Se afișează postările cu eticheta Miss Romania. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Miss Romania. Afișați toate postările

1912: Frumuseţe şi ritmuri de fanfară în Parcul Oteteleşanu

1912: Anul primului mare concurs de frumuseţe din Bucureşti

V-am povestit într-un ciclu de articole mai vechi despre primul concurs Miss România – organizat în România în anul 1929 de săptămânalul "Realitatea Ilustrată”. Succesul concursului naţional din anul 1929 nu a venit din însă din neant. Încă de la începutul secolului au început să fie organizate în România concursuri de frumuseţe de mai mică amploare. Consursuri de frumuseţe pentru femei sau chiar pentru copii organizate pe baza fotografiilor trimise la redacţii am găsit în multe dintre paginile revistelor de modă ale vremii. Primul “concurs de frumuseţe între doamne şi domnişoare” de amploare a fost însă cel organizat în 1 iulie 1912 de ziarul “Minerva” din Bucureşti. La eveniment au participat peste 10.000 de oameni. Iată cum este descrisă desfăşurarea concursului în Calendarul Minervei:

Parcul Otetelesanu
10000 de oameni în 1 iulie 1912
 în Parcul Oteteleșanu la primul concurs de frumusețe
Acesta fiind întâiul concurs de frumuseţe din ţara noastră, e foarte lesne de înteles că în ziua de 1 iulie frumosul Parc Oteteleşanu nu mai putea să încapă valurile de lume ce soseau într'una îngrămădindu-se la un loc pe puţin zece mii de inşi. Şi cu toate că un asemenea concurs la noi, unde apucăturile patriarhale încă mai dăinuiesc, cu toate că  o întrecere de frumuseţe între femei s’ar fi părut cu neputinţa de înfăptuit, cu trei zile mai 'nainte un număr de peste două sute de concurente s’au prezentat la Administraţia Institutului <<Minerva>>, înscriindu-se şi fotografiindu-se în acest scop.
Aşa ca vioiul şi inteligentul public bucureştean a avut cu drept cuvânt de ce să se puie în mişcare, grăbindu-se fiecare să ocupe un loc cât mai potrivit în vastul Parc Oteteleşanu. Pe scenă luară loc concurentele, pe câteva şiruri de scaune, rânduite înaintea mesei ocupate de juriu, care era alcătuit din pictorii Costin Petrescu, Nicolae Vermont, C. Artachino, d-na Constanţa Hodoş, d-nii Hugo Zaigler,G. Filip – directorul Institutului Minerva, Paul Botzan şi N. Pora.


Miss
1. D-ra Viorica Predescu, 2. D-ra Mimi Marchand,
3. D-ra Valerica Sabin
În momentul începerii concursului, în vreme ce muzica militară executa cele mai frumoase arii, priveliştea înfătişată pe scenă şi în întregul <<Parc Oteteleşanu>> era cu adevărat măreaţă. O imensă mare de capete ţi se înfăţişa ochiului, răpindu-te farmecul şi bogăţia exuberantă de culori ce o da oriunde, şi mai ales vara, toaletele femeilor. Parcă concursul nu se dădea numai între frumuseţile înscrise şi prezentate pe scenă, ci el lua proporţie dat între zecile şi sutele de spectatoare, care îşi răsfăţau frumuseţea fizicului şi aceea a toaletelor până în cele mai depărtate colţişoare ale <<Parcului>>. Şi cu toate că un cer din ce în ce mai noros nu prevestea o vreme pe deplin frumoasă, lumea aceea liniştită aştepta începerea concursului care şi fu vestita la orele 3 cu un marş executat de fanfară. Începură apoi, în ordinea înscrierei să se prezinte pe scenă în fața juriului fiecare din concurente, care trebuie să vie gătite cât mai simplu şi fără să întrebuinţeze prea mult mijloace false de înfrumuseţare.
E uşor de înteles, deci, că multe adevărate frumuseţi s’au înfăţişat în acest întâi concurs de frumuseţe de la noi. Şi fiecare din concurente, în clipa în care trecea în faţa juriului, dacă era o frumuseţe cu adevărat, cu tunete de aplauze şi urale o saluta mulţimea, atât la venire cât şi la plecare. Iar nemărginita greutate a selecţiei este cu atât mai uşor de înţeles cu cât pentru câteva premii ce trebuiau acordate, era vorba de ales dintr-un număr cel puţin îndoit de fermecătoare frumuseţi femeieşti !
De la farmecul frumuseţii nevinovate, de la frumuseţea naivă a fecioriei, şi până la captivanta strălucire a femeii ce farmeca ochiul artistului şi lasă în uimire, în treacăt, armii întregi de bărbaţi, între aceste două extremităţi o gamă întreagă de capriţioase şi răpitoare motive de îngemânare a frumuseţei femeieşti cu capodoperele plăsmuite de sufletele marilor artişti. Dar cea mai nobilă încoronare a creaţiei a fost sărbatorită femeia în acea zi memorabilă, deşi nu au putut obţine premii decât D-ra Viorica Predescu (Puia Milea) (pr.I - 500 lei), D-ra Mimi Marchand (pr.II – 200 lei), D-ra Valeria Sabin (pr.III – 100 lei), D-ra Silica Georgescu (pr.IV – 50 lei), D-ra Maria Bădulescu (pr.V – 50 lei), D-ra Anicuţa Mateescu (pr.VI – 50 lei), D-ra Ecaterina Pavel (pr.VII – 50 lei), celorlalte concurente oferindu-li-se câte un obiect de toaletă.


Miss
4. D-ra Silica Georgescu, 5. D-ra Maria Bădulescu
 6. D-ra Anicuța Mateescu, 6. D-ra Ecaterina Pavel
Ceea ce este demn de notat e febrilitatea și însufleţirea unanimă cu care s’a făcut acest concurs de frumuseţe deşi, către sfârşit, ploaia s’ar fi părut că goneşte mulţimea. Cu ovaţii şi aplause frenetice a condus mulţimea pe premiante, ducându-le cu un adevărat alai, ca în poveste, până departe pe străzile Capitalei. Aşa că acest dintâi concurs de frumuseţe a avut darul pe deoparte să-i dea publicului bucureştean unul din cele mai fermecătoare spectacole ce se pot închipui, iar pe de alta să strângă şi mai mult raporturile de caldă cordialitate între mulţime şi ziarul <<Minerva>>, care a luat această frumoasă iniţiativă. Nu-i deci de mirare că această splendidă sărbătoare a frumuseţii femeieşti, a rămas şi va rămâne multă vreme în amintirea publicului, dovedindu-se odată mai mult inteligenţa şi dragostea de frumos ce caracterizează publicul bucureştean.”

