De ieri și de azi: De vorbă cu Clementina - pețitoarea

Recomandări:

De vorbă cu Clementina - pețitoarea

O prezență constantă în societatea românească - dar nu numai - au fost întotdeauna pețitorii. Aceștia erau cei care se îndeletniceau cu „potrivirea destinelor” și cu „facerea de căsătorii”. Ei erau de cele mai multe ori „tocmiți dintre cei buni de gură, veseli și care se pricepeau la pețit sau stărostit“. Intermedierea făcută de ei era deosebit de importantă pentru că: “oricine știe că multe femei nu se pot mărita pentru că moravurile interzic femeii de a alege și de a se oferi ea însăși după plac. Ea trebuie să se lase pețită, adică aleasă, dar ea singură nu trebuie să pețească. De nu o va cere cineva, ea intră în marea oștire a bietelor femei care nu și-au atins scopul vieții și care din pricina lipsei unei existențe sigure ajung în mizerie, ba de multe ori, de râsul lumii. (A. Bebel  - “Femeia în trecut, prezent și viitor” - 1898)
 
1930
În vizită la pețitoare
("Ilustrațiunea Română" - 12 iunie 1930)


În lumea satului “primul pas spre realizarea căsătoriei este pețitul. Pețitul îl face feciorul și părinții săi printr'o cunoștință sau rudă, de obicei o femeie, care este trimisă la familia fetii, unde aduce la cunoștință dorința celor din partea cărora a fost trimisă, de a lua pe fată în căsătorie. Pețitoarea mai expune care-i situația feciorului și ia la cunoștință situația fetii precum și răspunsul părinților fetii la cererea în căsătorie”. (Ilie Radu – “Monografia satului Belinți” – revista “Sociologie românească” – 11 noiembrie 1936).

În pețit
 
Pețitorii erau o prezența indispensabilă și pentru aranjarea căsătoriilor celor din clasa avută. O cronică de la sfârșitul secolului al XVIII-lea ne spune că “Gheorghiță Jianul, al doilea fiu al lui Hagi Stan, se însoară în 1781 cu Zoița, fiica puternicului boier Ștefan Pârșcoveanu; pețitoare fuseseră o Știrboaică și o Bengească.” (Constantin V. Obedeanu – articolul “Ceva despre Neamul Jienilor” – publicat în “Arhivele Olteniei” din iulie-august 1925). Pe la sfârșitul secolului al XIX-lea intermedierea căsătorilor devenise deja o afacere: “nenumărate agenții de căsătorie, puternic  organizate, pețitori și pețitoare de tot felul, se îndeletnicesc cu negoțul și caută candidați pentru ‹‹ sfânta căsătorie ››. Acest negoț e plin de câștig mai ales atunci când se ‹‹ lucrează ›› pentru membrii claselor înalte.”  (A. Bebel  - “Femeia în trecut, prezent și viitor” - 1898)

Nu îmi propun însă să fac o istorie a acestei îndeletniciri milenare. Vă invit doar să pătrundem împreună în lumea unei pețitoare din perioada interbelică. Numele ei era Clementina  și era “o femeie fină, de un romantism exagerat, care-și ducea viața din greu, alergând de dimineața până seara pe vreme oricât de rea, de la un capăt la altul al Bucureștiului, predând lecții de franceză”. D-șoara Clementina a renunțat la ocupația de profesor  “pentru că îi mergea prost de tot” – nimic nou sub soare, nu-i așa? – pentru a intra în lumea pețitoarelor:

La cununie asistă și "pețitoreasa"
 


