Don Quijote de România (sau: Aventuri pe Marea Neagră) (II)

În vara anului 1931 o știre făcea senzație în presa din România: patru adolescenți au plecat din Constanța cu o barcă pe Marea Neagră cu destinația... America. Cei patru Don Quijoți de România” erau: Nicu Ionescu, “capul expediției” (17 ani), Jean Stere (15 ani), Ștefan lonescu (17 ani) și Petrică Răiciulescu (10 ani). Cei patru aventurieri sperau să ajungă în America navigând pe lângă coastele mărilor și oceanelor lumii.


Un reporter ale revistei “Ilustrațiunea Română” l-a intervievat pe “conducătorul expediției” Nicu Ionescu și i-a publicat în numărul din 27 august 1931 “jurnalul de bord”. L-am citit și eu cu sufletul la gură: călătoria celor patru adolescenți a fost una cu adevărat dramatică. Dar să nu anticipăm:

JURNAL DE BORD (continuare)


18 Iulie, ora 4 noaptea: Mi se pare că s'a isprăvit cu noi. Un cui de la lopata din stânga s'a rupt. Jean și Petrică nu știu nimic. Mă prefac că vâslesc mereu, ca să nu-i sperii. Într’o vreme îi zic lui Petrică:
- Piciule, tu să te culci. Rămâne Ștefan la ghiordel.
El mi-a răspuns că nu-i e somn și că nu vrea să se culce pe o vreme atât de afurisită. A trebuit să mă răstesc la el ca să lase ghiordelul. Ăsta o să fie un marinar adevărat.După ce se culcă, îi spun lui Ștefan ce s'a întâmplat. El a încercat să lege rama cu o curea de jumătatea cuiului care mai rămăsese, dar degeaba.
- Ne ducem la fund, mi-a spus el.
Am lăsat ramele și ne-am apucat amândoi să scoatem apa din barcă. Toată noaptea așa am petrecut-o.Dimineața furtuna a căzut. Am mâncat o pâine și-am băut o sticlă cu apă.


Ora 2: Lui Jean Stere îi e mai bine. Stă pe punte și privește mereu înainte. E galben și spune că dacă scapă din asta nu mai pune piciorul în barcă toată viața lui. Piciul râde de el:
- Mă Jane, pe tine te-a făcut mamă-ta să umbli după oi. Da tu ai avea rău de mare și dacă te-ar legăna măgarul.
Eu și cu Ștefan reparăm cuiul. De azi dimineață ne căznim. Ștefan a avut ideea să scoatem coada de la teslă și să o cioplim. Merge greu pentru că briceagul e mic și nici nu prea taie.

Ora 5: Mâncăm toți patru o pâine și un pepene. Apă nu bem deloc ca să avem și mâine, cu toate că e cald și pepenele nu ne-a astâmpărat setea de tot.

Ora 9: Vântul bate ca și ieri seară, de la uscat. Petrică presimte furtuna, ieri ne-a spus cu 3-4 ore mai înainte că o să avem vreme rea. Cuiul e gata.

20 Iulie: Azi noapte am avut furtună. Valuri mici. Mai multă hulă. Am dormit până la prânz fără să mănânc nimic.
Nu l-am lăsat decât pe Petrică să mănânce.
Jean se vaită de picioare. Zice că simte cum îi putrezesc. Cum ajungem la uscat îl debarcăm.
Seara am mâncat toți patru o jumătate de pâine și o singură felie de pepene. Mai avem mâncare încă pentru o zi și o sticlă de apă nedesfundată.
Vânt dela Sud.

21 Iulie: Suntem cu toții sănătoși. Jean Stere e tot galben dar nu se mai plânge de foame. Eu mă odihnesc. Ștefan trage singur la rame. Petrică Răiciulescu stă călare la pupa și cântă, repetând din când în când: ‹‹Ete, că văd un catarg››. Ce bine ar fi dacă am vedea un catarg! Am putea să ne aprovizionăm.

22 Iulie: Am isprăvit ultima coajă de pâine. Jean se uită mereu în zare. Nu se vede nimic nicăieri decât apă. Mie încă nu mi-e prea foame.
Pe seară Jean strigă: ‹‹Farul de la Tusla!›› E o lumină mititică, dar nu e farul. Vâslim într'acolo. După un ceas vedem două lumini, apoi trei. E un vapor care vine dinspre Nord. Când ajungem ca la două mile de el începem să strigăm. Ștefan fluieră ca o sirenă din degete. Eu vâslesc mereu. Ne apropiem. Cerul e senin și e destulă lumină ca să fim văzuți.
Ca la o milă și jumătate mă opresc din vâslit. Punem o carnage în vârful lopeții și strigăm toți deodată, de câteva ori. Vaporul oprește. Strigăm mereu și facem semne cu lopata. Ah, dacă am avea un chibrit. Nu mai vâslim ca să se vadă că avem nevoie de ajutor. Cincisprezece minute strigăm într'una. Vaporul stă pe loc. Cu siguranță că ne-a văzut. Ni se fac semnale cu lumini. Noi strigăm și mișcăm mereu lopata.
Spre nenorocirea noastră începe vântul de la nord. Trebuie să vâslim. Când suntem numai la o milă de el, vaporul pornește. Într'o jumătate de oră nu-l mai vedem. Petrică plânge. Furtuna nu ține decât până la miezul nopții.