Aşadar o primă sărbătoare a frumuseţii femeieşti din Capitală. Şi pentru ca acest eveniment să mai rămâna o vreme în amintirea noastră, l-am “cules” dintre paginile îngălbenite ale <<Caledarul Minervei>> pe anul 1913 şi prin intermediul articolului <<Întâiul concurs de frumuseţe din Bucureşti>> semnat sub pseudonimul "Spectator"  îl readuc în memoria colectivă... virtuală.

Citește mai mult... »

"MISS ROMÂNIA" 1929 (3) - Interviuri




În articolul anterior ați citi primele trei interviuri cu trei frumoasele si cultivatele domnișoare, câstigătoare în anul 1929 ale titlurilor de Miss Oltenia, Miss Moldova și Miss Muntenia. Trei personalități care proveneau din clase sociale diferite și care aveau cu trei imagini diferite despre locul pe care femeile credeau că ar trebui să îl ocupe în societate. In acest articol puteți să citiți alte patru interviuri. Le transcriu aici nu pentru că interview-atele au fost desemnate Miss Basarabia, Miss Dobrogea, Miss București sau Miss Maramureș, nici pentru a le compara cu bietele tinere vedete media din zilele noastre, ci  pentru că sunt..interesante:


MISS BASARABIA  - D-RA JULIA CEACHIR – FLACĂRĂ  ȘI  FUM


Miss Basarabia
d-ra Julia Ciachir
O plimbare prin parc a reporterului „Realității ilustrate” – Tudor Ispravă – împreună cu frumoasa Julia Ceachir a dat naștere unui interviu spumos cu o tânără „suplă, gingaşe, superbă ca şi această primă zi da primăvară, întârziată şi ea...”:

"- Am auzit că mă cauţi. Iartă-mă, că...
- Nu face nimic, răspund politicos. Mai bine mai târziu decât... prea târziu. Ne vom plimba - vemea e minunată - şi vom sta puţin de vorbă. Sau poate că vrei mai bine să intrăm într’o cofetărie...
- Mulţumesc. Să-ţi spun drept, nu-mi plac...
- Prăjiturile?
- Nu. Interview-urile. Ghicesc că vrei să mă „descoşi" pentru , .Realitatea Ilustrată". La ce bun - admiţând că aş avea ceva de spus -să-mi transform sentimentele în cerneală şi hârtie?
- În cazul acesta scriitorii, poeţii celebri... Dar apropos de literaţi... Ce roman celebru preferi?
- Nici unul.
- Cum aşa?
- Foarte simplu, fiindcă un roman celebru nu este totdeauna şi un roman bun. În genere vorbind, nu sunt o admiratoare prea entuziastă a romanelor, fiindcă ele nu sunt niciodată expresia fidelă a vieţii. Ador muzica. Sunt o admiratoare pasionată a lui Chopin...
- Dar Wagner ?
- În privinţa acestui compozitor sunt de părerea lui Nietzche. Wagner a îmbolnăvit muzica...
D-ra Ciachir se opri şi mă privi cu privirea ei clară ce nu putea veni decât dintr’o inimă clară - ca şi cum ar fi vrut să spună: „Nu-ţi displace tonul meu atât de grav și de doctoral?
- Ce vrei - continuă cu o uşoară vibrare de duioşie în glas graţioasa mea însoţitoare - aşa sunt eu, cam... filosoafă. De mică încă mă ţin minte înclinată spre contemplaţie şi reverie. În preajma sătucului meu natal, din regiunea numită a Codrului, era o pădure bătrână, înaltă şi foarte deasă, care foşnea şi fremăta necontenit, ziua şi noaptea. În după amiezile lungi de vară şedeam pe prispa casei, priviam sus, spre cerul înalt pe care lunecau nouri mulţi şi mari şi ascultam la svonul ce venia din pădure, unde scrâşnia ferăstrăul şi bocănea toporul.
- Ce-i sgomotul ista? - întrebam pe tata.
- Se doboară copaci, prostuţo! - îmi răspundea el.
- Dar de ce-i doboară? - continuam să întreb şi tata îmi răspundea blajin:
- Când ai să creşti mare, ai să ştii...
- Și acuma ştii? - o întrebai pe „Miss Basarabia", oarecum mişcat de această evocare de o tristeţă atât de dulce.
- Da, acuma ştiu — îmi răspunse cu un zâmbet specific copila cu chip de înger ce păşea alături de mine, pe stradă, în amurg - şi mai ştiu încă atâtea altele. Îmi spuneai adineauri: „să ne plimbăm"... Îţi spun drept, cuvântul m’a isbit într-un anumit fel. Acuma nimeni nu se mai plimbă, acuma se fac... tururi. Suntem cu toţii raţionali, până la capriciile cotidiene. Pretindem în permanenţă un „scop" şi o „ţintă". Ne extaziem de pildă în faţa unei figuri ca aceea a lui Casanova, o găsim pe Iulie de Lespinosse extrem de mişcătoare, dar acestea sunt legende şi rarităţi. Dacă s’ar ivi, astăzi, un Casanova, ar fi arestat ca excroc... Dacă „Don Juan" ar şti - ca să sar de la una la alta - ce-i trebuie unei femei ca să fie într’adevăr fericită, l-ar părăsi numaidecât puterea de a fi un Don Juan. Numai din neobrăzarea lui stupidă şi-a tras forţa de a rămâne Don Juan victorios... în istorie.
- Constat - spusei oarecum uimit de atâta maturitate de gândire la o fată de 21 de ani - că „Miss Basarabia" are idei cam pesimiste despre iubire. Gândiţi totdeauna în felul acesta?
D-ra Ciachir se gândi puţin, apoi răspunse încet, măsurându-şi parcă vorbele:
- Sistemul nostru nervos nu este nici decum responsabil pentru impresiile sale momentane. Fiecare clipă îşi are ciudăţeniile ei. Acuma e 7; întreabă-mă la 8, ce fel de fiinţă am fost cu o oră mai înainte? Poate superioară, poate mai...
- Am ajuns aproape de casa d-tale d-ră şi peste o ciipă mă vei părăsi; spune-mi, te rog, ce crezi despre iubire... despre iubirea bărbaţilor îndrăgostiţi...?
- Ştiu şi eu...? Cum să-mi formulez mai bine gândul? Cred că din o sută de îndrăgostiţi, 99 habar n’au din ce este făcută o femeie, zise d-ra Ciachir. Iubirea adevărată nu aceea din gura fiecăruia, este ceva enorm de rar, un fenomen tot aşa de superb şi demn de admiraţie ca şi geniul. În epoca noastră sportivă şi mecanică flacăra sacră a iubirii s’a stins...
- În cazul acesta, ce ne-a mai rămas?
- A rămas... fumul! - îmi răspunse „Miss Basarabia" peste umăr, închizând portiţa.
Am plecat, fredonând agale, gândindu-mă tot drumul la marea diferenţă dintre flacără şi fum... “.


