De ieri și de azi: Sfârșit de sezon (umor interbelic)

Recomandări:

Sfârșit de sezon (umor interbelic)

Sezonul băilor a murit, îngropat luxos de toți aceia care i-au dat bani ca să trăiască din belșug: “boierii” s’au și’ntors de la băi, toată ziulica își schimbă impresiile, amestecând munții și marea ca pe-o cacealma și de’acum plănuiesc ce-au să facă la anul. Vorbesc de toate: de cură, de faimoasele partide de la Casino, copiii întrețin memoria cu isprăvile guvernantelor cu care s’au jucat în apă sau pe iarbă, domnișoarele își recomandă reciproc flirt-urile monoclate, servitoarele oftează într’una după vardistul mustăcios, trimis de stat în vilegiatură cu slujba de detașat.” (1)

“Păsările călătoare au început să vie la cuiburile lor. Sezonistul, desumflat de bani, pus un gram de sănătate, dacă nu cu o boală nouă sentimentală, s’așează la masa conștiinței și își face bilanțul.”

S’a întors Popescu:


“Bancrută simplă sau faliment fraudulos tăvălit în câțiva ani de pușcărie? Depinde... Popescu se scarpină în cap – buricile degetelor alunecă la vale ca pe’un topogan bine lustruit – oftează:
- Am rămas chel ca toți cei din categoria mea: fără să-mi dau seama care ar putea fi cauzele. Am așteptat vara cu încredere. Îmi ziceam: “Nu te întrista, Popescule: două luni ai destul timp să’ți găsești leacul!” Am încercat toate soiurile de pomezi și masagii electrice: bărbierul și mecanica m’au jefuit ca’n codru – ca’n codrul unde mă refugiasem de arșița soarelui ca să mă’ncălzesc și mai rău și degeaba: după opt săptămâni de cură scăfârlia mi-a rămas strălucitoare ca globurile de sticlă cocoțate prin grădini ca să sperie păsările care ar veni să ciugulească florile.”

Ultimul sezonist… cel care n’a plecat nicăieri:
- Nu e baia bună, excelență? Am pus zece kile de sare.
- Tocmai. Idiotule, m-ai făcut de râs!  Ți-am spus
aseară că în dimineața asta sunt la Sinaia, nu la mare:
 trebuia să pui esență de brad, nu sare!

S’a întors și Madam Popescu:


“Înainte de a lua trenul spre București, refuzatul de toate zilele își mai încearcă o dată norocul:
- Madam Popescu, mergeți în pădure s’ascultăm cum fluieră mierloiul?
Cucoana face ochii mici... ca să răspundă șiret:
- Merci, d-le Ionescu: foarte generos din partea d-voastră... dar azi noapte a plouat și iarba e umedă.
- Ce are a face?... Mierloiul cântă în copac, nu în iarbă...
- Mersi și pentru mierloi: mai am acasă opt…
- Mierloi?!
- …opt plăci de gramofon care toate fluieră ca un mierloi.
Idila s’a sfârșit aci, dând naștere – culmea! – unui al zecelea mierloi – cu ce din pădure: Ionescu și-acum fluieră a pagubă.”

Umor interbelic
În tramvai – surprizele vilegiaturii pe patru roți:
- Picioarele sunt ale nevesti-mi… le cunosc bine: 
eu i-am cumpărat ciorapii; dar al cui o fi jurnalul?

S’a întors și domnișoara Popescu: 


“S’a întors și ea, după ore de absență de la domiciliu... Autoarea zilelor îi dă târcoale nedumerită...
- Unde-ai fost, fetițo, de ți-e rochia verde în spate?
- E de astă vară, mamă, când era verdele la modă: toamna asta se poartă... foarte mult... hotelul!”

Presa interbelica
Sezonul băilor a trecut – Amintiri de la plajă:
- Ce faci acolo, Lizico?... nu ți-e rușine?
- Și tu, mamă... vezi bine că n’are pantaloni!

Încetul cu încetul viața revine la normal, astăzi la fel ca și altădată. Vacanța a trecut și rămân doar câteva…



Impresii


- D-nul și doamna Popescu, întorcându-se
de la băi, și-au reluat ocupațiile –

Când s’au întors acasă din vilegiatură
Și jos calabalâcul își dete din trăsură,
Popescu și Popeasca, ce rar sunt de acord,
La unison oftară punând mâna pe cord.

Of! Of!” Zise Popescu. Și tot „Of! Of!” Popeasca.
Și deopotrivă pieptul le-ardea cum arde iasca.
Dar ce abis vast între oftaturile lor!
Dânsul ofta ferice, dânsa ofta cu dor.