De vorbă cu Clementina - pețitoarea

Și începu a-mi povesti primul ei târg în noua meserie. Cunoștea o familie cu o fată rahitică care se topea de dorul dragostei, după un cămin al ei. Banii nu-i lipseau, era însă moale, timidă. Și unui avocat, om bun dar fără noroc, căruia cu toate studiile strălucite nu-i ieșea în cale nici urmă de client și se distrugea în mizerie cruntă, i-a dat putința să se apropie cinstit de această ființă.
- Cinstit! Cum poți avea sinceră credința că ai să porți alături toată viața o ruină a naturii?
- Nu era tocmai așa. Fata avea chipul plăcut. Doar umerii îi erau aduși, de-ți făcea impresia că poartă un mic gheb. Apoi nici el nu era cine știe ce frumusețe: dar dacă-i vorba să ceri părerea ochiului, ce amarnic te mai poți înșela.
- Și ce ți-a ieșit de aici?
- Bani și cadouri cum n'am câștigat de pe urma a lunii întregi de muncă în cealaltă îndeletnicire. A fost, e drept, truda grea până am reușit să vâr băiatului în cap ideea c’o soție care n'are tocmai o înfățișare pe sprânceană, cu un suflet frumos, poate aduce înmiit mai multă fericire. Și-am avut dreptate. Oamenii s'au înțeles și-o duc și astăzi minunat de bine.
Câștigul ușor i-a dat curaj. A început să colinde prin familii, să lege cunoștințe, să pătrundă situații…
- Nici nu-ți dai socoteală ce întinsă e “pețitoria". Femei tinere, bătrâne, mare parte de bună condiție social, nu trăiesc decât din asta. M'am isbit și eu de văduva unui general care cu toată pensia rămasă de la bărbat, se ocupa cu pețitul mai vârtos ca una care a apucat meseria de când e ea. A fost înșelată într'un loc și nu s'a lăsat până n'a desfăcut tot ce muncise.
- Și-ai încheiat târguri multe până acum?
- Am lucrat ceva. Am avut dibăcia să mărit și-o babă.
- Ce spui!
- I se urâse cu singurătatea și nu știa ce să mai facă cu banii. În timpul acesta un nenorocit de inventator îmi tot bătea drumurile. Lucra, spunea el, la o motocicletă aeriană și-i mai trebuiau ceva parale ca s'o poată pune la punct. Un caraghios, bătea câmpii. Dar era bine ca bărbat. Asta-i trebuia și bătrânei. Aici la mine am făcut “vederea" și ea își pierduse într’atât cumpătul, mai dihai ca o fată mare.
Clementina de altădată, doar cu o valiză jerpelită singura avere, avea acum interiorul ei cu mobilă proaspăt cumpărată.
- Am și ceva parale, căci vine câte o epocă când vlaga-ți slăbește și nu mai poți pune atâta siguranță și căldură ca să poți convinge pe cineva. Și-atunci stau frumușel în casă la gura sobei sau afară la soare, după cum e anotimpul, trăind numai pentru mine. Ce vrei, trebuie să ne mulțumim cu viața așa cum e. Visurile îți aduc numai distrugere. Poezia rămâne în cărți.
D-ra Clementina avu un mic râs ciudat.... continuarea aici.....
- Ceea ce-i curios e că altădată, când aveam o meserie cu oarecare prestanță, treceam nebăgată în seamă de bărbați. Astăzi lucrurile s'au schimbat cu totul. Medici, profesori, avocați se întrec cu toții în curteniri. Eu le vorbesc de partida cu care vreau să-i încurc și ei mă privesc în ochi cu alte gânduri.
- Și de ce nu te oprești la unul care să-ți convină și ca situație și ca vârstă?
- Când după ani de alergare am adunat o avere bunicică, fii sigură că pretendenții serioși n'au să lipsească, numai că atunci are să fie prea târziu.” (extrase din articolul semnat de Margareta Nicolau - “Făuritoarele căsătoriilor” – publicat în revista “Realitatea ilustrată” din 15 aprilie 1934).

Că lucrurile nu se aranjau întotdeauna așa cum și-o doreau tinerii căsătoriți și… pețitoarele, ne-o spune cu umor Lepus – redactor al revistei „Furnica” pe la începutul secolului trecut:

Îngerul Cucoanei Veta


Să mă’nsoare, zor nevoie
Coana Veta, pețitoare,
Cu o fată cu avere,
Tânără și’ncâtătoare.

- Despre partea frumuseții,
Poate chiar să fie slută,
Principalul, Coană Veto,
Cât se poate de avută.

Dacă ai așa partidă
Gata sunt de’nsurătoare.
Însă cine’mi garantează
Că-i... pardon...
- Ce? Fac prinsoare!