MISS TRANSILVANIA  – D-RA JEYA MAIOR – O FATĂ CA-N POVEȘTI 


Ț
Miss Transilvania
 d-ra Jeya Maior
La noi sunt fete ca-n povești/Cu ochi frumoși de zâne.”  Aceste rime se amestecau cu gândurile reporterului  N. Ionescu în drumul său spre Cluj din anul 1929, drum făcut cu scopul de a găsi pe d-ra Jeya Maior, frumoasa frumoaselor din Transilvania, cea cu ochii negri ca mura, gura... o cireaşă, părul... pana corbului.”  O găseste și o "interview-ează" în cămin studențesc clujan ]n care locuia:

"- Ca să nu pierdem timpul cu întrebări şi răspunsuri inutile ]ţi voi face o mică descriere a vieţii mele: Am văzut lumina zilei  la Blaj. Copilăria mea nu a fost din cele mai fericite. Ca români în ţar[ străină, părinţii şi fraţii mei aveau mult de suferit. Aceste suferinţe din jurul meu îşi găseau reflexul şi în sufletul meu de copil.  Război! Griji! Lipsă!  Erau noţiuni pe care eu, la vârsta aceea fragedă, nu le pricepeam, dar o tristeţe instinctivă mă copleşia. Îmi amintesc de acele zile memorabile din toamna anului 1918 când tot oraşul era în sărbătoare. Venise ceasul desrobirii. Pentru prima oară vedeam un alt tricolor decât cel unguresc fâlfâind pe toate casele. Era o toamnă frumoasă, scăldată într’un soare întârziat. Şi în sufletul meu, până atunci întunecat de griji pe care nu le ştiam, pătrunse pentru prima oară o rază de soare. Mă simţeam şi eu fericită.

Au urmat anii de şcoală care nu mi-au lăsat amintiri mai deosebite de cele ale altor şcolăriţe. Am fost, întotdeauna, o elevă bună şi de multe ori am luat premii la sfârşitul anului. Mi-a plăcut să învăţ, cu toate că niciodată nu mă oboseam prea mult. Am terminat liceul şi iată-mă la universitate, unde m’am dedicat Literelor.

Probabil că tristeţei - care mi-a copleşit copilăria - îi datoresc faptul că azi nu sunt la fel cu celelalte fete de vârsta mea. Nu-mi place să dansez, nu-mi place să flirtez, în schimb cuget, cuget mult... În şcoală orele de literatură erau pentru mine o recreere. Pot spune că aproape toate cuvintele profesoarelor mele mi-au rămas întipărite în minte. În orele libere în loc să mă duc să măsor „corso-ul“ la fel cu toată „jeunesse doree“ a urbei mele natale consultam clasicii şi modernii, pe cât posibil în limba originală. Mai târziu, am început să citesc pe Kant, Schopenhauer şi Nietsche. Multă plăcere mi-a procurat lectura lui „Faust“ de Goethe. O mare parte din preceptele după care mă conduc astăzi în viaţă le datoresc acestei opere nemuritoare.

Azi, când cea mai mare parte a anului o petrec în Cluj, îmi împart timpul liber între lectură şi cugetare de o parte şi artă de cealaltă. Pictura şi muzica îmi plac mult. Culorile vii mă atrag şi de aceea le aplic şi la îmbrăcăminte. A doua patimă a mea, pe lângă literatură, e muzica. Nu jazz-bandul şi muzica uşoară, ci Wagner, Beeţhowen, Mahler, Haydn, Mozart, Grieg. În privinţa aceasta consider radio-ul şi gramofonul ca două invenţiuni cum altele până azi n’au fost mai bine făcătoare pentru omenire. Cum altfel am putea noi să ascultăm în colţurile îndepărtate ale ţării noastre o orchestră bună, o simfonie sau o arie din „Lohengrin", „Meistersinger", „Nunta lui Figaro”?

Planurile mele de viitor?  Vreau să ajung profesoară, căci îmi plac copiii. Nicăieri nu mă simt mai bine ca în mijlocul lor. Aceste mici făpturi naive şi nevinovate te mai fac sa uiţi răutatea celor mari, care te înconjoară. De aceea îmi consacru viaţa educaţiei generaţiilor viitoare şi voi avea cel puţin mulţumirea
sufletească de a fi făcut tot ce mi-a stat în puteri, pentru a scoate din copiii încredinţaţi mie, alţi oameni mai buni decât cei de azi. Voi reuşi oare?....

- Ştiţi domnişoară, că după câte mi-ati spus, nu pricep cum v’aţi decis să vă prezentaţi la concursul nostru de frumuseţe ?“
- „Vanitas Vanitatum!" - fu răspunsul laconic al frumoasei Jeya.