*
Oftatul lui Popescu parcă voia să spună:
- Of! Bine că scăpat-am de birtul unde-o lună
Chiar struț de-ai fi stomacul martirizat ți-l strici,
Cu porții mici, of! ștrașnic, îngrozitor de mici!

*
Popeasca, deopotrivă, cu gândul la Mitică,
Berbant cu nasul mare și mustăcioara mică,
Care-o’nsoțise vecinic prin munți, păduri și văi
Ofta așa: Ce mari sunt, of, porțiile la băi!!! (3)


Mersul trenuirlor
Sfârșit de sezon la CFR:
- Hă-hă-hăăă… uite ce drăcie! 
Au început și trenurile să meargă: 
până acum doar se ciocneau!!!

Surse:

(1) articolul “S’au întors!”  - semnat “Năiță Idiotul” - publicat în numărul din 27 august 1929 al revistei “Furnica”
(2) articolul “Bagajul!... unde mi-e bagajul?” – semnat “Bată’l Doamne!”  - publicat în numărul din 9 septembrie1930 al revistei “Furnica”
(3) “Impresii” – versuri semnate de “Vecinul cu ușea” în numărul din 9 septembrie1930 al revistei “Furnica”
(4) Caricaturi din numerele din 27 august 1929 și 9 septembrie1930 ale revistei “Furnica”


8 comentarii :

  1. Se pare că şi pe atunci (ca şi acum) unii jurnalişti dădeau şi dau dovadă de o DEOSEBITĂ cultură generală. DE APRECIAT. Acel Năiţă Idiotul şi-a ALES PERFECT PORECLA, IAR AFIRMAŢIA LUI ESTE PE MĂSURĂ: “Păsările călătoare au început să vie la cuiburile lor". Prin primele clase primare copiii învăţau că Păsările călătoare pleacă la frigul iernii şi se întorc odată cu primăvara, nu invers cum afirmă autorul articolului. Doar câteva exemple: ciocârliile migrează sprea Asia, graurii – spre Franţa, berzele şi cocostârcii spre Africa, rândunelele spre Anglia". Doar câteva exemple... Şi uite un ROMANTIC Dan Capruciu care este de acord cu păsăretul şi nu încearcă să le schimbe ritmul vieţii.
    Păsăret"
    Când nu mai arde mândrul soare
    Şi toamna vine-ncet, încet,
    Ne despărţim cu mult regret,
    De păsările călătoare
    Pe plaiuri s-a lăsat răcoare,
    Să faci azi plajă-i indecent
    Ne pregătim prin ţel recent,
    De a răcelilor rigoare
    Iar păsări ca la o paradă,
    Întregul orizont ocupă
    Migrând spre zări cu mare sfadă

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fiind vorba de marele umorist N. D. Țăranu care se ascunde - cel mai probabil - sub pseudonimul de Năiță Idiotul, mă simt obligat să îi iau apărarea. :)
      Cred că se referea la la migrație în general și nu în mod particular la anotimpul în care are loc. Omul fiind o specie cu totul aparte (vilegiaturistul cu atât mai mult) are propriul lui sezon de migrație...

      Ștergere
  2. Ai dreptate. Clar ca lumina zilei. VILEGIATURIŞTII au TOATE SEZOANELE ISTORICE de IMIGRARE, înainte neacceptaţi, acum ÎNVITAŢI. Doar suntem în plin proces, nu?

    RăspundețiȘtergere
  3. Mulțumesc mult pentru acest articol! O săptămână frumoasă vă doresc!

    RăspundețiȘtergere
  4. Hm.. Noi suntem perfecți.. Așa de buni suntem cât mă mir că nu se bat pentru noi redacțiile ziarelor care mai suflă. Așa e viața : nici măcar nu avem curajul să recunoaștem : e greu să verifici un subiect care îți este indiferent.. A greșit reporterul, a făcut vreun dezacord? – dar reporterul nu este zețar și zețarul nu e absolvent de filologie.. E destul că articolul este în temă, că are un mod ilar de prezentare. Mie mi-a plăcut.. Poate fiindcă știu că nu poți scrie la comandă. Reporterii o fac, asta e meseria lor.. Unii scriitori sau poeți au fost la rândul lor gazetari.. Fiecare mănâncă de pe urma meseriei lui, așa ar trebui să gândim. Știu că suntem neîngăduitori, știu că uităm mereu că a edita un text e posibil dar a scrie un poem pentru care nu ești inspirat, e aproape imposibil, așa stând lucrurile să apreciem munca acestor reporteri.

    RăspundețiȘtergere