Se afișează postările cu eticheta Străbunica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Străbunica. Afișați toate postările

Un articol de sezon cu parfum de… bulion

În alte timpuri, nu foarte de mult și nu peste tot trecute, lăsarea toamnei peste satele, târgușoarele și peste mahalalele marilor orașe, era vestită și de un parfum dulce și suav care se ridica de prin mai toate curțile gospodăriilor: mirosul de bulion. Pentru că nici lelea Ioana, nici coana Marghioala nu concepeau să le prindă iarna cu rezervele de conserve și de murături necompletate. Și între aceste minunății de conserve făcute acasă, bulionul ocupa poate locul cel mai important. E drept că unele cucoane mai simandicoase începuseră deja să folosescă conservele cu bulion cumpărate de la prăvălie (dovadă vechile reclame cu care asezonez articolul), dar gustul lor nu se putea compara cu cel al bulionului făcut acasă, nu-i așa?
  
Nenea Gheorghe al Ioanei și Nea Tache, bărbatul lui Tanti Marghioala aveau și ei un rol important în această poveste: făceau focul sub ceaunul de aramă pus pe pirostrii și țineau de urât harnicelor lor soții în timpul acestei importante activități. Până fierbea bunătatea de bulion citeau gazetele, pentru că nu-i așa, trebuia să se ocupe cineva și de treburile țării:

Nașul Emil

“De la o vreme’ncoace, consiliul comunal defășoară o activitate intensă... pentru a schimba numele străzilor Capitalei. Mai au avut bucureștenii un primar care avea obiceiul botezurilor: pe răposatul Pache Protopopescu. Acesta boteza pruncii cetățenilor de prin mahalale, asigurânduși votul tatălui finului la alegeri. (...) Dar d-lui Emil Petrescu probabil îi sunt străine asemenea preocupări egoiste. Probabil d’sa, botezând Gabrovenii strada Franclin Buillon, nu s’a gândit la ambiția de a deveni încetul cu încetul nașul Bucureștilor – ca Pache – ci a făcut acest gest numai în calitate de bun părinte al Capitalei. El a vrut să reamintească gospodinelor bucureștence că acum este timpul când trebuie să se îngrijească de... Bulion! (“Contele de Tekirghiol” – “Furnica” din 26 septembrie 1919).

Cuburi de bulion Maggi in... 1915


Bulionul și… monarhia

“Boala Principelui României: Știri foarte îngrijorătoare au circulat astă noapte despre o pretinsă evoluție înspre rău a boalei A. S. R. Principelui (notă: Principele Ferdinand – viitorul Rege al României), știri cari din fericire nu s'au confirmat. Iată în adevăr fazele prin care a trecut Principele României până astă noapte la orele 12. După plecarea MM. LL. Regele și Regina, la orele 7 seara, A. S. R. a luat o ceașcă de bulion și un păhărel de șampanie și după câteva minute a adormit. Pe la orele 9 seara somnul devenind cam agitat și temperatura ridicându-se la 39.3 grade, medicii au făcut A. S. R. o baie rece de 8 grade, care a produs un bun efect asupra Augustului pacient. Pe urmă A. S. R. a primit hrana-i obicinuită, i s'a făcut și o injecție cu serum artificial.” (“Epoca” – 17 mai 1897).

Bulionul în… Parlament


În analele parlamentare române este fără pildă barbaria săvârșită ieri la Cameră de către turma de mizerabili ai guvernului. Dl. G. A. Scorțescu a fost osândit să vorbească opt ore și jumătate fără întrerupere. Când d-sa a cerut să se suspende ședința, cireada brută, înfruptată și îmbătată în bufetul Camerei, a răcnit într'una:
- Nu se poate!
Sub scutul parlamentarismului terfelit se urmărea săvârșirea unei crime. Din fericire dl. deputat dr. Sculy a intervenit tocmai din vreme ca să spună președintelui:
- Dacă nu se suspenda ședința, Scorțescu va cădea jos ca și mort și tot sângele îi va izbucni pe nas. Atunci președintele, îngrozit de consecințele pe care le-ar avea mișelia biroului, a suspendat ședința numai pentru patru minute.
Dl. Scorțescu a cerut la orele 2 suspendarea ședinței pentru o jumătate de oră, ca să se întremeze puțin, să mănânce ceva. Turma de imbecili a început din nou să răcnească, și dl. Scorțescu a fost silit să soarbă din când în când, în cursul discursului, o ceașcă de bulion, ca sa poată resista duhoarei ce respirau bețivanii de Nae Stătescu, Delimarcu, Mărgăritescu, etc.” (“Epoca” – 22 martie 1898)
 
Cutiile cu bulion, limba cu sos tomat
 și pătlăgelele roșii umplute
în reclama pentru Conservele Grivița