Am plecat încântat de acele puţine momente petrecute cu „Miss Transilvania", dar cu regretul că meseria m’a obligat să-i răpesc timpul cu atât mai preţios, cu cât se află acum în preajma examenelor. Trenul goneşte iarăşi peste munţi şi ape, peste câmpii şi văi şi în gând îmi reveniră versurile:

„La noi sunt fete ca’n poveşti
Cu ochi frumoşi de zâne ...”


MISS MARAMUREȘ  – D-RA MELANIA IUGA  – MUNCA-MI ESTE VIAȚA


Miss Maramures
 d-ra Melania Iuga 
Drum lung, cu trenul personal,  al reporterului  „Realității ilustrate” din București până în îndepărtatul Sighet, orașul de obârșie al Melaniei Iuga – fata cu „părul de culoarea spicelor coapte de grâu”. Reporterul "Realității Ilustrate" o interview-ează în grădina casei părinților ei de pe malul Tisei:

- Iertaţi-mă, domnişoară, că vă turbur siesta atât de necesară, dar deoarece sunteţi „Miss”, nu puteţi fi o-miss-ă din rândul celor semiobligate a ne face declaraţii.
- Şi  v’aţi deplasat dv. tocmai de la Bucureşti...
- Drumul mi-a făcut plăcere domnişoară. Și pentru c’am venit la Tissa, vreau s’aud ce-mi spune Miss-a.
- Şi eu fac versuri domnule, în orele libere. Dar, din păcate, am prea puţine, pentru a mă putea ocupa de poetică. Am citit toată poezia naţională, de la Eminescu până la Topârceanu, şi comparativ cu versurile străine pe care le-am cetit, versul românesc îmi face impresia - atunci când e bun - a unei muzici duioase care încântă urechea.
- Ce impresie v’a făcut concursul  "REALITĂŢII  ILUSTRATE" ?
- Minunată, Domnule.  Alegerea mea ca „Miss Maramureş“ a fost o surpriză, chiar pentru mine însumi, care m’am prezentat în urma stăruinţelor familiei. Primirea care mi s’a făcut la Bucureşti precum şi organizarea concursului central au fost admirabile. Balul celor mai frumoase fete din ţară, organizat în cel mai select salon al Bucureştilor, „Cercul Militar", mi-a făcut cea mai profundă impresie. Iubesc revista dv. şi mi-ar lipsi ca un „ce“ absolut necesar, dacă n’aş citi-o în fiecare săptămână.
- Ce proiecte aveţi pentru viitor ?
- Muncă, domnule, căci munca-mi este viaţa. Am părinţi săraci, suntem copii mulţi şi munca mi-a devenit o distracţie instinctivă şi necesară totodată. Trebuie să depun câteva examene, pentru a putea intra ca institutoare la şcoala normală, căci intenţia mea este să împrăştii cât mai multă lumină în jurul meu. Filosofez realitatea aşa cum este şi aşa cum o văd eu, şi cred că nu greşesc dacă afirm că un popor nu se poate ridica decât prin cultură.
- Ce distracţii preferaţi ?
- V’am mai spus că am timp prea puţin pentru distracţii, dar când se nimereşte câte odată, îmi plac sporturile, teatrul şi cinematograful.
- Sunt informat domnişoară că vă trageţi dintr’o familie cu vechi rădăcini în istoria neamului nostru.
- Da, dar n’am făcut niciodată caz de aceasta. Actualul prefect al judeţului, d-l Gavril Iuga, rudă cu familia noastră, este în posesiunea unui hrisov scris pe „pchiele de câne" prin care Regele Ludovic cel Mare al Ungariei întăreşte în secolul al XlV-lea, pe un strămoş al meu, cu titlul de „Juga de Selişte ” - o comună pe apa Tisei, în fundul Maramureşului - contând printre cei mai mari nobili ai vechei Ungarii. Juga de Selişte” era un nepot al Voevodului Dragoş-Vodă, ale cărui moşii erau în proprietatea sa. Numele familiei noastre este pomenit şi  în câteva vechi hrisoave domneşti aflate în arhivele statului la Bucureşti, iar unul din străbunicii mei a comandat o legiune de voinici maramureşeni în luptele lui Ştefan cel mare, contra turcilor.
Orele sunt înaintate. Blonda mea interlocutoare cată melancolică în apele Tisei, care se rostogolesc tulburi pe la picioarele noastre. O privesc din nou şi mă întreb cum poate sălăşlui atâta energie şi dor de muncă într’un corp atât de delicat...
...Şi figura ei, cu liniile clasice şi părul de culoarea spicelor coapte de grâu, mă urmăreşte tot drumul, spre Bucureşti..."


MISS BUCUREȘTI  – D-RA MARIA DANACU – O FATĂ CARE A VRUT DOAR SĂ  FIE FERICITĂ


Miss Bucureşti
  d-ra Maria Danacu
Frumoasa blondă  a Bucureștilor era o d-ră deosebit de comunicativă care... era deja logodită:

Atmosfera intimă a camerei  în care sunt introdus este probabil un reflex al comunicativităţii ce caracterizează pe frumoasa Bucureştilor.
- Abia peste câteva zile îţi voi putea da o fotografie bună a mea, mă întâmpină dânsa, ghicind scopul vizitei mele.
- Domnişoară, te rog să mă scuzi dacă te-am sustras de la alte ocupaţiuni.
- Nu, domnule, mă scol foarte devreme, aşa că la ora aceasta, dacă nu mă duc să-mi fac obişnuita preumblare pe jos sau cumpărăturile, lucrez perne sau cânt la pian.
Şi într’adevăr, pe divan zăresc munţi de perne, de diferite mărimi, care mai de care mai frumoase.
- Te miri? Sunt toate lucrate de mine! Dar nu sunt numai acestea, mai am şi altele.
Şi o preumblare prin celelalte cartiere, mi-a dat o idee de pasiunea d-rei Danacu. Zăresc, pe pian, notele unui tango ,,en vogue“.
- Dacă nu mă’nşel, preferaţi muzica ușoară.
- Da! Ador muzica de dans şi în special tango-urile, dar tot atât de mult îmi place să şi dansez...
- Până în iarna trecută nu aveam voie să mă duc la serate şi la ceaiuri, şi acum, după primul carnaval, îmi pare rău că a fost atât de scurt.
- Dar  teatrul, cinematograful, nu vă atrag?
- Îmi place teatrul bun. Mă duc la toate spectacolele şi mă pot lauda că de câţiva ani încoace nu mi-a scăpat nici o piesă care să fi meritat să fie văzută. În special mă atrag tragediile şi repertoriul clasicilor. Totuşi n’aş putea spune că-mi displace să asist la reprezentarea unei piese originale sau străine, contemporane, într’un cuvânt, teatru bun să fie!  Cu toate acestea, nu neglijez nici cinematograful. Are atâtea posibilităţi de a-ți procura iluzii, de-a te amăgi, încât simpla curiozitate mă mână într'acolo, de câte ori aud de un film nou. Fastul şi luxul văzut pe ecran îţi dau o rază de speranţă întru mai bine, trăieşti, fără să vrei, scenele din luxoasele palate ale arhiducilor austrieci, timpurile apuse ale strălucirii ruseşti sau scenele scăldate în soarele veşnic cald al Coastei de Azur. 
- Dar cinematograful redă tot atât de bine şi mizeria! - îndrăznii eu răutăcios, pentru a aduce un contrast la gândurile interlocutoarei mele.
- E drept. Filmele însă, care ne prezintă suferinţele celor vitregiţi de soartă, ar trebui să aibă darul de-a trezi în noi simţul milei pentru cei nevoiaşi. Generaţia noastră nu prea cunoaşte acest sentiment. Şi suferinţele sunt atât de mari!!...
- V'aţi gândit vreodată să vă dedicaţi cinematografului?
Am primit foarte multe propuneri de acest fel. Nu am fost însă niciodată curioasă să aflu dacă sunt aptă pentru arta mută. Am refuzat din capul locului orice propunere şi chiar acum în urmă, un regizor de la Teatrul Naţional a căutat cu toate mijloacele de convingere să mă decidă să accept rolul principal într'un film românesc, care va fi realizat undeva în Carpaţi. A trebuit să renunţe în faţa hotărârii mele. Totuşi, nu de rare ori mă gândeam cu un fel de dor în suflet la ţărmurile îndepărtate, la pustiile Saliarei, la oraşele arabe din Nordul Africii, la soarele acela care te moleşeşte şi te îndeamnă la dolce farniente şi câteodată curiozitatea mă făcea să mă întreb care ar fi efectul apariţiei mele, o blondă, în mijlocul atâtor oameni negri. Poate că în astfel de momente de slăbiciune aş fi spus odată ,,Da'‘. Însă imediat mi-aş fi dat seama că la faima unei Greta Garbo sau Vilma Banky, n’aş putea ajunge niciodată, aşa că prefer să-mi propun un alt ideal.
- Dacă nu sunt prea indiscret?...
- Pentru că am alunecat pe panta aceasta, îţi voi face o destăinuire: de ieri sunt logodită şi prefer să gust din fericirea căsniciei, decât să duc viaţa sbuciumată a unui „star".
Aflasem prea mult. Trebuia să merg să împărtășesc tuturor această veste. M’am ridicat să plec, însă uşa nu mi-a fost deschisă până când n’am promis că în iunie voi reveni, de data aceasta însă nu cu o zi prea târziu, la nuntă.


 Va urma...


Sursa  interviurilor  și a fotografiilor: Revista „Realitatea Ilustrată” – nr. din aprilie – iunie 1929 „răsfoite”  din colecția Bibliotecii Digitale a B.C.U. „Lucian Blaga” Cluj- Napoca.


Citește mai mult... »

"MISS ROMÂNIA" 1929 (2) - Interviuri


Voiam astăzi să continui seria de articole cu tema ”Miss Romania 1929”  cu prezentarea pe scurt a câtorva dintre concurente și să scriu mai mult despre ecourile în presă  ale concursului. Citind însă interviurile date de câteva dintre câstigătoarele regionale, mi-am dat seama că acestea merită redate integral. Nu e nimic de „decupat” sau de rezumat. Sunt interviuri deosebit de interesante care - privite în intregralitatea lor -  aproape că radiografiază societatea românească din perioada interbelică

MISS OLTENIA: 

D-RA TINELLE STAVRACHE – O OLTEANCĂ  ROMANTICĂ


Miss Oltenia
Miss Oltenia
d-ra Tinelle Stavrache
Iată cum o descrie reporterul H. Soreanu al „Realității Ilustrate” pe Tinelle Stavrache, "Miss Oltenia" în anul 1929: „Este și grație dar și melancolie în îmbinarea trandafirului din piept, cu fața îmbujorată, cu ochii căprii, adânci ca o apă, umbrită de bucle castanii în veșnic neastâmpăr. E grația întreagă a tinereții  în elanul ei care înalță trupul de copilă, spre floare.” Urmează  interviul:

„- E primul meu interview!!
Şi după o tăcere :
- Şi să nădăjduim că nu va fi ultimul!!

Tot ce era copilăresc, deschis şi luminos în obraz, pieri. Luă un aer de adorabilă gravitate, ca un copil care a primit o însărcinare de „om mare":

- Să nu te miri. Am fost crescută cu o rară severitate. Ai mei, m’au deprins să evit contactul cu lumea din afară. Când închid ochii, văd numai casa noastră, cu fraţii, cu poveştile, cu jucăriile, cu toate bucuriile unei copilării, zăvorâtă între ziduri. Singurătatea mi-a deschis pianul, mi-a pus sub ochi partiturile, mi-a pus în mână penelul şi culorile. N’am avut nici o prietenă. Am trăit şi trăiesc numai cu lumea din mine. 

Mama are principii austere. Se trage din străbuni aprigi -nepoată de vornic- boieri olteni cu braţ viteaz, tăcuţi, mândri şi întunecaţi, ca şi tablourile lor din salonul nostru: deprinşi să priviască prin despicătura munților o țară care sângera de focuri puse de duşmani bucatelor, bisericilor şi aşezărilor.