24 Iulie: De trei zile nu mai mâncăm nimic. Ștefan a băut apă de mare.

25 Iulie: A trecut iar un vas din spre Constantinopole. Avea un coș la urmă și două catarguri în față. Vas petrolier. Nu ne-a văzut pentru că venea prin partea de sud.

26 Iulie: Bem toți apă de mare și suferim de stomac.

Cred că e 29 Iulie: Jean zice că suntem în August. Trag singur la rame, fiindcă așa nu mi-e foame. Dacă stau beau mereu apă de mare și mi-e și foame.

31 Iulie: Jean nu se mai poate scula de jos. Petrică singur suferă mai puțin decât noi toți.

August: Suntem, cred eu, în August. Bem toată ziua apă de mare și ne cufurim. Ștefan nu mai vrea să văslească.

August: Astăzi, ăl mic mi-a spus aproape plângând:
- Vâslește, Puiule, cât poți. Nu te mai opri. Trage la mal.

August: Nu mai vâslesc decât 2-3 ore pe zi. Nu mai pot. Pe aici și apa de mare e amară.

August: Dormim aproape tot timpul și nu visăm decât vise de uscat. Ștefan a visat că treceam printr’un canal în prejurul unui sat. Primarul i-a dat o țigare. Când s'a deșteptat ne-a întrebat de ce n'am luat apă dulce din canal. Numai după un ceas a înțeles că a visat.

August: Astă seară ne-am rugat toți lui Dumnezeu. Numai Jean n'a putut să se ridice în genunchi. S'a rugat cu capul pe coate.

August: Mi se pare că iar a trecut un vapor pe lângă noi. Vâslesc câteodată ca să nu mai simt foamea. Bine că putem dormi.

De la Constanța la Sizopole 
(Sozopol) pe Google Maps
August: Ștefan și-a sdrelit mâna în ramă. A dat sângele și și l-a supt câteva minute. Pe urmă nu mai curgea.
Toată ziua barca a fost înconjurată de stavrizi. Am încercat să pescuim cu o cămașe de plasă a lui Jean. Am prins doi. Unul l-a mâncat Petrică și unul Ștefan, cu oase cu tot. Pe urmă i-au vărsat. Ștefan strângea dinții cât putea ca să nu-l dea afară. Dar n'a avut încotro. A trebuit odată să deschidă gura. Și-a ieșit.
Furtună. Îi spun ălui mic că dacă ne răsturnăm să nu plece de lingă barcă. Știe să înoate foarte bine.
Azi dimineață Jean Stere s'a sculat ca prin minune, și a privit ca în zilele dintâi, în zare. Toată ziua a stet așa. Parcă avea o presimțire.
După masă Jean vede un nor care seamănă cu un munte. Pe la patru, două puncte mici în aceeași direcție. Un punct negru și un punct roșu. Punctele acelea sunt două caice. Toți patru lucrăm la rame și la ghiordele.
Primul caic turcesc care se apropie de noi ne primește cu armele întinse. Crede că suntem ruși.
Jean strigă într'una și dârdâie ca de ger:
- Rumanski! Ruznanski!
Când ajungem pe caic le arătăm pe o hartă a lor că venim din Constanța. Bem câte patru ceaiuri fiecare. Jean nu mai poate; îl aduc cu targa. Seara eram în portul Sizopole.”

Aceasta este povestea aventurilor pe care cei patru adolescenți le-au avut în vara anului 1931 în încercarea lor de a ajunge în America navigând cu o barcă pescărească. Nu am mai găsit nici un fel de informații despre destinul celor patru Don Quijoți de România”. Sper totuși că, în urma publicării articolului în revista “Realitatea ilustrată”, poate “chiar ministrul armatei”, impresionat de curajul lor - a luat inițativa de “ai băga pe toți patru în vre'o școală de marină”.

Sursa: articolul “Patru Don Quijoți în România” – publicat în numărul din 27 august 1931 al revistei “Realitatea Ilustrată


6 comentarii :

  1. Vise. Câți dintre noi nu s-au visat căpitani la cincisprezece ani? Și eu. Ca toți cei care înghițeau pe nerăsuflate Jules Verne și, mai aproape, Radu Tudoran. Călătoriile erau în fiecare dintre noi. Unii au trecut peste condiția de copil prost și needucat în ale marinăriei și au plecat. Unii au ales să fie raționali și au văzut marea doar la cinematograf. Ce ar fi fost să reușească? Poate ar fi făcut istorie, ar fi fost primii navigatori - copii care ar fi lăsat o urmă de speranță altor copii, altor visători. Marea!—cea care fascinează, și despre care se spune că e leagănul vieții pe Terra...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oricum jurnalul de bord e aproape un roman. Sau poate, mai mult decat atat... :)

      Ștergere
  2. Ei, cred c-ar fi interesant să citeşti tot jurnalul de bord al celor patru copii curajoşi, la fel cum îl citeam cândva pe Jules Verne. Citit cu mare drag,

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sau - de ce nu - să le aflăm destinul Poate, cine știe... :)

      Ștergere