Bulionul și… evaziunea fiscală

“Doamna Florica Bejan din str. Sf. Ionică 7, etaj 4, apartament 24, a fost prinsă de un inspector de control al Municipiului că a vândut 11 putini de brânză și cinci de bulion fără a elibera facturi. Anchetată, domnia sa a declarat că marfa i-a fost trimisă de dl. Gh. Niculescu, proprietarul moșiei Cornești din județul Iași. Au fost dresate actele de trimitere în judecată contra ambilor.” (“Gazeta Municipală” – 4 iulie 1943)


Într'un cazan cu bulion…

“Copilul Samuil Lazăr, din str. Cantemir No. 28, jucându-se ieri după amiază prin curtea caselor, pe când părinții săi fierbeau un cazan mare cu bulion, a alunecat și a căzut în cazanul care fierbea în clocote. Opărit peste tot corpul, într'o stare îngrijorătoare, baiatul a fost transportat de urgență în căutarea spitalului Caritas.” (“Epoca” – 13 august 1898)


Progresul, metalurgia și... bulionul!

“O preocupare deosebitä pentru crearea și dezvoltarea gospodäriilor agricole anexe a dovedit si conducerea uzinei “Progresul "- Brăila. Gospodăria agricolă anexă de pe lângä această întreprindere cuprinde câteva sute de hectare de teren cultivabil, precum și o crescătorie de porci și păsări. În afară de faptul că a asigurat nevoile de legume și zarzavaturi ale cantinei, gospodăria anexă a acestei uzine a livrat, anul trecut, altor întreprinderi metalurgice însemnate cantități de bulion și chiar unele legume. Ce însemnătate deosebită au gospodăriile agricole anexe pentru aprovizionarea cantinelor, reiese de asemenea din faptul că, anul trecut, gospodăria anexă a fabricii de confectii “Gh. Gheorghiu-Dej" din București a asigurat 90% din legumele și zarzavaturile necesare cantinei, dând, printre altele, 3600 kg. pastă de bulion, 28 tone ceapă, 18 tone praz, 31 tone varză, 3800 kg. morcovi și altele.” (“Scânteia” – 6 august 1953)


Nu pot să închei fără să îmi arunc privirile prin carnețelul cu rețete al străbunicii:

 
Bulion tomate - 0,60 lei 1/2 kilo.
0.90 lei - 1 kilo.
("Epoca" din 6/18 octombrie 1888)

Prepararea bulionului


Când gospodarul întreprinde singur cultura de roşii, le culege pentru a le preface în bulion atunci când sunt bine coapte; în cazul că este nevoit a le cumpăra de pe piaţă se ia bine seama a nu fi din acelea culese crude şi coapte la soare, ştiut fiind că acestea sunt mai întotdeauna acre şi din ele nu se obţine decât un bulion prea acru şi lesne supus stricăciunei. Aprovizionaţi de roşiile cele mai bune să iau şi se spală bine în apă rece de tot pământul ce s'ar afla pe ele, curăţindu-se totodată şi codiţele ce ar mai fi rămas din timpul culesului. E de dorit ca cele ce se spală să se pună pe o leasă de nuele (leațuri) spre a se scurge mai uşor ele de apă. După aceasta se ia una câte una de se rupe cu mâna sau se taie cu cuţitul în bucăţi punându-se în un cazan bine spoit şi pregătit anume pentru fiertul bulionului. Cazanul plin cu pătlăgele astfel sfărmate se aşează pe maşina de fiert sau pe pirostrii, dându-se foc treptat până când începe a fierbe, având grijă a se mesteca din când în când cu un melesteu de lemn spre a nu se arde pe fund. După un timp oarecare când se crede că prin fierbere o parte din apă s'a evaporat şi pătlăgelele s'au muiat bine, se ia cazanul de pe foc şi să deşartă în un ciubăr (butoi) de lemn, după care apoi iarăşi să umple cu pătlăgele sdrobite spre a continua fiertul; iar fiertura ce am de­ şertat-o în ciubăr (butoi) o trecem treptat prin sită alegând seminţele şi toate resturile de codiţe ce au mai fost rămase; iar lichidul astfel dobândit se pune la sticle (borcane) pe care le astupăm ermetic cu hârtie pergament, aşezându-le apoi în un cazan pe fundul căruia vom aşeza un strat de paie, aşezându-le vom pune paie şi printre sticle (borcane). După aceasta umplem golul ce ar mai fi în cazan cu apă rece şi îl punem la fiert pe o maşină sau pirostrii, unde treptat facem foc până când observăm că din lichidul aşezat în sticle (borcane) să ridică un fel de beşicuţă în sus. Operaţiunea fiind gata se ia cazanul de pe foc cu sticle cu tot şi se lasă a se răci, după care se scot sticlele, se şterg bine şi se pun la pă­strare în o magazie nu prea călduroasă, ci cu o temperatură intre 0—5 grade. Nu se va pierde din vedere ca sticlele (borcanele) cât timp se ţin la fiert să fie încontinuu acoperite cu o cârpă udă spre a nu se usca prea tare hârtia de pergament şi să plesnească.” (“Cultura Poporului” -7 februarie 1926)


Tomate à l'Italienne.