De mică aveam înclinări artistice. Cântam şi spuneam versuri toată ziua. Muzica a produs totdeauna asupra mea o înrâurire puternică. E pasiunea şi viaţa mea. Când am fost pentru întâia oară la operă -aveam numai şase ani- la sfârşitul spectacolului am plâns cu hohote de emoţie şi de plăcere. Mi-a plăcut şi pictura. Şedeam ceasuri întregi în camera mea, cu vopselele şi pensulele şi lucram încet, cu visătoare duioşie. N’aveam nici nerăbdare, nici porunci; lucram mereu cu trudă şi cu migală. Iată micile mele lucrări.

În perete atârnau pânze desenate cu graţie de cântec popular, îngeri îngenunchiaţi cu aripile zgribulite, garoafe roşii în oale de lut şi feţe copilăroase, ademenind, cu mâinile întinse, sălbătăciunile pădurii.

- Treceam totdeauna prima clasele liceului. Aşteptam cu înfrigurare viaţa studenţească. Am plecat la Viena să-mi completez instrucţiunea şi să cultiv muzica, singura mea patimă covârşitoare. Într’o seară, eram la Operă însoţită de baroneasa Castaldy, directoarea pensionatului. Se cânta „Lohengrin". În prima pauză zăresc în foyer o cunoscută din ţară, o româncă. M'am repezit cu toată însufleţirea s'o îmbrăţişez. I-am vorbit cu glas cald şi vibrant. Dintr'un colţ, un domn mic, trăsături energice, ochi de oţel, purtând în colţul gurii o lulea, mă privea stăruitor. La cealaltă pauză, întovărăşit de un bătrân simpatic, se prezentă baronesei. Era însuşi Max Reinhardt şi bătrânul nu era altcineva decât marele profesor Geiringer, de la conservator, maestrul meu de mai târziu. I-au comunicat directoarei, pe care o credeau mama mea, că am tot ce-mi trebuie pentru a face o carieră artistică: statură, fizic, temperament dramatic, voce melodioasă. A doua zi eram în cabinetul lui Geiringer. După prima partitură m’a îmbrăţişat cu entuziasm. De atunci am rămas eleva lui credincioasă. Peste şase luni am plecat cu el la Milano, ca să depun un examen. L-am revăzut și pe Reinhardt. Mi-a propus să iau parte la un concurs de artă dramatică pe care-l prezida. Nu m’am dus. De altfel toată lumea îmi spune să fac cinema. De ce n’am făcut ? Nu ştiu. Poate tocmai din pricină că mă îndeamnă fiecare...

- La Viena am luat parte la un concurs de fotogenie. Am reuşit. Au voit să-mi trimiată fotografia la un concurs internaţional, printre reprezentantele Vienei. Am spus că prefer să figurez în calitatea mea de româncă... N ’au vrut ei... De aceea, sunt recunoscătoare „Realității Ilustrate", care mi-a dat prilejul să mă remarc printre frumuseţile ţării mele.

- În general  mă preocupă muzica. Îmi place Chopin, pe care l-am studiat, sonatele lui Beethoven, îmi place Massenet. Idealul meu e să interpretez pe „Manon“...

- Da, sigur, citesc şi literatură. Ador pe Eminescu.. Te miri cum se împacă firea mea veselă şi sburdalnică cu pesimismul şi filosofia rece a poetului... Sub orice aparenţă se ascunde un fond. Sunt ascunzişuri sufleteşti, tainice, pe cari nici noi nu le cunoaştem bine. Îmi plac poemele lui. Recitesc cu plăcere versurile lui Alfred de Vigny şi Victor Hugo. Poezia lui Hugo „La mere“ mă obsedează... După cum vezi, plutesc în plin romantism.

- Ai vrea să te măriţi, duduie?
- Nu, încă nu! La şaptesprezece ani şi jumătate...
- Între cariera artistică şi mariaj, ce-ai prefera?
- De ce-mi pui întrebări cu două tăişuri? Dacă voi întâlni omul ideal...
- Omul ideal?! Şi cum trebuie să fie omul ideal, duduie? Frumos?
- E deajuns că sunt eu frumoasă. Poate fi numai simpatic. Însă să aibe virtuţi sufleteşti. Să fie cealaltă jumătate a sufletului meu. Omul ideal ar fi acela care m’ar putea înţelege şi care m’ar face fericită!".

Am ieşit pe  verandă. Se abătu un vânt revărsând în nări şi pe obraji parfumul ud al ploilor de primăvară. Tinelle sta senină în bătaia ploii. Dacă ar fi întins braţele spre cer, în faţa zărilor, în ploaie, ar fi în florit ca viorelele şi mărgăritarii.” (Reporter:  H. Soreanu).


MISS MUNTENIA : 

D-RA ORTANSA TĂNĂSEANU - SFINXUL DIN CÂMPULUNG


Miss Muntenia
Miss Muntenia
 d-ra Ortansa Tănăseanu
Același reporter, H. Soreanu, o intervieva și pe Miss Muntenia, d-ra Ortansa Tănăseanu. Numai că aici nu este lăsat singur în intimitatea frumoasei d-șoare: „avea o gardă credincioasă de apărare. N’avea nici zale, nici scuturi, nici săbii. O gardă de prietene frumoase şi ironice, care mânuiau ironia cu subtilitate de floretă.”

„-Nu o să îți spun de „minunata” mea copilărie! Nu ţiu să fiu ironică cu mine însumi! Acolo, în târgul meu, în tăcerea albă a caselor pitite sub brazi, nu e nimic pitoresc.  Lume acră de provincie, hrănită cu intriga şi cleveteală! Știi cum mă numeau la Câmpulung?  Regina din Saba!  Vroiau să persifleze rezerva mea mândră şi rece! Nu ştiau că regina din Saba era cu totul altfel. Cunoşti regina din Saba - din Ispitirea Sfântului Antoniu - care ştia să spună  o mulţime de poveşti, unele mai încântătoare decât celelalte! Ce vrei, nimeni nu e profet în.... oraşul lui!