- Faci prinsoare? De minune
Vezi, ideea mă’nfioară
C’ar putea să fie altfel,
Cum am zice: Domnișoară!

- Las pe mine, duc eu grijă,
Rău desigur n’o să-ți pară.
Nu te mai gândi la asta
Că e parte secundară!

Mâine chiar, nu mai departe
Mergi cu mine la vedere.
Vezi de fi charmant cu soacra
Și gătit cum moda cere.

Fata e un înger candid
Cum nu cred altul să fie.
Și modestă ca o ‹‹ maică ›› !
Și cuminte, lumea știe.

***

Iată-mă’s și ginerică.
Tămbălău și plictiseală,
Dragoste cu mama soacră,
Și cu fata... cheltuială.

Natural în contul zestrei!
Uf! Respir de astă-dată
Am scăpat de birt acuma
Și de casă mobilată.

***

Merg acum la fapt de-adreptul:
După nuntă’n timpul mesei
Uite-așa în timpul mesei
Îi veni rău – Cui? – Miresei.

Toată lumea zăpăcită
Nu știa cum să se poarte
Eu dau fuga după doctor
Să scap zestrea de la moarte.

La întors, altă surpriză!
Găsesc lumea consternată,
Coana Veta cu mireasa,
Mama soacră leșinată!

- Domnu-i doctor, zic miresei
Când văd gluma că se-ngroașă.
Coana Veta strigă’ntr’una:
- Adă tontule o moașă!
Iar alături două fete
Vrând s’arate că’s deștepte:
- De – ziceau – copilul naibei
Nu putea să mai aștepte !?

Când văzui una ca asta
O rupsei atunci la fugă
De credea-i că vin din urmă
Turci, tătari să mă ajungă.

Nu-i nevoie de detaliuri,
A-ți ghicit ce se’ntâmplase
Strânsă în corset mireasa
Și dansând mult... avortase.

Tot avui noroc la fine
Căci de nu-i venea miresei
Ca să nască’n timpul mesei
Dădea puiu peste mine.

Și așa pierdu-i și zestrea
Când n’aveam nici para chioară
Căci crezând că iau o fată
Dădu-i peste-o... Domnișoară!

De-ar fi să mă’nsor vreodată
Am spus Vetei, ca să știe.
Că întâi consult o moașă
Și-apoi merg la primărie!




22 de comentarii :

  1. Clementină, Clementină
    Unde eşti finţă divină?
    Să-mi găseşti mie bărbat
    Numai bun de însurat

    Nu-l vreau june ci... trecut
    Să n-o iau dela-nceput
    Cu bibiluri amoroase
    Cu ochi dulci, figuri graţioase

    Poate fi chiar surd şi chior
    Să-i lipsească un picior
    Să îl duc în cărucior
    N-am nevoie de amor

    Tot ce vreau, să aibă bani
    Un morman de gologani
    Vile, şi moşii, avere
    Să îmi fac orice plăcere

    Şi de o PLECA curând
    Nu m-oi prăpădi plângând
    Că-mi rămân toţi bănişorii
    Să-mi ALEG din toţi feciorii

    Ce-or dori să se însoare
    Nu cu dulce Fată mare
    Ci cu BANII căcălău
    Ce-i am de la FOSTUL meu

    Clementină, Clementină,
    Doar tu ştii, nu e pricină
    Că în lumea asta dorul
    Nostalgia şi amorul
    Izbugnesc nu din senin
    Ci DE-I BUZUNARUL PLIN

    RăspundețiȘtergere
  2. :)) Dar dragoste cu buzunarul plin nu poate aduce Clementina?

