Printre regi şi stafii la Castelul din Ciutelec

Frunzărind presa interbelică mi se întâmplă uneori să găsesc informaţii interesante şi poveşti uitate despre locuri din România de azi. Unul dintre aceste locuri e un castel pierdut în inima Transilvaniei: Castelul Wertheimstein din Ciutelec. Satul Ciutelec, parte a comunei Tăuteu, este situat în partea de nord-est a judeţului Bihor. În acest loc, între anii 1890 şi 1911, pe o moşie de peste 1000 de hectare a baronului Wertheimstein, s-a construit un castel. Astăzi în această frumoasă clădire funcţionează Căminul de bătrâni Ciutelec, aşezământ care are în grijă 144 persoane vârstnice. Puţină lume mai ştie astăzi povestea castelului din Ciutelec şi a… stafiei baronesei van Path care se pare că îl bântuia:

Ducele de Windsor în vizită la Ciurtelec

Deşi nimic nu s'a anunţat oficial, se ştie totuşi precis că la sfârşitul lunii August, ducele şi ducesa vor vizita România, invitaţi de marele bancher londonez Charles de Rotschild, a cărui soţie posedă un frumos castel la Ciutelec,  o comună din judeţul Bihor, la 70 km. depărtare de Oradea. După o săptămână de odihnă la Ciutelec, fostul rege al Angliei şi soţia sa vor vizita Mamaia şi Balcicul, precum şi Delta Dunării, unde va avea loc o mare vânătoare în cinstea ilustrului oaspete. În vederea acestui important eveniment care a produs o mare fierbere în oraşele Ardealului, am vizitat comuna Ciutelec  unde se află castelul Wertheimstein aparţinând d-nei Rozalia Rotschild, născută Wertheimstein. La o depărtare de numai un kilometru de comună, dominând de pe un vast platou întreaga regiune, castelul care va adăposti în curând pe ducele de Windsor şi pe soţia sa, a fost construit în 1880 de arhitectul vienez Franz von Sotern, care făcuse cu un an înainte mari renovări la castelul Reginei Elisabetha (soţia împăratului Frantz Ioseph) şi era foarte apreciat de nobilimea austriacă, care-i dădea importante lucrări. Arhitectul von Sotern a ridicat la Ciutelec,  într’una din cele mai pitoreşti poziţii ale Bihorului, o clădire în stilul greoaielor castele ale foştilor magnaţi din Ardeal.

Castelul Wertheimstein în anul 1937

“Castelul” poseda un imens parc, cuprinzând aproape 10 jugăre, cu pădure, câmp, un deal şi un pârâu, Ciutelecul, care trece peste câteva frumoase trepte de marmură albă susurând lângă castel.
Am putut vedea, de la notarul Stănoiu, câteva fotografii din interiorul castelului, care are câteva camere mobilate şi decorate în stilul locuinţelor şvăbeşti. În afară de acestea, castelul Wertheimstein posedă câteva frumoase dormitoare pentru musafiri, trei elegante săli de baie,  o sală de billiard şi o frumoasă bibliotecă. Hall-ul castelului - ne spune notarul Stănoiu - care imediat după război a administrat moşia familiei Wertheimstein – este ornat cu minunate trofee de vânătoare, din care câteva recorduri. “Wertheimstein cel bătrân" era un mare vânător şi cum Bihorul e un ţinut foarte bogat în vânat de toate mărimile, venea în fiecare vară cu prietenii, la castel, unde făcea mari vânători.

Interior din pavilionul de vânătoare

Povestea stafiei de la castelul din Ciutelec

De 20 de ani însă castelul e ca şi părăsit. O dramă sau o legendă cu stafii au îndepărtat pe toţi vizitatorii şi chiar stăpânii l-au părăsit. în 1914, cu câteva luni înainte de începerea războiului mondial, fusese invitat la castelul din Ciutelec baronul şi baroneasa van Path,  dintr’o veche familie bavareză. Baronul avea 60 de ani, pe când soţia lui nu avea decât 18 ani.  Aproape de sfârşitul vieţii, baronul von Path care era un celibatar îndârjit,  se căsători cu fiica şefului grajdurilor sale, o frumuseţe abia îmbobocită. La un an de la căsătorie baronul von Path şi tânăra lui soţie au sosit la Ciutelec.

