Povestea prinţului Chichibu şi a prinţesei Floare de cireş

“A fost odată... Astfel ar putea să înceapă această poveste de iubire, poetică și gingașă ca un basm.” O poveste de dragoste adevărată ai căror protagoniști au fost Yasuhito - prinț Chichibu (fiul împăratului Japoniei Taishõ și fratele succesorului acestuia, celebrului împărat Hiro Hito) și frumoasa Matsudaira Setsuko – “Floare de cireș”. O poveste care a marcat profund societatea japoneză a anilor ’20. Dar nu numai:

În centru: Prințul Yasuhito și prințesa Setsuko
 în ziua nunții

Citește mai mult... »

Irina Burnaia - “Regina văzduhului”

O știre de pe prima pagină a gazetelor publicate în toamna anului 1933 anunța că: “La sfârșitul lunei trecute opt elevi aviatori și-au căpătat brevetul de pilot. Printre aceștia era și o femeie: d-ra avocat Irina Burnaia care, deși n'are decât 23 de ani, e licențiată în drept și absolventă a școalei de aviație a d-nei loana Cantacuzino. Domnișoara Burnaia e a doua aviatoare din țara noastră și și-a luat brevetul îndemnată numai de atracția sportivă pe care o exercită aviația asupra ei. Noua aviatoare e originară din Teleorman și a urmat școala de pilotaj cu dl. lt. Abeles, directorul școalei. Ea intenționează să-și cumpere acum un avion, spre a putea practica sportul favorit.” (știre publicată în revista “Realitatea ilustrată” - numărul din 9 noiembrie 1933).

Irina Burnaia pe coperta revistei

"Realitatea Ilustrată" - 9 noiembrie 1933

Eroina acestei știri, Irina Burnaia (pe numele adevărat Irina Cioc, pseudonimul Burnaia fiind împrumutat de la râul care străbate satul său natal) a fost una dintre celebrele femei-aviator ale României. 

 

Citește mai mult... »

Povestea primei femei primar din România

Luiza Zavloschi s-a născut în 1883 în Osești, județul Vaslui, și a fost aleasă în anul 1930 primar al localității Buda, din același județ (conform distribuirii teritoriale din perioada interbelică), la vârsta de 47 de ani. A fost una dintre primele trei femei primar alese vreodată în România (la același scrutin au fost alese și d-le Marilena Bocu - primar al orașului Lipova și Elena (Maria) Eisenberg - primar al comunei Cobia).  

Această victorie nu au fost însă obținută cu ușurință. În satul Buda, din comuna Cobia, trebuiau învinse și depășite vechile mentalități patriarhale, puternic înrădăcinate acolo ca și în mai toate satele românești (de ieri și de azi!?), care considerau femeia ca fiind inferioară bărbatului și incapabilă să se preocupe cu succes de “treburile publice” (“Să ne ducă pe noi de nas o muiere?”).

”În satul care a ales o femee primar” – semnat H. Soreanu
publicat în ziarul “Dimineața” – numărul din 3 martie 1930
(accesibil online în Digiteca Arcanum)

“O revoluție pașnică - cum sunt, de altminteri, toate revoluțiile românești - s’a înfăptuit zilele acestea: în satul Buda-Rafaila, din județul Vaslui, a fost aleasă ca primar d-na Luiza Zavloscki. Un moment istoric în războiul - cum zic femenistele - de emancipare al femeei române. Iată: fără vărsări de sânge, fără răsturnări sociale, fără pălălaia conacurilor incendiate și irupția războiului civil, femeia română devine egală cu bărbatul. Depinde acum numai de ea să se mențină în situațiile cucerite sau dăruite, să dovedească că merită locul ce-l ocupă. (…) În aparență nu e lucru mare faptul că o femeie a ajuns primar de țară. E însă mai semnificativ pentru inteligența românească avidă de noutate și schimbări, decât dacă s’ar fi ales un primar femeie la București. Este semnificativ pentru că țărănimea și-a dat în vileag spiritul ei revoluționar. Dar vor ști femeile să se înalțe acolo unde o simplă lege și circumstanță fericită le-a îngăduit ascensiunea?” (articolul „O femeie primar” – semnat I. Haiot – publicat în ziarul “Cuvântul” – numărul din 28 februarie 1930)

