Cântece și descântece de dragoste

Cu apă neîncepută...
Cu apă neîncepută...
Poate vă amuză credința românilor  în farmece și blesteme. Dar ea era prezentă în conștiința populară la inceputul secolului XX – tot așa cum ea mai persistă  și astăzi. Se rosteau și atunci, ca și acum  “incantații” speciale  pentru îndepărtarea vrăjilor sau pentru alungarea spiritelor rele. Folclorul românesc conține multe descântece de deochi, acesta fiind considerat în popor o boală indusă prin magie de o simplă uitătură invidioasă. Dar descântecele se fac și pentru aducerea dragostei, pentru sănătate, pentru… aducerea înapoi a barbatului. Practic pentru orice situație ivită în viața există și…o soluție în lumea farmecelor sau a descăntecelor. (din articolul “Iubirea în farmece, cântece și…descântece”).

Încă de când am scris articolul menționat mai sus mi-am propus să îl completez cu descrierea câtorva vrăji și descântece de dragoste. Nu a fost atât de simplu pe cât s-ar putea crede ( o simplă căutare cu ajutorul d-lui Google vă va lămuri). O explicație am găsit într-o importantă culegere de folclor – “Materiale folkloristice” - apăruta în anul 1900 prin îngijirea lui Gr. G. Tocilescu – membru al Academiei Române:

Culegerea acestui gen de literatură poporană e cea mai anevoioasă, din causa numărului restrâns al celor ce sunt depositarii descântecelor și a vrăjilor. De obicei puține femei bătrâne mai știu a descânta și a vrăji; apoi ele au superstiția de a nu comunica cuiva vr’un descântec, de teamă ca nu cumva descântecul, o dată comunicat, să nu mai aibă tărie, și astfel meșterițele descântătoare sau doftoroaiele satelor să-și piardă meseria lucrativă.” Asta era în anul 1900 și a mai trecut un veac de atunci…

Din aceiași culegere de folclor am “cules” pentru voi descrierea câtorva descântece și vrăji. Doar pentru lectură…

Vrajă de facere de dragoste


Fata care voiește să’și facă de dragoste, se duce mai întâi sâmbătă seara în scăpătatul soarelui și ia apa din fântână într’o oala sau sticlă curată. Ajunsă la fântână zice versurile primei părți a descântecului:
Descântec
Descântec

-     Buna seara fântână lină.
-     Mulțumim dumitale tânără copilă.
-     Șezi.
-     Nu șed.
Că n’am venit să șed,
Și’am venit să’mi dai
Cătările tale,
Să strâng dragostele în ele,
Cum nu poate răbda de tine
Toate lighioanele,
Toate păsările,
Așa să nu poată răbda…
(cutare - se spune numele iubitului)
De vorba, de chipul, de ochii
Și sprâncenele mele.
Toată lumea,
De la mic pân’la mare,
Mai vârtos… (cutare).



Duminica de dimineața se scoală în revărsatul zorilor, ia apa și începe a vrăji cu busuioc, para de argint și fir roșu. Această a doua parte a descântecului se face pe vatra focului.

-     Mă sculai Duminică de dimineață,
Pe ochi nespălată,
De rouă nescuturată.
Maica Precista mă văzu,
Jos din cer se scoborî,
Pe scară de argint
Și la mine veni.
Cu buciumul buciuma,
Dragostile le aduna,
În astă oală le băga.
Cum nu poate răbda vaca de vițel,
Descântec pe vatra focului...
Descântec pe vatra focului...
Și oaia de miel,
Și scroafa de purcel,
Și cloșca de pui,
Gâsca de boboc,
Bobocul de gâscă, -
Așa să nu poată răbda,
Toate fetele,
Toate nevestele,
Toate preotesele,
Toate miresele,
Toți popii,
Toți protopopii,
Toți zapcii,
Toți conțilii,
Toți primarii,
Toți notarii,
Toți judecătorii,
Toți întâlnitorii,
Toți băieții,
Toți logofeții,
De la mic pân’la mare,
Mai vărtos… (cutare) !


Când fata termină partea a doua a descântecului, mai adaugă și cuvintele:

Cum arde vatra de foc și focul de vatră, așa să ardă inima în mic și în mare, mai vârtos în… (cutare), și cum trage fumul la coș, așa să tragă la mine și mic și mare, mai vârtos (cutare) ! Apoi fata iese afară și se întoarce cu fața spre soare și rostește partea a treia a descântecului:

-           Răsai soare,
Frățioare,
Nu răsări pe garduri uscate,
Pe țoluri vărgate;
Răsai pe ochii mei,
Pe genele mele,
Pe sprâncenele mele,
Să se uite lumea cu drag la ele !
Cine’n urmă mi-o călca,
În gura mi’o căuta;
Cine cu mine n’o vorbi,
Inima’n el o plesni!