Vatra din casa îngrijitorilor
Un şvab tânăr, de o frumuseţe răpitoare, din personalul castelui, o însoţea pe frumoasa şi tânăra baroneasă, în lungile ei plimbări călare prin împrejurimi. Ce s'a întâmplat între ei nu se ştie. Cert e că, într’o dimineaţă, baroneasa şi tânărul şvab au fost împuşcaţi sub un stejar, lângă care poposiseră. Caii s'au întors singuri la castel şi bătrânul baron a disădrut.
Războiul care a venit peste două luni a făcut să se uite drama. Dar, când mai târziu au venit oaspeţi la castel, a început să circule zvonul că, în odăile de la etaj, la miezul nopţii, se aude tânguirea tinerel baronese care-şi strigă amantul. Unii chiar au văzut stafia baronesei von Path, în costum de călărie, cu figura însângerată, oprindu-se la colţurile culoarelor şi strigând. De atunci familia Wertheimstein nu a mai locuit la castelul din Ciutelec. Frumosul castel e lăsat în îngrijirea unei familii de şvabi, care ţine totul în bună ordine. Numai imensul parc a rămas neîngrijit, ierburile şi buruienile năvălind pe minunatele alei; florile rare, neîngrijite, au dispărut de mult.
Pe jos, din Ciutelec până la castel, e o plimbare de un sfert de oră. Printre ulmii înalţi care străjuiesc de-o parte şi de alta, clădirea aceasta apare cu obloanele trase la ferastre. De pe balcoane atârnă iedera şi trandafirii sălbatici. Poarta de intrare e bine ferecata, legată cu un lanţ gros şi ruginit. Doi imenşi câini-lup veniră să ne latre furioşi. În cele din urmă, din spatele casei apăru un băiat înalt, blond. Ne privi bănuitor şi-apoi veni să ne întrebe ce dorim. Nu ştia boabă româneşte. Abia ne-am putut înţelege în dialectul lui, care seamănă mai mult cu olandeza decât cu germana. Băiatul nu răspundea bucuros la întrebările noastre. Abia dacă îngăima câteva vorbe. Am aflat totuşi că “stimata doamnă de la Londra",  proprietara castelului, îi scrisese intendentului, tatăl băiatului,  să pregătească cele câteva camere de la etaj, să repare instalaţia de la camera de baie şi să aibe grijă de provizii.

***

În luna August vor veni oaspeţi de seamă. Au angajat câţiva lucrători să prepare un teren de golf pe platoul din spatele castelului. Peste o săptămână vor veni lucrătorii şi un inginer de la Oradea să aranjeze totul.
- Şi cine sunt oaspeţii ?
Băiatul a râs ruşinat şi ne-a răspuns:
- Păi… noi ştim… dar nu putem să spunem.
O fereastră s'a deschis atunci la subsol şi o femeie a strigat:
- Butzi!... Butzi!
Băiatul ne-a părăsit în goană. Am fi vrut să-l mai întrebăm de stafia baronesei Path, de amenajările interioare ale castelului… Rămăsesem numai în compania celor doi câini care ne lătrau fioros clănţănindu-şi colţii.
Am înconjurat pe o bună bucată de loc, parcul străjuit de ziduri groase, apărat de indiscreţi printr'un gard impenetrabil de lemn câinesc. Un loc ideal, pentru cei ce vor  să se retragă departe de privirile curioase ale oamenilor… Satul Ciutelec unde au sosit - la învăţător, la popă şi la notar - ziarele cu vestea că fostul rege al Angliei va veni în luna August la castel, e în fierbere. În cele câteva zeci de case pitite printre livezile de meri, se comentează marele eveniment care va scoate din făgaşurile ei potolite viaţa satului acesta, departe de orice căi de comunicaţie. În pitorescul Ciutelec se aşteaptă cu înfrigurare ziua când va descinde fostul Împărat al celui mai mare imperiu al lumii.

Vechiul castel - azi cămin de bătrâni
Până atunci, d. Karl Gierling, proprietarul cârciumei-debit de tutun-magazin de mărunţişuri  lucrează cu pensule multe la întocmirea unei noui firme pentru magazinul său. Pe cartonul de ambalaj galben, pensula lui muiată în catran, scrie cu litere tremurate :

“LA DUCELE DE WINDSOR"

Surse:

- articolul “Ducele şi ducesa de Windsor în România – o vizită la castelul din Ciutelec” – semnat “R.” – “Ilustraţiunea Română” din 28 iulie 1937 – citit din colecţia Bibliotecii Digitale a Bucureştilor
- site-ul http://comunatauteu.ro 
- site-ul http://puschabecker.blogspot.ro

19 comentarii :




  1. Stimatate Domn Chisca,


    Va multumesc pentru acest documentar pretios in ce priveste satul meu natal. Strabunicul meu à fost administratorul domeniului. Cunosteam cateva povesti legate de castel,dar trebuie sa spun ça mi-am imbogatit cunostintele gratie mesajului primit.
    Sunt foarte legata de acest loc, tatal meu à lucrat in calitate de contabil la "Caminul de batrani" in tinerete le lui, eu ma jucam pe aleile domeniului , printre trandafiri si arbori plantati de catre tata, care s-a stins in 2011 in acest loc.Daca accesati blogul meu, veti remarca imagini de la "Castel" , care azi adaposteste persoane cu handicap psihic si fizic, pentru care m-am implicat personal.