Citește aici: Primele trei femei-primar din România

Ca să vă conving că alegerea unei femei în funcția de primar nu a fost ușor de făcut, o să vă invit să facem împreună o vizită în în “satul Buda-Rafaila, din județul Vaslui”, acolo unde în primăvara anului 1930, “fără vărsări de sânge, fără răsturnări sociale, fără pălălaia conacurilor incendiate și irupția războiului civil”, a fost aleasă și investită în funcția de primar d-na Luiza Zavloschi. Vom fi însoțiți în escapada noastră interbelică de reporterul H. Soreanu al ziarului “Dimineața” și de prefectul județului Vaslui din anul 1930, “dl. Vasile Pavlov, un tânăr inimos și vrednic, mai vesel decât oricine că în județul oblăduit de dânsul se întâmplase minunea asta, așteptată cu bătăi de inimă, de sufragetele din lumea toată”:

 

Citește mai mult... »

Povestea primelor femei primar din România

Drepturile politice ale femeilor au fost stipulate, pentru prima dată în România, în Constituția din 1923. Actul normativ prevedea că  ”legi speciale, votate cu majoritate de două treimi, vor determina condiţiunile sub cari femeile pot avea exercițiul drepturilor politice”. Legea electorală adoptată în anul 1926 nu clarifica însă dreptul femeilor de a alege și le interzicea dreptul de  a fi alese în Parlament.

În 1929 însă, prin votarea “Legii pentru organizarea administrativă”, în perioada guvernării Partidului Național Țărănesc, câteva categorii de femei (femeile care erau absolvente ale învățământului secundar, normal sau profesional, ciclul inferior, funcționarele de stat, județ sau comună, văduvele de război, femeile care fuseseră decorate pentru activitatea depusă în timpul războiului și cele care conduceau societăți culturale, filantropice sau de asistență) primeau dreptul de a vota și de a fi alese – doar în consiliile comunale și în cele județene.

Primele trei femei-primar din România:
Luiza Zavloski (stânga), Marilena Bocu (centru) și Elena (Maria) Eisenberg (dreapta)

Ca urmare, votul pentru consiliile locale din anul 1930 au fost primele alegeri organizate în România în care femeile au fost incluse pe listele supuse la vot. Această premieră a prilejuit dezbateri intense în toate mediile societății.

Citește mai mult... »

Femeile din viața domnitorului Alexandru Ioan Cuza

Alexandru Ioan Cuza (n. 20 martie 1820 – d. 15 mai 1873) a fost primul domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești. E cel care a avut, alături de colaboratorul lui cel mai apropiat - Mihail Kogălniceanu, un rol hotărâtor în modernizarea Țărilor Române. A fost cel care a inițiat și a impus aplicarea unor reforme importante care au fixat un cadru modern pentru dezvoltarea țării: secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrară, reforma justiției, reforma învățământului. A fost un domn luminat: în timpul domniei lui au fost înființate primele universități românești (în Iași la 1860 și la București în 1864) și tot în timpul domniei lui Cuza învățământul primar a devenit obligatoriu. 

 

 

Am enumerat doar o mică parte dintre realizările unuia dintre cei mai iubiți domnitori români pământeni. Un domnitor iubit de popor, în jurul căruia s-au țesut numeroase legende, un conducător care a rămas în memoria colectivă ca fiind o personalitate cu o domnie exemplară. Nu a fost însă întru totul așa. Voi încerca în cele ce urmează să vă spun câte ceva despre femeile care au contribuit la mărirea dar și la decăderea lui Alexandru Ioan Cuza.

Citește mai mult... »

Smaranda Brăescu – Icarul suspendat în nemărginire

Smaranda Brăescu a fost prima femeie pilot de avioane și prima femeie cu brevet de parașutist din România. Mai mult, în anul 1931, ea a reușit să cucerească titlul feminin de campioană mondială la parașutism, în urma unui salt făcut de la uluitoarea înălțime, pentru acea vreme, de 6000 de metri. 

