mănăstirii Agapia în anul 1938

Agapia în 1938


“Satul cu căsuțele curate și primitoare - unele adăposturi de maici care n'au mai avut chilii în curtea mânăstirei - ne vestește că suntem în preajma sfântului lăcaș. Așa cum sunt înghesuite, mai ales spre capătul dinspre mânăstire, dovedește începutul unei nou așezări care tinde spre ridicarea unui târgușor, în nepotrivire poate cu gândurile acelora care întemeind mânăstirea, au conceput-o și-au dorit-o cât mai ferită de lume. Așa cum se prezintă astăzi, satul pare o gardă voinică de case, căscioare și chilii, care străjuiește poarta mânăstirei. Unele sunt case de oraș, destul de impunătoare, altele chiar cu oarecari pretenții arhitectonice. În general, satul este simpatic, curat, gata să primească și să adăpostească vilegiaturiștii care-și aleg drept loc de odihnă aceste frumoase meleaguri (…).

Oprim în fața mânăstirei. O arcadă tăiată în zidul extrem de gros, scundă și largă, lasă să se vadă curtea largă a mânăstirei, împrejmuită, jur-împrejur, de chilii. În curte, spre poartă, biserica zugrăvită de Nicolae Grigorescu, pe care inspirația și geniul acestui mare pictor au făcut-o celebră. (…) Făcurăm un scurt popas în curtea mânăstirei, căreia chiliile cu albul lor imaculat îi împrumută un aer solemn, majestuos. Chiliile sunt destul de mari și de înalte. Deasupra lor se înalță saloanele stăreției, atelierele, arhondăria, muzeul și un paraclis destul de frumos și de interesant. Un ceardac larg, circular, leagă pe toate laturile aceste încăperi. Arcade și stâlpi de lemn împodobesc ceardacul care dă o înfățișare atât de plăcută întregii construcții. Așa cum se înalță, în bătaia soarelui de dimineață, mânăstirea cu ceardacul odihnitor, pare o mare și veche casă boierească, voioasă și primitoare. Nimic din tristețea zidurilor de mânăstire.”



Citește mai mult... »

De Lăsata secului (datini, tradiții, superstiții)


În zilele pe care le trăim, începutul Postului Mare – Ziua de Lăsata secului – trece aproape neobservat. În alte vremuri însă, această zi de hotar dintre perioada horelor, a balurilor sau a carnavalului și timpul reculegerii și al rugăciunii era sărbătorită cu fast. 

Citește mai mult... »

Obiecte magice: “iarba fiarelor” și “fluierul fermecat”

În poveștile care ne-au fermecat copilăria, “iarba fiarelor” și “fluierul fermecat” erau două dintre obiectele magice folosite de eroii noștri îndrăgiți pentru a deschide lacătele cu care erau zăvorâte alesele lor și comorile cele mai ascunse, sau pentru a-și vrăji dușmanii cu ajutorul unor cântece minunate. Poveștile nu ne-au dezvăluit însă secretul dobândirii acestor obiecte cu puteri supranaturale. Am găsit aceste “secreteîn două numere din anul 1927 ale revistei Comoara satelor”:


Citește mai mult... »