    Pusa Becker-Brindea




    RăspundețiȘtergere
  2. Ma bucur Puscha ca articolul descoperit de mine in presa interbelica ti-a dat si tie informatii pe care nu le stiai. Si trebuie sa iti spun ca apreciez munca pe care o faci acum, acolo... In cazul in care doresti, pot sa iti trimit scanat articolul din "Ilustratiunea romana" - trebuie doar sa imi dai o adresa de e-mail. Adresa de e-mail a blogului: deierisideazi@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna dimineata, felicitari pentru blog !
    Din dorinta de a vedea cum arata astazi fostul castel am dat un search pe google si am dat peste http://teodorapetrescu.blogspot.ro/2015/03/castelul-din-ciutelec.html.
    Nu vreau sa fiu carcotasa, are in titlu, ce-i drept, link catre blogul dumeavoastra, dar prea e copiat cuvintel cu cuvintel...si mi-au mai sarit in ochi si alte postari.
    Chiar daca nu am mai comentat pana acuma va citesc cu interes de fiecare data. Mult succes in continuare !

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc Alina.Din pacate stiu si eu, nu e singurul site care copiaza "in bloc" articole de pe blogul meu - asta e lumea virtuala in care traim si nu prea am ce sa fac. Asa ca tot ce pot sa va rog e sa...preferati originalul copiilor. Si poate sa distribuiti prietenilor articolele care va plac. Te mai astept pe aici, Alina!

    RăspundețiȘtergere
  5. Desigur, sunt foarte interesata sa obtin acest document scanat si va multumesc din suflet pentru amabilitatea de à mi-l pune la dispozitie.Felicitari pentru calitatea blogului dvs! Revin pe adresa electronica proposa de dvs. Cu fratietate, Pusa BB

    RăspundețiȘtergere
  6. Multumesc si eu Pusha pentru cuvintele de apreciere...

    RăspundețiȘtergere
  7. Like!
    https://www.facebook.com/pages/Castelul-Wertheimstein-din-Ciutelec/470420726442078

    RăspundețiȘtergere
  8. Ooo...ce bucurie acest articol.Multe povești am auzit in copilarie de la bunicii mei, dar niciodata atatea amanunte.Si bunicul meu a muncit acolo...tot administrator :)...oricum a fost locul magic in care sm copilarit alături de prieteni de acolo ...Ioana, Brindea, Dana Daniluc, Sanda, Gabi Craciun...

    RăspundețiȘtergere
  9. Ma bucur mult Carmen ca un articol gasit in presa interbelica poate sa va readuca in minte amintiri. Tie, Puschei, poate si altora. Te mai astept pe blog, pentru alte povesti ...

    RăspundețiȘtergere
  10. Articolul,ca de obicei interesant,eu ma intreb ,cate locuri frumoase mai sunt de care aflam greu.Ma intreb,inca, gradina a fost refacuta? Ar fi interesant,sa vizitam aceste locuri.

    RăspundețiȘtergere
  11. Articolul,ca de obicei interesant,eu ma intreb ,cate locuri frumoase mai sunt de care aflam greu.Ma intreb,inca, gradina a fost refacuta? Ar fi interesant,sa vizitam aceste locuri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fiind vorba de un asezamant destinat azi ingrijirii batranilor cred ca si parcul este intretinut la fel de bine ca si vechiul castel

      Ștergere
  12. frumos!auzisem despre povestea asta dar mult mai putin decit in articol.multumiri

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu chiar nu stiam nimic pana cand am gasit articolul din presa interbelica. Surpriza a fost mai mare asa... :)

      Ștergere
  13. Imi place mult,n-am auzit de acest castel,are o poveste interesanta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am aflat de existenta lui... citind presa interbelica! :)

      Ștergere
    2. Tata e de ani buni sef de centru al acestui azil. Unii batranei de acolo ii spuneau "tata", fiindca erau foarte atasati de el. Am avut prieteni valorosi acolo, oameni cu povesti pline de cuvinte intelepte. Mi-am petrecut copilaria printre ei, am plans cu ei, le-am ascultat durerea vietii, dorul de copii, dar am impartit si multe zambete. A fost frumos...

      Ștergere
    3. Mă bucur că articolul ți-a trezit amintiri plăcute. Mă bucur de asemenea că la Ciutelec o construcție cu valoare istorică și-a găsit menirea. Una nobilă. Te mai aștept pe blog, Ancuța.

      Ștergere