Iată cum era consemnat acest eveniment de săptămânalul interbelic “Ilustrațiunea Română": 

 

“Aviația și lumea noastră sportivă sărbătoresc succesul d-rei Samaranda Brăescu, cunoscuta și curajoasa noastră parașutistă, care a isbutit de curând să bată recordul mondial feminin de aruncare cu parașuta. Evenimentul, desigur, depășește granițele noastre, pentru că performanța stabilită de d-ra Brăescu întrece cu mult vechiul record de 4800 m., deținut de o americană: peste 6000 metri. Este desigur o sărbătoare națională și internațională pentru toți acei care urmăresc aceste grandioase realizări și o mândrie legitimă pentru noi românii, care putem figura în condiții atât de strălucite în concertul recordurilor mondiale.”

"D-ra Smaranda Brăescu înainte de cucerirea recordului
 mondial de aruncare cu parașuta"

“Realitatea Ilustrată”, un alt săptămânal important din perioada interbelică, consemna:

 

“D-ra Smaranda Brăescu, deținătoarea tuturor recordurilor feminine europene de aruncare cu parașuta, a stabilit o nouă performanță de specialitate, care o clasează în fruntea parașutistelor internaționale, deținând astfel recordul feminin al lumii. Distinsa noastră sportivă s’a lansat de la o înălțime de 6000 m., dintr’un avion pilotat de locotenentul Papană, parcurgând circa 10 km. în picaj, pe Bărăgan și aterisând în imediata apropiere a gării Sărățeni.”

Smaranda Brăescu în revista
"Ilustrațiunea Română" (14 octombrie 1931)

Citește mai mult... »

Leny Caler: Povestea Corinei din "Jocul de-a vacanța"

Actriţa Leny (sau Leni) Caler (n. 1904, București, d. 2 februarie 1992, Berlin) a fost în perioada anilor '30 o celebră actriță și cântăreață de muzică ușoară și una dintre cele mai cunoscute figuri ale lumii mondene bucureștene.

 

Vă amintiți de misterioasa "doamna T" din "Patul lui Procust" de Camil Petrescu? Unii contemporani ai scriitorului au afirmat că personajul ar fi avut-o ca model, de fapt, pe fermecătoarea Leny Caler, pentru care Camil Petrescu ar fi făcut o pasiune ascunsă. Camil Petrescu spunea despre Leny Caler că „are ceea ce se numește stil, diversitatea cea mai mare în unitatea de ton cea mai strictă. De aici și contagiunea irezistibilă a jocului d-sale”.

Leny Caler (stânga: în "Ilustrațiunea Română";
dreapta: în "Tessa" la Teatrul Maria - 1935)

Citește mai mult... »

Principesa Ileana - deziluzia copilei cu ochi albaștri

 

Citește prima parte aici: Principesa Ileana – o poveste de dragoste

 

Anunțul logodnei Domniței Ileana cu contele cu Alexandru „Lexel“ de Hochberg – “șarmantul conte cu alură de star de cinema” - a fost intens dezbătut în societatea românească. Mediatizarea poveștii de dragoste născută între cei doi tineri prinți a determinat pe cei mai mulți români să adopte noul cuplul princiar și să îi dorească fericire. Atelierele fotografice din București afișau în vitrine fotografii cu cei doi logodnici și instantanee ale cuplului princiar erau publicate de cele mai importante reviste ale vremii. La sfârșitul lunii februarie Principesa Ileana urma să o însoțească pe Regina Maria într-o croazieră cu iahtul către Egipt – o vizită planificată cu mult timp înainte. La Cairo urma să ajungă “cu un vapor englez” și contele de Hochberg. 

Informațiile transmise primului ministru român Iuliu Maniu, la scurt timp după anunțul oficial al logodnei, de Gerhard von Mutius, ambasadorul Germaniei la București, aveau însă să schimbe în mod brutal evoluția evenimentelor. Aceste informații venite din Germania aruncau asupra contelui de Hochberg un stigmat care nu putea fi acceptat de societatea românească interbelică: homosexualitatea. Iuliu Maniu a transmis toate aceste informații Reginei Maria și Consiliului de Regență. Decizia acestora a căzut ca un trăznet: logodna trebuia anulată imediat și contele Alexandru „Lexel“ de Hochberg urma să fie îndepărtat imediat din preajma Principesei Ileana.