    RăspundețiȘtergere
  3. Păi chiar tu ziceai mai sus
    Peţitoarele-ntrebau
    Cu averea cam cum stau
    Mirii ce i-a presupus

    De cădeau la înţeles
    Cum se târguiau părinţii
    Tinerii n-aveau de-ales
    Chiar de se luptau cu dinţii

    Unde-i dragostea să-mi spui
    Pe tarabă, la Obor?
    Că în inimi zău că nu-i
    Nici pasiune şi nici dor

    Poate-o fi, o rara avis
    Şi iubiri fără lovele
    Dar asta-i LA PRIMUL VIS
    CU PARFUM DE VIORELE

    RăspundețiȘtergere
  4. De acord cu tine. Dar aici vad mai mult zestre decat... dragoste:))

    RăspundețiȘtergere
  5. Au existat iubiri divine
    Tzunami de trăiri, speranţă
    Dar, dragostea – se ştie bine
    Durează DOAR cât e romanţă

    Cum au primit cei doi BELCIUGUL
    Pardon... inelul cu pricina
    Şi li s-a pus pe gâturi jugul
    Se duce vraja...bat-o vina

    Dar de rămâne ne-mplinită
    Iubirea sapă grele urme
    Arzând. Durerea e cumplită
    Doar moartea poate să o curme

    Şi-aşa, rămân în nemurire
    Perechi celebre în iubire
    De se-nplineau, căsătorite
    Erau pierdute în neştire

    Sau dacă cel ce le-a descris
    Şi-ar fi trăit propriul său vis
    De la-nceput, pân la sfârşit
    ...............................
    Nu mai scria despre iubit

    RăspundețiȘtergere
  6. Ei bine... Poate ne dezvalui si cine sunt autorii?

    RăspundețiȘtergere
  7. „Am pierdut pe Euridice
    Ce mă fac eu fără ea”... cânta Orfeu cu jale în opera lui Christoph Gluck, pe libretul lui Francesco Maria de’ Calzabigi inspirat din Tragedia greacă

    „Desdemona, ai dat tu batista aceasta? „întreabă Otello orbit de gelozie, apoi o strânge de gât crezând-o necredincioasă. Şi murind ea cântă balada salciei... cu capul aplecat peste marginea patului şi mîinile lui Otello pe gâtul ei... rol foarte greu pentru o cântăreţă... să cânţi în această poziţie. După ultimele cercetări făcute la University of Wales, în realitate lucrările actorului Shakespeare (printre care şi Otello) aparţin diplomatului Sir John Neville. Poveste veche, argumentată temeinic, dar... e păcat să fie distrusă de posteritate o legendă...

    „Eu am iubit-o pe Ofelia şi dragostea a patruzeci de mii de fraţi, luată înpreună, nu cântăreşte cât a mea”, spuse Hamlet în prgul nebuniei, după ce a trimis-o la mănăstire iar ea s-a aruncat în baltă cu coroana de flori în păr. Săracul Will, câtă iubire i se atribuie

    „O , nu jura Romeo pe luna-nşelătoare,
    Ce-şi schimba discu-n fiecare lună,
    Nu vreau sa fii şi tu din cei ce mint”… spunea cu patos Julieta, de la înălţimea unui balconaş, în realitate nu mai mare decât un uscător de rufe, că cei din Verona nu s-au ostenit să-l plaseze barăm pe faţada unui palat care se credea că aparţine unei familii nobiliare, de vază. De fapt subiectul este copiat după un vestit basm persan, dar, pe vremea lui Will nu exista copy right şi nici teze de doctorat plagiate ad integram.

    „Ai avut dreptate Isolda. Nu ştiu dacă viaţa este mai bună decât moartea. Dar iubirea a fost mai bună decât amândouă." Se lamenta Tristan, eroul basmului din mitologia celtă, care l-a inspirat pe compozitorul Richard Wagner.

    Cam 20 de ani a ţesut Penelopa la covorul ei aşteptându-şi soţul, pe Ulise, pentru a găsi pretext să-i refuze pe cei 108 pretendenţi la graţile ei. Şi aşteptarea i-a fost răsplătită, Ulise a renunţat la dragostea lui Calypso (cu care şi-a cam petrecut 10 ani de trai pe vătrai) a învins în războiul Troian – ce mai, un erou adevărat grec care a invins o mulţime de lucruri imposibile, şi în final s-a întors la Penelopa. Şi au trăit fericiţi şi de mii de ani au intrat în poseritate

    „La asta mă voi gândi mâine” a spus Scarlet când a fost părăsită de Rett, ZBURAT PE ARIPILE VÂNTULUI...
    Şi eu voi face la fel, mâine dacă vrei îţi voi umple blogul cu Poveşti de dragoste şi eroii lor nefericiţi... liru-liru-crocodilul...

