Dragobetele sărută fetele!

Dragobetele sărută fetele...
În România de altădată ziua de 24 Faur (Februarie) – zi de pomenire a aflării capului Sf. Ioan Botezătorul în calendarul religios –  era considerată ziua de “cap de primăvară” și era numită în calendarul popular "Ziua de Dragobete". Considerată o adevărată zi a iubirii în tradiția poporului nostru, ziua de Dragobete era ziua în care se sărutau pentru prima dată în public fetele cu băieții, împărtășindu-și astfel dragostea lor cu comunitatea în care trăiau (Dragobetele săruta fetele...). În ziua de Dragobete se făceau logodne fictive sau înfrățiri între tineri. Exista superstiția că cei care se vor „drăgosti” în această zi vor rămâne îndrăgostiți până în primăvara următoare. Se credea de asemenea că în ziua de Dragobete păsările se strâng în stoluri, se împerechează și încep să își clădească noile cuiburi. Să redescoperim cine este de fapt junele Dragobete, acest Cupidon dac, flăcăul uitat dar scos în ultimii ani de la naftalină ca o contrapondere neaoșă la mult mai comercialul Sf. Valentin:

Iubirea care înflorește
„S-a emis ipoteza că Dragobetele poate fi „înrudit” cu zeii străvechi greco-romani de tipul lui Pan, care avea picioare, coarne și blană de țap, dănțuia primăvara prin pădure și, cuprins de elanuri erotice, pândea nimfele și femeile, pentru a le face partenere, în dansul ritual al dragostei. În susținerea acestei ipoteze vine faptul că „Dragobete” ar deriva din cuvintele dacice Trago = țap și Bete = picioare (pedes în latină). Prin creștinizarea Daciei, zeul păgân Dragobete a devenit reprezentant al dragostei pure, sufletești, pierzându-și atributele sălbatice, primitive, sărbătorit odată cu venirea primăverii, când natura se trezește la viață. Etimologii consideră cuvântul Dragobete ca prevenind din slava vehe: dragu biti – a fi drag. Legendele spun că ar fi băiatul Babei Dochia (dar opusul ei pozitiv) și cumnatul lui Lăzărică – un străvechi zeu al vegetației - și că ar fi un tănăr voinic, frumos, iubăreț și bun, care inspira dragoste curată fetelor.” („Sărbători, tradiții, ritualuri, mituri...” – Julia Maria Cristea).


Cap de primăvară
De ziua de Dragobete se leagă o serie de obiceiuri pline de farmec dar în mare parte uitate:

De Dragobete fetele și nevestele tinere strângeau zăpada - "zăpada zânelor" - şi o topeau iar cu apa rezultată îşi spălau faţa şi părul în anumite zile din an ca să își păstreze frumusețea.

Tot în ziua de “cap de primavară” fetele și flăcăii trebuiau să arate comunității cine le era alesul sau aleasa inimii; cel care stătea singur în această zi risca să rămână singur până în primăvara următoare.

În ziua de Dragobete nimeni nu avea voie să plângă ca să nu atragă ghinionul asupra lui. Se credea de asemenea că plantele de leac care erau semănate în ziua de Dragobete primeau puteri magice.
Dragobete...

În satele românești de Dragobete se organizau adevărate petreceri:  “dacă era vreme frumoasă, de dimineața, frumos îmbrăcați ca la o mare sărbătoare, fetele și băieții se adunau pe grupe de vârste și porneau hăulind și chiuind de răsuna satul, strigând “Dragobetele săruta fetele”, înspre dealurile din preajmă sau înspre pădure, pentru a culege primele flori de primăvară – ghiocei și brândușe. În timp ce fetele căutau flori, băieții strângeau uscături pentru a aprinde un mare foc, în jurul căruia se adunau, pe grupe de vârste, vorbeau, spuneau glume cu caracter erotic – dar nu cu substrat indecent – mai mult legate de simpatiile ascunse.

Înspre namiază, când focurile se stingeau, fetele porneau în goană spre sat, fiecare urmată de băiatul care o îndrăgea. Dacă acesta reușea s-o prindă (și evident că ea se lăsa prinsă), avea dreptul să o sărute în văzul tuturor și erau pentru un an de zile, până la următorul Dragobete, considerați ca logodnici. Se întâmpla însă ca doi tineri să fugă după aceiași fată,și atunci ea trebuia să-și dea silința să se lase prinsă de acel pe care îl îndrăgea.” („Sărbători, tradiții, ritualuri, mituri...” – Julia Maria Cristea).

Avem așadar obiceiuri și tradiții pline de farmec legate de o sărbătoare a iubirii. De ce atunci - chiar dacă am importat și îmbrățișat plini de entuziasm o altă sărbătoare a iubirii – să îl dăm uitării pe veselul și iubărețul Dragobete și această sărbătoare a iubirii neaoș românească? 

Cât e iarna cu ninsoare,
Stă și doarme calda boare
Dar Sân-Toaderii pornesc.
Haide să culegem fete
Ghiocei la Dragobete
Și brândușe că-nfloresc
Și-au să iasă iarăși muguri,
Și pe câmp români cu pluguri,
Va fi cald și va fi bine
Că-ncep zilele de cresc.
(George Coșbuc)

8 comentarii :

  1. Un adevărat duel între cele două sărbători închinate iubirii care sunt în acestă lună, februarie! Interesante explicațiile găsite aici la tine, mulțumesc! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Problema e cred ca nu ar trebui sa fie un duel. E suficient loc sub soare, cred...

    RăspundețiȘtergere
  3. Oare de ce n-am auzit de Dragobete inainte de "pericolul St. Valentine"? Ca doar am crescut la tara...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multe dintre vechile obiceiuri s-au pierdut. Cred ca ziua de 1 Martie devenise un fel de zi a indragostitilor la noi, nu-i asa?

      Ștergere
  4. tragos-cuvint grecesc inseamna tap
    bete -poate fi forma corupta pt pedes(lat ) picioare .
    Tragos pede --> Drago bete = picioare de tap - Faun
    Avind in vedere "ocupatiunea " Trago betelui , a putut avea loc o contaminare din slava , unde "drag" are sens

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi e mai... draga varianta sustinuta de etimologii care consideră cuvântul Dragobete ca provenind din slava veche: dragu biti – a fi drag.

      Ștergere
  5. O nascocire disperata... am crescut la tara, parintii si bunicii au crescut la tara. Nici nu am auzit macar de acest dragobete.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu ami auzit de el, așadar nu exista nicăieri această tradiție?:)

      Ștergere