Scurtele note care apar în presa vremii consemnau părăsirea intempestivă a Capitalei de către tânărul logodnic – însoțit la Gara de Nord de către șeful poliției - și confirmau bârfele care circulau deja: “Contele Hochberg, logodnicul A. S. R. Principesa Ileana, a plecat ieri, la ora 12, la Londra. În Gara de Nord a fost condus de A. S. R. Principesa Ileana, d-nii colonel Zvidenek și general Nicoleanu, prefectul poliției.” (notă din ziarul  “Universul” – numărul din 19 februarie 1930)

În 20 februarie 1930, Principesa Ileana se îmbarca, alături de Regina Maria, pe vaporul “Dacia” și își începea croaziera spre Egipt.

Note din "Adevérul" - 20 februarie 1930 (stânga)
și "Libertatea" - 20 februarie 1930 (dreapta)
(sursa: Digiteca Arcanum)

Știrea, evitată prin grija autorităților de cele mai importante publicații românești, era confirmată însă de articolele publicate în presa mondenă europeană:

Citește mai mult... »

Destinul tragic al unei actrițe de comedie: Nora Piacentini

Una dintre marile vedete ale teatrului românesc din perioada interbelică a fost - fără îndoială - actrița Nora Piacentini (n. 1905 – d. 1945). Iată cum o caracteriza teatrologul F. O. Fosian în volumul "87 artiști bucureșteni":

 

„… întruchiparea în carne și oase a celebrei vedete a desenului animat Bety Boop… În plus un farmec personal, un haz copios, o actriță care posedă la superlativ arta de a amuza spectatorii. E o apariție de ghiduș svăpăiat, de ștrengăriță, de drac împielițat… De la cocotele pe care le-a interpretat la "Teatrul Vesel" – cocotele de hilariantă realizare - până la profesoara din "Ionescu G. Maria" și de la aceasta la "Kiki" – recenta ei mare creație – Nora Piacentini a parcurs etape grele, pe care le-a învins cu succes…”.

 

Nora Piacentinii alături de celebrul cuplu
Stroe și Vasilache (1938)

Citește mai mult... »

Principesa Ileana – o poveste de dragoste

 

Sfârșitul lunii ianuarie 1930 a adus pe prima pagină a jurnalelor din România (dar nu numai) o știre care a luat prin surprindere întreaga societate românească: 

Citește mai mult... »

De vorbă cu prințesa Martha Bibescu

Prințesa Martha Bibescu (n. 28 ianuarie 1889 – d. 28 noiembrie 1973) a fost incontestabil o femeie frumoasă, talentată și cultă – una dintre cele mai admirate personalități ale aristocrației europene a secolului XX. Admirată pentru talentul literar sau bârfită pentru numeroasele sale aventuri amoroase, prințesa Martha Bibescu a fost mereu o prezență fascinantă în viața publică europeană. Frumusețea și inteligența ei sclipitoare au impresionat personalități precum Marcel Proust, Winston Churchil, Charles de Gaulle sau Antoine de Saint-Exupery. Nu o să încerc să fac o biografie a talentatei scriitoare franceze de origine română. O să redau doar un interviu acordat de Martha Bibescu în anul 1936 revistei “Ilustrațiunea Română”. Un interviu care ne dezvăluie câteva amănunte interesante din biografia și din personalitatea prințesei:

 

Martha Bibescu
acordând  interviul  reporterului "Ilustrațiunii Române

Citește mai mult... »

Revolta domnițelor în alb

Mare zarvă a provocat în protipendada bucureșteană a anului 1817 un pitac al lui Vodă Caragea: “Că afară de domnițe și de beizadele nici o altă cucoană, oricât de ingliudiusită și din protipendadă ar fi, nu are voie să mai poarte straie și cumașuri de mătăsărie albă. Adică nici aclazuri, nici catifele, nici croazele de vopseaua asta nu mai sunt îngăduite cu nici un chip jupânițelor. Decât numai domnițelor Ruxandra, Ralu și Smaranda, precum și luminăției sale bezadea Constantin.”