Cu apa astfel vrăjită, se stropește fata pe frunte, se spală pe ochi, iar busuiocul cu paraua de argint le poartă cu sine.


Descântec de dragoste


Se descânta cu apă neîncepută, cu stebla de busuioc și miere cununată, cu care se unge îndrăgostitul:

Mă sculai,
Mă spălai,
Mă pieptănai,
Mă spălai
Cu apă de plai,
Cu apă de năstrapă,
Cu o steblă de busuioc.
Cu buciumul buciumai.
Dragostele le chemai.
Și mă dusei la râul lui Iordan
Mă sculai,  mă spălai...
Mă sculai,  mă spălai...
Și mă spălai,
Mă curățai,
Și’mi luai:
După țâțe,
Păr de mâțe,
După cap,
Piei de țap;
După picioare,
Piei de șarpe,
După trup,
Piei de lup.
Mă spălai
Mă curățai,
De urâciuni,
De legături,
De dătături,
De aruncături,-
De la cumnate,
De la surate,
De  la vecine,
De la străine,
De la moașe,
De la nașe,
Și… cutare… rămase șpalt
Mândru și frumos
Ca un trandafir frumos.

 Uneori se recomandă pentru acest descântec miere cununată de trei ori, în care se vrăjește de trei ori. Cu mierea se unge pe sprâncene și pe păr tânărul sau fata care voiesc să facă dragoste. Se mai descânta și în sare, care se pune în ghete și se zic cuvintele:

Cum trag toate vacile și toată lumea,
Și mic și mare la sare,
Și cum nu poate nimeni fără sare
Așa să nu poată nimeni fără… (cutare).
Și cum nu pot eu călca,
Așa să nu poata calcă … (cutare) fără… (cutare).”



Vrajă de dragoste


Descântătoarea mestecă cu un fir de busuioc într’o sticlă cu apă, din care trebuie să bea cel căruia i-a descântat:

Duminica mă sculai
Vadra’n mână o luai,
La fântâniță plecai,
Pe poteca necălcată,
Pe rouă nescuturată,
Cu busuiocul ăsta buciumai,
Dragostele adunai,
De la cârciumarese,
De la jupânese,
De la flăcăi,
De la fete mari,
De la copii mici,-
La fântână...
La fântână...
Și’n apa lui… (cutare) le băgai
Și pe… (cutare)’l luai
Și’l dusei la râul Iordan
Și’l spălai
Și’l curățai
Pe trup
De păr de lup
Pe cap
De păr de țap
Pe țâțe
De păr de mâțe
Și’l dăruii
Cu doi luceferei,
În doi umerei,
Cu stele,
Mărunțele, pe mânecele.
Cu cine o vorbi... (cutare),
Cu cine’o tăinui,
Cu miere l’o lipi;
Să le vie a plesni,
Prin gene,
Prin sprâncene,
Mai ales prin ismene.
Să nu-i dea a sta,
Să nu-i dea a mânca.”


Sursa: “Materialuri  folkloristice” culese și publicate sub auspiciile Ministerului Cultelor și Învățământului Public prin îngrijirea lui Gr. G. Tocilescu – București – 1900 din colecția Biblitecii Digitale a Bucureștilor



11 comentarii :