“Luăm capacul la 6 pătlăgele frumoase, tari și de mărime mijlocie; le golim fără să le spargem, le umplem cu orez fiert în bulion și amestecăm cu piureul ce am făcut din carnea tomatelor. Le punem pe o farfurie ce merge la cuptor și le lăsăm să se coacă încet. Când sunt gata acoperim pe fiecare cu sos tomat dar sobru și presărăm pe fiecare puțin pătrunjel tocat.” (“Ilustrațiunea Română“ – 25 iulie 1929)


Rasol de găină cu sos de bulion

Măsuri: jumătate de pahar de bulion (pătlăgele fierte), jumătate ceapă, 1 lingură făină, 2 linguri grăsime, 2 linguri zahăr.

Prepararea: Punem grăsimea să se încingă, apoi adăugăm făina și o lăsăm să se prăjească puțin. Când are o culoare gălbuie, punem ceapa tăiată mărunt, iar când ceapa s’a prăjit, stingem cu bulion și puțină zeamă de supă sau apă caldă, ca să căpătăm un sos pe care îl lăsăm să fiarbă foarte bine. La urmă adăugăm zahăr după gust și servim cu găină fiartă și tăiată bucăți, rămasă de la supă.(“Transilvania” – mai-iunie 1936)

Citește mai mult... »

Cum iubesc femeile

De foarte multe ori se publică tomuri de sute de pagini care încearcă dă deslușească moravurile și mentalitățile care caracterizează o societate. Eu, nefiind un profesionist în ale sociologiei, mă amuz decoperind aceste mentalități proprii societății românești din “La belle époque” frunzărind presa acelori ani. Rubricile de “poșta redacției” (citește și: Frumusețe la Poșta redacției), paginile cu „sfaturi pentru doamne și domnișoare” (citește și: Sfaturi copilei mele) sau “anchetele” realizate prin gazete (citește și: E bun divorțul, ba e rău…) redau parcă într-un mod mai “autentic” mentalitățile existente în societatea acelor ani, având avantajul că păstrează mult din parfumul epocii.

Una dintre marile probleme ale străbunicelor noastre (citește și: Străbunica și bunele maniere) era negreșit alegerea viitoarei nore. O problemă importantă și delicată pentru că “negreşit fiul care va face fala şi gloria familiei va trebui să ia o fată cu avere, din părinţi buni şi cât de sus puşi, ca printr’ânşii să-și creeze şi el relaţii bune şi o poziţiune invidiată. Afară de asta prea puțin le pasă lor de rest; aş vrea să mi se arate zece mame din societate care să se fi învoit la căsătoria fiului lor cu o ţărancă sau cu o orfană săracă, numai fiindcă el o iubea la nebunie și n'ar fi fost fericit departe de dânsa. Nici chiar mama aceea care n'are decât un băiat, pe care îl vede ca pe ochii din cap, nu-i capabilă de astfel de sacrificii”. Pentru a-și putea îndruma fii să facă cea mai potrivită alegere, străbunica avea nevoie de ajutor. Acest ajutor putea fi găsit, bineînțeles, în rubricile de specialitate destinate femeilor care erau publicate prin gazete. Vă propun azi un articol semnat de “Laura Vampa”, publicat în rubrica “Salon” din revista “Familia” în  20 iulie/1 august 1897:

 Cum iubesc fetele noastre


Voi să dau seamă cam în câte feluri ar putea fetele să conjuge verbul “iubire”. Negreşit că acest verb are să fie conjugat de fiecare fată după temperamentul, caracterul şi în sensul ideilor pe care le-a primit de la conducătorii ei sau şi
le-a format singură”.

Fata uşurică

Sglobie, nebunatecă, iubeşte pe toţi care o complimentează şi o măgulesc, pe toți cei frumoşi, eleganţi, care dansează bine, care au “usage du monde”, se lasă să fie curtată de toţi, primeşte bilete dulci, şi chiar ceva mai mult, să fie sărutată între două valsuri, se logodeşte şi strică mereu logodnele, în sfârşit, are o reputaţie nu tocmai recomandabilă; numai să auziţi pe prietenele şi cunoscutele ei cum o vorbesc când nu-i ea de față. Ei bine! Fata asta necugetată, măritându-se, va fi cea mai bună femeie, dacă va găsi un bărbat care să o’nțeleagă şi să ştie cum să se poarte cu dânsa. El o va forma cum va voi, o va învăţa să judece și să fie serioasă şi ea îşi va iubi profesorul până la ardoare. Va fi o mamă nepricepută însă duioasă. Dimpotrivă, dacă bărbatul său va neglija să se ocupe de ea, atunci fata uşurică va fi femeie necredincioasă, şi nepăsătorul soţ n'are să aştepte mult până să-i crească două coarne.

