“La Paradisul Săracilor”

“Lux și sărăcie? Împerecherea acestor cuvinte nu vi se pare tocmai potrivită?... Parcă vă aud spunând: “Săracul doar atunci e mulțumit, când își poate aduna strictul necesar; de lux îi mai arde lui?" Și apoi luxul nici nu-i șade bine săracului! De acolo și proverbul românesc: ‹‹Ce-i lipsește chelului? Tichie de mărgăritar››”. Așa își începea Daria Luca reportajul intitulat “Aspecte bucureștene – Luxul săracilor”, articol publicat în numărul din 28 iunie 1933 al revistei “Ilustrațiunea Română”. Titlul mi-a atras atenția tocmai pentru că îmi dă șansa de a mai adăuga o piesă la puzzle-ul pe care încerc să îl “montez” aici, pe blog. Un puzzle care încetul cu încetul creionează o imagine a cotidianului României interbelice. Pentru că lumea românească din perioada cuprinsă între cele două mari războaie nu a fost numai una a luxului și a strălucirii, ci și una a mizeriei și a decadenței. Instantaneele luate în fiecare dintre aceste lumi – adevărate nuvele unele dintre ele - de către reporterii interbelici sunt cele care m-au ajutat să construiesc acest blog. 

Să ne continuăm așadar periplul bucureștean: astăzi vom însoți reporterul interbelic în lumea magazinelor al căror obiect de închiriere era… luxul: “Dar vedeți că, în ciuda bunului simț, în ciuda cumințeniei proverbelor, săracul e ademenit de lux ca și cel bogat. Și de ce nu și-ar satisface și el capriciul gătelii, când tentațiile luxului îl pândesc la fiecare colț de stradă, când ocaziile de a-l desfășura îi sunt oferite la flecare pas. Nu mai spun că pentru un costum vechi capătă 3 metri de stofă din care își face haine noi și că pentru un pol pălăria de paie strălucește ca nouă, dar mai există și o serie întreagă de firme pe lângă care mulți dintre dv. trec cu cel mai jignitor dintre sentimente – cu nebăgare de seamă - firme care sunt pentru săracii jinduitori de lux o adevărată oază a deșertului sărăciei lor.

Un joben de închiriat
Când îi bate la ușă invitația la nunta nepoatei vecinului, la botezul fiului proprietarului, săracul trăiește clipe de un înduioșător tragism:
- Vin cu mare bucurie! – promite el. Îi sclipesc ochii de plăcere, i se dilată nările de bucuriile pe care i le promite o astfel de invitație și în fața ochilor i se desfășoară tot alaiul nunții cu fripturi, lăutari… cu toalete, fracuri și jobene…
Da! Frac și joben! La imaginea lor, visul trăit o clipă se năruie ca un turnuleț de cuburi. Dar, peste puțin timp, se reînalță triumător la amintirea unei firme albe, cu litere mari negre, bine plasată într'un colț al memoriei sale și care anunță:

Închiriem fracuri și jobene pentru nunți".

Am pășit și eu zilele acestea pragul unuia dintre apostolicele magazine pentru a aduce, sub pretextul unui interes, cuvântul meu de consolare unui negoț care trebuie să sufere, în special pe vremurile acestea de criză. Am fost întâmpinată cu o politețe exagerată:
- Aș vrea să știu dacă închiriați și toalete de damă!
- Noi nu, vă rog. Dar găsiți vă rog, alături. Noi ținem numai fracuri, jobene, haine bărbătești. Vă rog, poate soțul dv…. Avem absolut toate măsurile…
Nemaiavând ce să cer, intru de-a dreptul în materie:
- Trebuie să meargă cam greu negustoria dv.!... Pe criza asta lumea petrece mai puțin.
- Slavă Domnului! Cu cât crește criza, cu atât mergem noi mai bine. Avem clienți berechet! Doctori, ingineri. De studenți nici nu mai vorbesc...; au sărăcit oamenii și la noi găsesc haine de prima calitate.
Din dosul unei draperii se aude discursul convingător al unui amploiat:
- Chiar dacă l-ați fi făcut de comandă, nu v'ar fi stat mai bine. Vă vine ca turnat. Stofa e de o calitate cum nici nu se mai fabrică azi. Ați pipăit să vedeți?...
Domnul care a închiriat fracul și care juca în această scenă rolul personagiului mut, deoarece nu era convins pe deplin de acest discurs, apăru de după cortină în avanscenă. Aici oglinda îi reda imaginea în toată splendoarea ei. Pe buze îi apăru un zâmbet radios. Haina de lux îl făcea să creadă că părăsea magazinul metamorfozat într’un mare boier. Mânecile îi erau scurte, pantalonii prea lungi și jobenul îi ședea… întocmai ca și chelului tichia de mărgăritar. Totuși era fericit:
- Salut, pe mâine!
Plecarea sa mă lăsă cam nedumerită:
- Plata?
- Mâine când aduce fracul înapoi.
- Dar dacă nu-l mai aduce?
Hainele lui, oprite ca garanție, tot fac mai mult decât fracul acela ros în coate.
- Dar dacă preferă să aibă un frac, chiar ros în coate? Sau dacă hainele pe care ți le lasă în schimb sunt totuși mai proaste decât fracul închiriat?
- Dar mâine la slujbă, cu ce se duce? Cu frac și cu cilindru? Ar arunca toată mahalaua cu pietre după el și maistrul l-ar da afară din atelier, că ar zice c'a înebunit.
În magazinul învecinat se găsește o marfă asemănătoare: un coafor închiriază “toată găteala" unei fericite mirese: voal, beteală, rochie, pantofi albi și o coafează.
- Îmi stă, bine? - întreabă sfioasă mireasa, care vibrează la gândul satisfacerii celui mai mare lux dintre luxuri.
- Ar visa multe mirese, care cheltuiesc mii de lei pentru toaleta lor de nuntă, să arate ca dv.

“Toată găteala"
unei fericite mirese
Cu mâna tremurândă scoate 1000 de lei și îi pune pe tejghea.
- Poftiți garanția!
- Vedeți că ați găsit 1000 de lei?
- Da. Am amanetat la o vecină cerceii mamei și am vândut niște plombe de aur rămase de la răposatu’ tata.
- Noi v'am fi dat voalul și fără garanție, dar… nu putem. Știți, principiul casei.
- Mă rog, înțeleg prea bine.
- Să vă ajute Dumnezeu să fiți fericită!
Dacă urarea negustorului se va îndeplini pentru viitorul miresei nevoiașe nu știu, dar știu că în ziua în care a pășit la altar cu voal și beteală închiriată, a fost cum nu se poate mai fericită.”


Sursa: articolul “Aspecte bucureștene – Luxul săracilor” – semnat Daria Luca – publicat în numărul din 28 iunie 1933 al revistei “Ilustrațiunea Română


2 comentarii :

  1. Triste istorii. Ce poți face când nu te dau banii afară din casă? Și parcă ai vrea să fii în rând cu ceilalți.. Dar, spre deosebire de azi, când luxul e un elicopter, sau o limuzină din care cobori la eveniment, luxul de ieri se putea împrumuta. Deși nu e exclus să fie istorii asemănătoare.. Că doar taica Lazăr, o fi avut urmași, și meseria se practică și azi, doar un pic mai altfel, trebuie să găsească omul găteala potrivită, măcar pentru ziua nunții socrului finei bunicii dinspre tată!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anunturi cu "Rochii de mireasa de inchiriat" am mai vazut si azi. Asa ca lumea nu se schimba chiar atat de mult pe cat am putea fi tentati sa credem. :)

      Ștergere