  1. Am fäcut un comentariu, a apärut, apoi a fost sters. Unde am gresit. Revin,
    Tare frumos. Vin cu o completare… infimă, deoarece subiectul este INEPUIZABIL, abordat de toţi etnografii. La sate, oficierea vrăjilor era încredinţată „babelor meştere”, care, în funcţie de localitate purtau nume diferite, cum ar fi: „meşteşitoare”, „bonbănitoare”. Cea mai vestită dintre ele era Ana Herbel (n.1913) din Vadul Izei, cunoscută sub numele „Herbeloaia”- şi considerată cea mai mare vrăjitoare din nordul ţării, care „ştia face să-ngheţe şi apa”, „ştia şi toaca-n ceri cum stă” care – după spusele ei lucra cu dracu. Sătenii atestă că la moartea ei, sicriul i-a fost păzit de un şarpte mare care era Diavolul. Neputându-se apropia nimeni de sicriu, capacul a fost pus cu furcile, după ce şarpele a intrat în el, fiind înmormântat odată cu vrăjitoarea: (Pamfil Bilţiu) De fapt, şarpele- balaur este un simbol arhetipal cu multiple semnificaţii, întruchipând în basmele şi miturile popoarelor RĂUL UNIVERSAL, diavolul şi PULSAŢIILE INCONŞTIENTULUI. El este permanent folosit în descântece, datorită faptului că se considera că are o putere extraordinară, care „poate dărâma întregul univers” (P. Bilţiu) Am să dau cîteva exemple de descântece de dragoste, culese de P. Bilţiu: „ Une meri, tu şerpe, laură-balaură / Cu ochii ca taleru/cu solzii ca galbenii / Cu 99 de picioare mârgăitoare / Cu 99 de cozi împuşcătoare / Cu 99 de aripi zburcăitoare / Cu 99 de coarne-mpungătoare / Cu 99 de limbi muşcătoare/ (...) Du-te tu în sara asta la Ion / Cu 99 de picioare împroaşcă-l / Cu 99 de coarne înpunjel / Cu 99 de codz împuşcă-l / Cu 99 de aripi zburcăieşte-l / De minte zmineşte-l / La Mărie adoreşte-l.
    Descântecul foloseşte o suită de blesteme adresate feciorului iubit urmate de „motivul-poruncă” trimis celui drag pentru a fi fermecat: „ Du-te dor la Ion / De li-i găsi dor la lucru lucrând / Să-i arză lucru-n mână / Şi mâna pă lucru / Şi inima-n-t-ele / Să nu poată de doru Mării / Să naibă a fii / Să n-aibă a poclui / Până la Măria-nt-as sară-a vini / Şi cu ie a povesti / Şi pă ie a ibdi / Şi pe ie a peţi”.
    E DOAR un singur exemplu dat din palmaresul atât de bogat al folclorului românesc . Omagiu celor care şi-au dedicat întreaga viaţă pentru ca să strângă şi să consemneze aceste tradiţii ca să nu se piardă în negura trecutuluii. Sunt multe de spus, dar nu vreau să-ţi ocup tot blogul. Felicitări Marcel pentru subiectul abordat.

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumsc mult pentru completarea interesanta - de profesionist.Avem acum doua articole intr-unul singur.Ceea ce nu e putin lucru....

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumos !!! Eu am crescut la tara, si intr-adevar , asa era .. adolescenta fiind, sa zic 14-15 ani, cand vedeam fetele ajunse la varsta maritisului ca se " dedau " la astfel de ritualuri , gandeam ca nu e fair sa faci asta ...ani mai tarziu, am gasit in Biblie si argumentul a ceea ce instinctiv simteam : " nu starniti, nu treziti dragostea pana nu vine ea. " Sunt convinsa insa, ca exista o explicatie a acestor ritualuri : in timp ce femeia are nevoie de stabilitate ,de protectia unui mascul , sa aiba un camin , sa faca si sa creasca copii ( in definitiv , acesta fiindu i rolul ptr care a venit pe pamant - sa duca specia mai departe) barbatul, isi urmeaza instinctul, acela de a perpetua specia .( in timp ce femeia poate face doar un copil pe an, barbatul poate face 365 ) Deci si unul si altul, nu fac decat sa si urmeze natura ...noroc cu constiinta !

    RăspundețiȘtergere
  4. Sunt de acord cu tine, cu mentiunea ca ... si barbatul vrea sa duca viata mai departe. In felul lui... :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Minunat articol! Frumoasa, interesanta si la subiect interventie . Mi-a facut mare placere sa va citesc.

    Pusa Becker Brindea

    RăspundețiȘtergere
  6. Traditii care incet-incet se uita, din pacate!

    RăspundețiȘtergere
  7. Am citit din intamplare articolul,parearea mea este ca,indiferent cate incantatii pronunti totul sta in puterea de concentrare,putere cuvintelor pronuntate,trebuie sa crezi si deasemeni sa detii un anumit control psihologic,nu stiu daca m-am facut inteleasa.....dar nu oricene face incantatiile are si puterea de a le pune in aplicare...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil acesta era si argumentul pentru care nu oricine putea "sa faca" descantece. Doar "babele pricepute", numite si "descantatoare". "farmacatoare" sau altfel.

      Ștergere
  8. Se dor și de ...inimă albastră !

    RăspundețiȘtergere