Stradă din București în vremea lui Vodă Caragea

O asemenea ofensă nu mai fusese nicicând adusă duducilor și jupâneselor din Țara Românească și nu putea să nu zgândăre orgoliul cucoanelor din înalta societate: “Multe neînțelegeri familiale au urmat în casele boierilor noștri din pricina acestui nesocotit pitac al lui Vodă Caragea. Jupânițele își acuzau soții de slăbiciune față de Vodă, care destul jecmănea poporul, ca să nu se mai amestece în treburile muierești.” Teama de surghiun era însă mare și ca urmare boierii încercau din răsputeri să își liniștească jumătățile scandalizate și pe îndureratele fiice. Primul eveniment monden avea să agite însă și mai mult spiritele încinse:

Clădirea teatrului  de la Cișmeaua roșie

“Peste câteva zile, la teatrul de la Cișmeaua roșie se reprezenta în elinește „Mânia lui Achile”. Juca și domnița Ralu, așa că la reprezentație asista și Vodă, care nu lipsea de la nici una din reprezentațiile date de fata lui iubită. Sute de lumânări de ceară (nu de seu ca de obicei) fuseseră împrăștiate prin sală. Cu toate  acestea, toate duducile și jupânițele aflate în sală sunt triste și amărâte, fiindcă nimeni nu le ia în seamă în rochiile lor cât de elegante, de catifea imonie, de canavăț similiu, de beroză în vărguțe, de mătase liliachie sau pătlăginie, când în loja lui Vodă îți ia ochii albeața alcazului cu care erau înveșmântați și beizadeau Constantin și surorile lui Smaranda și Ruxandra. Iar pe scenă într’un rol de păstoriță troiană, domnița Ralu e numai o spumă de dantelărie albă.“

Umilința jupâneselor a fost așadar totală. O adevărată revoltă a avut loc prin casele boierilor Filipești, Slătineni, Dudești, Golești și Samurcași în acea seară. Iar boierii nu au scăpat de gura bietelor duducuțe decât făgăduind în mod solemn că vor cere lui Vodă retragerea pitacului cu pricina. Boierii și-au uitat făgăduiala – jupânițele însă nu:  “Mai multe zile la rând, vorniceasa Tarsița Filipescu, soția lui Iordache Filipescu, a cutreierat casele jupânițelor prietene și, într'o bună zi, într'o sfântă Duminică cu vreme frumoasă de credeai că e primăvară, pe podul Mogoșoaiei nu mai puteai trece de înghesuiala caretelor de Viena care plimbau duducile, de la palatul Brâncoveanului până la casele Golescului. Dar iată că, parcă la un semn, în toate britcile și săniile, duducilor au început a li se părea prea cald. Toate au scuturat de pe umeri malotelele de vopsea întunecată, care le-au căzut mototol la picioare, și au rămas toatele numai în sulupuri de alcaz alb, de se vedeau numai rochii de mătăsării albe.

Dinspre cealaltă parte a uliței venea tocmai sania domniței Ralu, înconjurată de arnăuți și ciohodari. Și era domnița înveșmântată numai în vopsea albă! Când s'au întâlnit caleștile, cea a domniței cu cele ale duducilor înveșmântate numai în vopseaua interzisă, s'a schimbat Ralu la față și a poruncit arnăuților să se întoarcă spre curtea nouă. Până seara, caleștile duducilor victorioase, strălucitoare de frumusețe, de salupurile de tot felul dar numai albe, s'au plimbat pe Podul Mogoșoaiei, călcând astfel, prin cea mai pașnică revoluție cunoscută în istorie, porunca lui Vodă.”

