De ieri și de azi: Fetele de la Finanţe (umor de altădată)

Recomandări:

Fetele de la Finanţe (umor de altădată)

Onor Ministrul Finanțelor – un anume Tache, cum altfel – membru al Guvernului României în anul 1905, în scopul creșterii încasărilor la buget și pentru a reuși să reducă datoria publică a țării, a aplicat o măsură excepțională pentru acele vremuri: a acceptat ca în cadrul Ministerului de finanțe să fie angajate femei
 
Nemaipomenit! Nemaivăzut! Funcționare la Ministerul de finanțe!?... Reforma aceasta radicală a provocat numeroase comentarii malițioase și a dat multe emoții în lumea funcționarilor de sex masculin, care își simțeau posturile amenințate de gingașele concurente. 
 
Revista „Furnica” nu putea să rămână indiferentă și ca urmare a propus – prin redactorul ei „Peer Gynt” (Octav Doljan) - un set de șapte măsuri care, odată aplicate, urmau să asigure menținerea imaculată a moralității în cadrul acestui important minister:

România: Moșulică, parcă ai mai întinerit:
niciodată nu te-am văzut așa vioi!
Ministrul de finanțe: Păi dacă’i sacul gol

Cele șapte reguli pentru funcționarele de la finanțe

 
1. Toate domnișoarele vor lucra într’un cabinet particular cu totul separate de al funcționarilor și vor fi constrânse a sta încontinuu cu nasul în cupoane (rog pe dl. tipograf să nu culeagă cucoane);

2. Accesul funcționarilor masculini e absolut interzis în acest cabinet particular, în afara celor pe care o comisiune special îi va patenta ca improprii pentru delicte erotice;

3. Toate funcționarele, fără distincție, vor fi obligate a purta un fel de ‹‹desuuri›› cuirasate, cu studiul cărora va fi însărcinat șarmantul director al Datoriei Publice Nonel Arion, foarte competent se zice în asemenea lucrări;

4. Fiecărei funcționare i se va încredința un dosar care va fi individual și nominal. Este formal interzis funcționarilor de a răvăși dosarul unei funcționare. De buna stare a acestui dosar funcționarele sunt riguros responsabile și vor fi severe sancțiuni pentru acele demoazele care la închiderea operațiunilor vor prezenta dosarul respectiv avariat sau într’o stare care va lăsa de dorit;

- Ma chẻr, te rog dă citire proiectului de buget.
- 5000 de lei rochiile mele...
- Votat!
- 1400 lei pălării, idem...

5. Nici una dintre funcționare nu va fi utilizată pe moment pentru tragerea la sorți. Datoria Publică își rezervă și de aici înainte dreptul de a utiliza numai bărbați la această spinoasă lucrare. Dacă ulterior, circumstanțele vor cere imperios participarea funcționarelor la această gingașă operațiune, ele vor fi delegate cu rândul. În cazul în care extragerea va fi de lungă durată, ocupând mai multe ședințe, vor putea fi delegate două sau chiar trei funcționare, spre a nu se abuza de fizicul slab al acestora;

6. Perforatoarele de cupoane folosite în ministerul de finanțe vor suferi adaptări în scopul unei manipulațiuni mai conforme cu natura gingașă a celor însărcinate cu această operațiune;

7. Peste funcționare (peste e luat în sensul ierarhicesc) a fost rânduit simpaticul și voluminosul bărbat Conu’ Nicu Mareș, care are ca adjunct și ca Cerber pe vajnicul ușier Niculae; amândoi acești bărbați sunt misogini de cea ma schopenhaueriană specie et pour cause.



Marele publicist George Ranetti – director al revistei “Furnica” – nu putea să rămână nici el indiferent “chestiunea în cauză“ și publica în numărul din 10 aprilie 1905, sub pseudonimul Cyrano versurile:


FETELE DE LA FINANȚE

“Domnul Tache Belzebut
Înc’o poznă a făcut:
La serviciul de cupoane
Numind câteva cucoane.
Doamne, când Conu’ Mitiță
La Finanțe iar s’o duce
Ş’o da ochi cu vreo fetiță,
Ce’o să facă?...
‹‹Ptiu!››, ş’o cruce
Și fugind din minister,
Va’nălța rugi către Cer
Și Ion Gură de Aur,
Ca să piară Aghiuță,
Ce-a pus mâna pe tezaur
Sub chip de fată drăguță!...

Deocamdată cum am zis,
La Cupoane sunt slujbașe
Vreo cinci doamne drăgălașe
Și gătite cu dichis.
La cupoane! Nu de-acele,
De mătase sau dantele
Ce se vând la Papagal
(Magazinul cu scandal);
Ci cupoane lână’n lână,
Ce nu mi-au căzut în mână
De când maica m-a făcut!

De când Tache Belzebut
A creeat funcționare,
Sexul mustăcios și tare
Ce e’n slujbă la Finanțe
De servicii habar n’are,
Parc’că ar fi în vacanțe.
Toți copiștii pe hârtii
Azi scriu numai poezii,
Iară șefii de birouri
Se gândesc cam ce cadouri
Să le facă la colege
Pentru că... se înțelege!
Chiar și șefii de servicii
Cad în viciul tuturora,
Plănuind chefuri la Flora
Cu Ciolac ş’alte delicii!

Domnul Tache Belzebut
Mare poznă a făcut!...
Damele de la birou
Poate’or fi slujbași mai ageri
Dar se vor face din nou
Trageri false. Și ce trageri!
Încât chiar dacă Bugetul
(Deplâng soarta lui, vai bietul!)
O să dea vreun excedent,
Dar morala negreșit
O să aibă deficit
Și’o să cadă’n faliment!“


Sursa: revista „Furnica” – numărul din 10 aprilie 1905 – disponibilă în  colecţia Bibliotecii Digitale a Bucureştilor


12 comentarii :