Da, aveam idealul meu naiv. Răsfoind, sub bancă, în orele aride de matematici, cărţi de literatură, doream cu înflăcărare viaţa studenţească, minunată şi  liberă. Să nu crezi că-mi făceam iluzii romanţioase. „Heidelbergul de altădată" a rămas doar o poveste sublimă pentru firile romantice!! Simţeam în mine, ca o necesitate implacabilă, datoria de a-mi desvolta inteligența, de a mă duce la Universitate, de a pătrunde tainele unei culturi mai înalte. Eram o revoltată împotriva inferiorității femeii. Ceream cu convingere ca fetele să-şi formeze cariere independente, să fie înarmate pentru deplina egalitate cu bărbaţii. Si azi?! Am în buzunar o licenţă în litere şi... mă gândesc cu duioşie la poezia calmă şi senină a căminului! Sunt - se vede - legi fireşti, care nu pot fi înfrânte de sexul slab!

- Citesc cu pasiune! Sunt, fireşte, îndrăgostită... — nu îndrăgostită de cărţile mele. Citesc cu pasiune. Ce-mi place? Scurt: literatura bună! Chiar acum am terminat o carte de Kipling. Îmi plac foarte mult scrierile lui cu vapoare şi  marinari cari nu sunt oameni ca ceilalţi; nefiind nici soldaţi, cutreieră lumea, călătoresc şi se duc să se bată orişiunde fără să se îngrijească de țara unde sunt, nici de duşmani.... Sunt oameni de altă dată... şi altă dată era mai frumos decât acuma!
- Preferinţe?
- Studiul nu împiedică să-ţi placă lumea. Îmi plac balurile, seratele, petrecerile, toaletele... Și dansez cu multă plăcere.
- Căminul, cititul, viaţa modernă, marinarii şi mai ce? Vă place totul, fără deosebire?
- Trebuie!... Dacă vrei să cugeţi puţin, viaţa nu e tocmai frumoasă. Trebuie s'o înveseleşti. Viaţa este ca o călătorie lungă; trebuie să te ocupi cu o sumedenie de lucruri ca să treacă mai uşor!
- Filozofaţi, d-șoară!
- Deloc! Mi-e groază de judecățile în care se taie firul în patru și găsesc că este stupid să îți bați mereu capul cu eternitatea, cu infinitu, fără să ajungi vrreodată la ceva care să aibă un rost. Să nu-ţi pară curios că acestea le spune o intelectuală.
- Şi care e idealul d-tale, duduie?
- Idealul meu? Mi-e frică de el !”

Privesc sfinxul din faţa mea. Ochii negri adânci ca oceanul lucesc cu seninătate în figura înrămată de șuvițele grele cu răsfrângeri vinete; și este imposibil să sondezi acești ochi și să descoperi gândul, care veghează în fundul apelor lor nemişcate.”



MISS MOLDOVA:

D-RA  MARIOARA CAZABAN – FRUMUSEȚEA  BLAJINĂ


Miss Moldova
Miss Moldova
d-ra Marioara Cazaban
„Miss Moldova" este originară din Fălticeni unde s-a născut la 28 Noiembrie 1909 şi face parte din familia Cazaban, înrudită cu familia Şutu din Iaşi. Când a părăsit Fălticenii spre a-și urma studiile la Facultatea de Litere a Universităţii ieşene, d-ra Cazaban n’a visat că va avea un succes atât de mare. Despre concursul de frumusete „Miss Moldova'’ spune că a fost foarte bine organizat, întrecând chiar toate aşteptările. 

"- Cu ocazia acestui concurs am constatat că România are fete frumoase; din toate părţile ţării s'au adunat în Capitală un adevărat colier de perle, care de care mai frumoase, mai atrăgătoare. Frumuseţile fiecărei regiuni au ceva specific: muntencele au o frumuseţe îndrăzneaţă, aproape rafinată; ardelencele  şi bucovinencele posedă o frumuseţe vioaie dar rece; basarabencele sunt mai banale; iar frumuseţea moldovenească este blajină, timidă chiar, şi limpede ca o doină...
Idealul unei reuşite la concursurile de frumuseţe este să facă cinematograf. Ei bine, eu nu găsesc în aceasta un ideal.
- Idealul meu vi-l voi spune după ce voi termina studiile.
- Care sunt principalele d-voastră preferințe?
- Să fac voiajuri în străinătate, însă bine înţeles după ce-mi voi cunoaşte ţara, care este foarte frumoasă. Îmi plac cinematograful, teatrul, concertele, sporturile de iarnă, etc. Dar nu sunt amatoare de dans. Scriitori favoriți: în literatura românească - continuă  d-şoara Cazaban - prefer pe Ionel Teodoreanu, Mihai Sadoveanu, Liviu Rebreanu şi pe spiritualul Topârceanu. Din literatura străină prefer pe Ştefan Zweig, Thomas Hardy  şi poeziile lui Baudelaire şi Paul Verlaine.
- Ce artă preferaţi?
- Muzica, sună melodios răspunsul domnişoarei Cazaban. Am dat examen la conservator şi am fost primită în anul IV la pian. Armonia dulce a pianului este o desfătare supremă pentru mine şi pentru că-l iubesc mult, poate voi pleca în străinătate şi mă voi devota lui.
- Preferați muzica modernă sau compozițiile clasice?
- Între aceste două genuri pe cel clasic, intelectual și celălalt, un vârtej haotic, evident că-l prefer pe primul.
- Ce părere aveți despre moda feminină?
- Moda femeilor este ceva foarte variat şi fiecare variaţie îşi are charme-ul lui. Prefer totuşi rochiile-soie, pentru că îmi amintesc timpurile nobleţei de la curțile regale franceze. Ce vrei, domnule, sunt o romantica.
- Şi pentru a încheia, ceva din viața d-voastră?
— Copilăria mea a fost foarte plăcută şi astăzi mi-aduc cu drag aminte de ea .
Pendula din perete bătu patru lovituri răspicate. Ora 4. Ora când d-şoara Caizaban trebuia să plece la Conservatorul de muzică pentru o oră  de pian.”




Sursa  interviurilor și a fotografiilor: revista „Realitatea ilustrată” – nr. din aprilie – mai 1929 - „răsfoite” din colecţia  Bibliotecii Digitale a B.C.U. „Lucian Blaga”  Cluj- Napoca.