    RăspundețiȘtergere
  8. REVIN. Ţi-am spus câteva cupluri celebre. Dar dacă te referi la versuri... ce să spun... nu cunoşti patentul?
    Nu e TEZĂ DE DOCTORAT la modă...că nu sunt parlamentar...

    RăspundețiȘtergere
  9. Ei... Credeam ca e un autor nementionat. In cazul in care e poporul roman, se cheama folclor :))

    RăspundețiȘtergere
  10. NU E FOLCLOR
    DA, AUTORUL ESTE NEMENŢIONAT căci nu consider că m-am autoplagiat. Şi nici că sunt aşa valoroase versurile pt. a-mi spune numele. La fel ca şi al altor VERSIFICĂRI, cu care am răspuns subiectelor interesante abordate de tine pe blog (ex. Vitrine cu păpuşi sau Toamnă aurie) N-am s-o mai fac...dacă asta îţi dă bătaie de cap... pieta Signore... Mă amuza... Şterge-le

    RăspundețiȘtergere
  11. Poezia despre toamnă pusă pe blogul tău anul trecut, când aveau loc alegerile, nu era menţionată cu un anume nume. Ţi-o reamintesc, tot aşa, fără să-mi spun numele. E doar o joacă de versificare:
    Toamnä cu parfum de gutui în pârg
    Toamnă zbuciumată cu revolte-n târg
    Toamnă policromă, frunze –n agonie
    Toamnă de alegeri, de preşidenţie
    Toamnă cu căldură şi cu frig deajuns
    Toamnă cu-ntrebări fără de răspuns
    Toamnă, tu frumoaso, care-i rodul tău?
    Un mesaj de BINE, sau cu mult mai RĂU?

    RăspundețiȘtergere
  12. OK, asadar... Mi-au placut catrenele si tocmai de aceea am intrebat daca stii autorul, pentru a-l mentiona. Nu aveam de unde sa stiu ca iti apartin. Asadar - sa ramana Anonim autorul... Te astept sa revii cu comentarii pe blog, cand ai timp si chef (in versuri sau nu... ).

    RăspundețiȘtergere
  13. - Apoi, dragă Mărioară,
    Am tot stat şi m-am gândit:
    Io, duminică, pe seară,
    Vin cu tata în peţit!

    - Înainte de-a mă cere,
    Musai, dragu' meu, să-ţi zic
    Că nu-s fată, mi-s muiere...
    Nu vreu rostu' să ţi-l stric

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Raspunsul iubitului Marioarei ar trebui gandit si el. Tot in versuri !? :)

      Ștergere
  14. Articolul meu e din ce în ce mai... complet. :)
    Mulțumesc Vasilica.

    RăspundețiȘtergere
  15. Nu am considerat că versurile mele merită o semnătură. Am postat mereu sub anonimat comentarile mele. Dar, de acum ele vor avea identitate... aidoma replicii celebre a lui Tache Farfuridi şi Iordache Brânzovenescu din piesa O scrisoare pierdută: “O semnăm, dar o dăm anonimă”.

    RăspundețiȘtergere
  16. Doamne! —ce de comentarii! Eu ce să mai zic? Am ajuns la vorba lui Nicolae Plopușor,,ni s-au închis gurile, c-am gătat minciunile! ". Mie una, mi-a plăcut povestea Clementinei, ba chiar o invidiez oleacă..! Auzi nene, să măriți o babă cu un inventator de vrăbii de carton și tablă! Și o soră de - a lui Quasimodo, sau cum îi spune corect, că eu și limba franceza încă nu am făcut cunoștință, cum ziceam o strâmbă lemne, cu un sfarmă.. talba legilor!
    Felicitări! Și ție și Clementinei și lui Anonim și la toată lumea. După principiul : toată lumea să trăiască! —numai noi, să nu murim!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O meseria care cere talent sunt sigur. Multă psihologie și tact de asemenea...

      Ștergere
  17. Răspunsuri
    1. Mă bucur că îți place. Și sper ca vei reveni pe aici...

      Ștergere