Afrontul adus domniței Ralu era prea mare însă prea mare pentru ca lucrurile să rămână așa: “De cum a ajuns la Curte, spărgând sfatul lui Vodă, domnița Ralu a cerut pedepsirea duducilor care au înfruntat-o, călcând cu nerușinare porunca domnească. Vodă avea el alte griji, dar de amarnica Ralu nu putea scăpa atât de ușor. De aceea, a doua zi, logofătul spătăriei citea la răspântii un nou pitac al lui Vodă, în care poruncea zapciilor agiei “unde or întâlni duduci cu veștminte albe să le despoaie și să aducă hainele rupte la Curte”. 

 

Citește și:  Războiul malancoavelor

 

De frică, nici o duducă nu a mai ieșit în rochii de vopsea albă, dar nici domnița Ralu nu s'a bucurat prea mult de înfrângerea revoltei. Primind vești rele de la Stambul, într’o bună zi, Vodă Caragea cu domnițele și beizadeaua, au fugit rușinos peste munți. Blestemul duducilor îl ajunsese pesemne!“

 

Sursa: articolul “Pe vremea lui Caragea – o revoltă a bucureștencelor” – semnat “I.I.” – publicat în revista “Ilustrațiunea Română” - numărul din 6 ianuarie 1937

Citește mai mult... »

Destinul unei regine: Regina Maria a României

"Revue des deux Mondes" publica în anul 1935 un articol cu  titlul “Regina Maria în intimitate”, articol scris de scriitoarea elvețiană Berthe Vulliemin. Autoarea, care a  cunoscut bine România, zugrăvea cu multă măiestrie locuri și oameni din acele timpuri. Observațiile sale și convorbirile pe care le-a avut cu Regina Maria, sunt deosebit de interesante. Voi reproduce în continuare câteva pasaje care creionează pe scurt personalitatea și biografia Reginei Maria, cea numită cu dragoste de poporul ei “Mama Regină”, “Mama răniților” sau “Regina soldat”: 

Citește mai mult... »

Despre Severin, Miss România şi despre Monumentul Eroilor

Nu am intenția să vă spun o anecdotă. Dacă o să aveți însă “puțintică răbdare” veți vedea că titlul nu este întâmplător ales: între Monumentul Eroilor din Drobeta Turnu Severin și Miss România 1932 există o legătură. Importantă. Dar să o luăm pas cu pas:

Citește mai mult... »

Amintiri din “Templul Spiritului” (Castelul „Iulia Hasdeu” din Câmpina)

Castelul „Iulia Hasdeu” din Câmpina este locul din România care ascunde una dintre cele mai tulburătoare povești de dragoste părintească. Ideea construirii castelului – un adevărat  “Templu al Spiritului” – s-a născut probabil în martie 1890: “Eruditul filolog Bogdan Petriceicu Hasdeu pierde în 1889 pe singura și geniala sa copilă, Iulia. Durerea lui nepotolită nu-i scoate un moment din gând amintirea fiicei sale. Era în martie 1890. Într'o “seară umedă și posomorâtă", cum însuși a ținut s'o precizeze, Hasdeu stătea la masa lui de lucru, cu gândurile departe, la copilul care-i însorise viața. Fără să vrea și fără să-și dea seama, Hasdeu luă un creion. În voie, mâna se mișcă vreo cinci secunde. Când se reculese, Hasdeu văzu uimit că pe petecul de hârtie din fața sa era scris pe limba franceză:

 

"Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Hasdeu” 

(„Sunt fericită; te iubesc; ne vom revedea; asta ar trebui să-ți fie îndeajuns. Iulia Hasdeu”) 

Citește mai mult... »

Războiul rochiilor cu malancov

Primele decenii ale secolului al XVIII-lea au fost anii de început ai occidentalizării societăți românești, care renunța - încetul cu încetul - la modelul fanariot de organizare și de viață. Moda se adapta și ea la această schimbare. Românii renunțau să mai poarte șalvari, anterie, giubele sau binișuri, locul acestora fiind luat de sobrele costumele bărbătești croite “pe model german” și de vestitele rochii cu malankoff (sau malacov) - un schelet făcut din oase de balenă  purtat sub jupe cu rolul de a le ține înfoiate, purtate cu mândrie de domnițele vremii.