Citește mai mult... »

"MISS ROMÂNIA" 1929 (1)

Magda Demetrescu
"Miss România" 1929
Martie 1929 – o lună a Mărțișorului, a omagierii femeii și a... primului concurs "Miss România". Un eveniment media și de marketing al vremii, poate cel mai important după periplul Josephinei Baker în București cu celebra ei trăsurică trasă de un struț. Nu exagerez atunci când spun spun eveniment social, media și de marketing. O să încerc în cele ce urmează (2-3 articole pe această temă)  să vă dovedesc că afirmația mea e sustinută de fapte. S-a mai scris în ultimul timp despre acest concurs. Autorii articolelor s-au limitat - din păcate - la prezentarea fotografiilor d-rei Magda Demetrescu, prima româncă care a avut cinstea de a fi aleasă "Miss România". Concursul a însemnat însă mult mai mult: mediatizare intensă în presă – luni la rândul relatări despre concursurile de frumusete județene - care au aprins spiritele și au adus organizatorilor... reclame și sponsori - au ținut prima pagină a jurnalelor.


Concursul, organizat în România de revista “Realitatea Ilustrată”, era afiliat concursului “Miss Universum” care se organiza deja de 11 ani la Galveston, în Statele Unite ale Americii. Din comitetul de organizare făceau parte, printre  alții, scriitorul Liviu Rebreanu, pictorii Frederic Storck și I. Steriadi. Ce își propuseseră organizatorii români? O spun chiar ei:

Noi ne vom strădui să alegem un tip reprezentativ al frumuseții româneşti, fie frumuseţea bănăţeană cu trăsături românești accentuate, fie frumuseţea basarabeană, în care se resimte influenţa slavă, fie olteanca cu trăsături dacice. Pe aceasta o vom trimite la Galveston, să se măsoare şi cu domnişoara Simon, aleasa Ungariei (notă: "Miss Europa" în anul 1929) şi cu celelalte frumuseţi reprezentative ale diferitelor ţări. Fiecare româncă, ştiindu-se inimoasă, va înţelege că este de datoria ei să se prezinte la concursul de frumuseţe al „Realităţii Ilustrate”, pentru ca în lupta de la Galveston să afirme întâietatea României.

1929
Coada de la birourile de înscriere
 Frumos spus, nu-i așa? Organizatorii trebuiau însă să se lupte cu reticența încă prezentă în societatea românească. Aveau să lupte și să câștige. Nu ușor însă. Organizatorilor le era „teamă de rezerva publicului “. Ca urmare au încercat să facă frumoasele vremii să participe la acest concurs invocându-le patriotismul: “Fetele frumoase să nu se lase împiedicate de o modestie – nelalocul ei în această împrejurare – ca să se prezinte la concurs. Le îndemnăm să ia parte la întrecere, dorința noastră fiind ca România să fie strălucit reprezentată la concursul de la Galveston-Texas. Dacă  “Miss România” va obține titlul de “Miss Universum”, gloria ei se va resfrânge și asupra țării.

Zis și făcut. Înscrierea domnișoarelor la concurs s-a făcut prin transmiterea de fotografii către redacția revistei “Realitatea Ilustrată” din Sarindar nr. 12 sau în urma propunerilor făcute de membrii juriilor județene. Putea să participe orice domnișoară  “cu o moralitate perfectă”, cu vârsta cuprinsă între 16 și 25 de ani, care nu apăruse niciodată pe scenă sau într-un film și care “să nu fi fost manechin”.


1929
Fotografie făcută în timpul 
jurizării concursului
În capitalele de județ au fost “instituite jurii” în alcătuirea cărora au intrat artiști, literați, personalități de seama din viața socială. Juriile au fost conduse de cele mai multe ori de “capul autorității locale". Este demn de menționat că, pentru a proteja pudoarea potențialelor candidate, concursuri județene nu au fost organizate în prezența publicului. Concurentele intrau una câte una în sala în care se găsea juriul, îmbrăcate într-o rochie simplă. Ele nu au avut voie să fie fardate și nici să poarte “soutien gorge sau corset”. Cum urma să se facă ierahizarea?  “Membrii juriului le vor privii, fără a le atinge și fără a comunica între ei impresiile. Fiecare va acorda candidatei câte o notă. Media notelor acordate formează calificația generală”.

CONCURSURILE JUDEȚENE


Au fost organizate concursuri regionale în toate cele 72 de județe ale României. În 3 martie (în 15 județe chiar și în 10 martie) și nu în 17 februarie cum se anunțase inițial, datorită “solicitării unui număr însemnat de candidate din provincie care au arătat că din cauza frigului nu se pot prezenta până în capitalele de județ”. Se pare că aceste concursuri județene  au avut un mare succes. Fie și numai prin numărul impresionant de participante: peste 2500. În multe dintre capitalele de județ concursul a fost de asemenea și un prilej pentru organizarea unor adevărate sărbători locale.

Miss Bucuresti
Frumoasele Bucureştiului
 În București alegerea celor trei câștigătoare regionale a fost făcută în “Salonul oficial al Palatului artelor de la șoseaua Kiseleff”. Din juriul condus de Dem Dobrescu (primarul Capitalei din acea vreme - supranumit "Primarul târnăcop") făceau parte Principesa Ioana Ghica, d-nele Cuțescu, Stork, Olga Creceanu precum și d-nii Brătescu-Voinești, Ion Minulescu și H. Blazian. Curiozitatea publicului, care nu avea voie să intre "în sala în care lucra juriul",  “s’a manifestat prin adevărate asalturi care numai cu multă greutate au putut fi respinse”. Din numărul mare de candidate juriul a selectat mai întâi 88, apoi 26 și la final 7. Dintre acestea membrii juriului au ales frumoasele care aveau să fie încoronate cu cele trei titluri: "Miss București" (două – egale ca valoare) și "Miss Ilfov" (d-rele Maria Danacu, Nadeja Oculici de Kosarinny și Eugenia Gologan).

Câteva dintre poveștile câstigătoarele concursurilor județene (nume, interviuri, fotografii) în... episodul următor.



Surse informațiilor și a fotografiilor: revista “Realitatea Ilustrată” - numerele din perioada ianuarie - mai 1929 - citite din colecția Bibliotecii digitale a B.C.U. "Lucian Blaga" Cluj Napoca

Citește mai mult... »