Tonul modei în micile principate române era dat în acei ani de marile casele de modă de la Viena sau de la Berlin. “De reținut din acele timpuri rămâne calitatea excepțional de bună a stofelor, mătăsurilor și pânzeturilor ce se aflau atunci în comerț. Îndeosebi rochiile cucoanelor durau o viață întreagă, iar cele mai multe erau lăsate urmașelor care le prelucrau și le mai purtau o viață...” (George Costescu – “Bucureștii vechiului regat”)

Citește și: Modă și stil la sfârșit de secol XIX

Zoe Em. Florescu

Se crede îndeobște că moda și croiala franțuzească au fost impuse în Țările Române de generația “bonjuriștilor de la 1848” (“Ai noștri tineri la Paris învață/La gât cravata cum se leagă, nodul...”, nu-i așa?). 

 

Cu toate acestea, se pare că momentul începând cu care moda pariziană a izbutit să se impună în lumea protipendadei bucureștene a fost un bal organizat la începutul iernii anului 1830 în salonul d-nei Zoe Em. Florescu, “mama generalului Florescu, născută Faca, și care, în acele vremuri, uimise Bucureștii cu eleganța casei și cu toaletelor sale.” Povestea acelei seri este redată în articolul “Războiul malancoavelor”, publicat un secol mai târziu, în numărul din 11 ianuarie 1939 al revistei “Ilustrațiunea Română”):

 

Citește mai mult... »

Ella Negruzzi – prima femeie avocat din România

Deși pare greu de crezut astăzi, în urma cu doar 100 de ani femeile din România duceau încă o luptă acerbă pentru a cucerii dreptul de a activa în domenii rezervate până atunci exclusiv bărbaților. Prezențele feminine în lumea justiției – femeile avocat, procuror sau judecător – sunt astăzi obișnuite. Acum un veac însă, într-o lume dominată politic, economic și social de către bărbați, lupta unei femei – Ella Negruzzi - care încerca să își facă din avocatură o profesie năștea polemici aprinse în societatea românească. Ea continua lupta dusă anterior de Sarmiza Bâlcescu, românca căreia – deși a fost prima femeie doctor în drept din Europa – nu a i s-a acordat niciodată dreptul de a pleda în instanță.

Citește mai mult... »

Fermecătoarea poveste a unei nunți de vis

Unul dintre cele mai importante evenimente mondene de la mijlocul secolului al XIX-lea a fost fără îndoială nunta domnitorului Gheorghe Bibescu cu Maria Văcărescu – Marițica după cum era alintată - nepoata boierului-poet Ienăchiță Văcărescu, o domniță renumită pentru frumusețea sa în toată Țara Românească. 

 

Maria (Marițica) Văcărescu și Gheorghe Bibescu

 

Citește mai mult... »

Maruka Cantacuzino – iubirea gravă și definitivă a lui George Enescu

Motto:

„Pentru mine a iubi este grav

 şi, mai ales, este definitiv.”

(George Enescu)

Una dintre cele mai frumoase femei, dar și una dintre cele mai excentrice prințese ale României, a fost fără îndoială Maria (Maruka sau Maruca) Cantacuzino. Prințesa a fost una dintre doamnele de companie și prietenele apropiate ale Reginei Maria, soția ministrului Mihai Cantacuzino, iubita filozofului Nae Ionescu și a muzicianului Dinu Lipatti, marea dragoste și mai apoi soția genialului George Enescu. Sperând că v-am trezit curiozitatea, voi încerca în cele ce urmează să-i devoalez în parte destinul:

Citește mai mult... »

Actriţa Alice Cocea - o femeie fatală

Alice Cocea a fost una dintre cele mai cunoscute actrițe românce de teatru și film din perioada interbelică. A fost de asemenea și una dintre cele mai frivole femei ale epocii ei. În puține cazuri epitetul de femeie fatală se potrivește atât de bine ca și în cazul ei: cel puțin trei bărbați s-au sinucis pentru că nu au reuși să își asigure dragostea și fidelitatea frumoasei actrițe. Dar să nu anticipăm:

Alice Cocea

   

Citește mai mult... »