Fata cuminte

E totdeauna econoamă bună, ordonată şi harnică. Adesea e cea mai mare dintre copii, a crescut pe frăţiorii ei mai mici, a ajutat pe mama la treburile casei, în sfârşit, a învăţat să se devoteze din anii cei mai fragezi. E aşa de serioasă în societate că nici nu îndrăsneşte nimeni să-i facă ceea ce se cheamă curte, deşi e simpatică şi chiar frumoasă uneori. Ca femeie va fi credincioasă, devotată, iubitoare, econoamă, mamă bună, gata la orice sacrificii, cu toată ingratitudinea şi nerecunoştința celor iubiţi. Întotdeauna va fi înşelata de bărbatul ei — deşi o să aibă multă prietenie pentru dânsa, fiindcă n'o să aibă a se teme că îi va măsura tot cu aceeaşi măsură”.

Fata calculată


Asta de obicei dacă nu e frumoasă, cel puţin ştie să se facă. Are toate armele cu care poate să cucerească bărbatul. Se îmbracă bine, e instruită de salon, vorbește cu multă grație, dansează elegant şi are unele ochiade şi mişcări din corp care sfredelesc inima. E foarte cuminte de faţă cu toată lumea, dar nu dispreţuiește ceva ştrengării mai pe la întuneric. Ţine mult să aibă o reputaţie imaculată. Idealul ei e să apuce un drăguţ de bărbat, fie chiar şi bătrân, care s'o scalde în aur şi belşug. Negreşit bărbatul său îi va servi şi de paravan, în dosul căruia… dar să ne oprim aici. E egoistă, cheltuitoare numai pentru plăcerile ei, neîndurătoare şi tirană.


Fata inteligentă


Fata inteligentă nu iubeşte niciodată înfocat. Stimează, admiră, apreciază, dar nu iubeşte. Cel pe care îl va alege trebuie să se potrivească în idei cu ea, să aibă calităţi frumoase, să fie intelligent ca şi dânsa. Va fi credincioasă şi o adevărată prietenă pentru bărbatul ei. Dar… vai de el! de nu va fi astfel precum l-a înţeles ea, căci după o desilusiune, ş-apoi alta, îşi pierde stima ei, în curând adio şi prieteniei şi aşa mai departe”.



Fata simţitoare


Fata asta nu ştie din viaţă decât florile, musica, poesiile lui Alfred de Musset, romanele lui Georges Obnet, Georges Sand, D-nei de Staël. Fata asta va iubi un tânăr frumos, elegant, pe cel dintâi care-i va întoarce capul. Şi-l va iubi ca pe un idol, negândit, nejudecat, cu tot focul inimei ei, care nu-i decât iubire. Niciodată nu va vedea defectele lui, niciodată nu se va întreba dacă o iubeşte. Îl va iubi orbeşte, el va fi lumea ei, părinţii, prietenii. Fără de el nu va mai fi nimic pentru dânsa. Trădarea lui ar omorî-o şi o omoară într'adevăr! Astfel de femei, mor ofticoase”.


Fata inteligentă şi simţitoare

E mărgăritarul rar, pe care nu-l poate mânji nimic, oricât de înjositor ar fi. Nu găsesc nimic cu ce s'o compar; astfel ar fi trebuit să fie un Dumnezeu, dacă ar exista. E inteligentă şi-şi dă seama de toate, nu iubeşte decât ce-i frumos şi nobil, curat şi înalt. Dar frumosul, nobilul şi înaltul acela, aşa precum îl înţelege ea cu inteligența ei fină şi simţirea extrem de delicată, nu poate să existe decât în mintea ei. Vai de dânsa dacă îşi fixează dragostea asupra vreunui bărbat oricât de inteligent şi simţitor ar fi. Niciodată nu va corespunde subtilităţilor şi celor mai mici nuanţe ale inimei şi creierului ei. Ceea ce va iubi în bărbatul ei e binele pe care ea îl va face, încurajarea pe care i-o va da în momente de restrişte, sfaturile bune pe care el le va urma şi îi vor folosi, mângâierea care va alină durerile lui. Îndată însă ce el va fi nepăsător la toate astea, îndată ce va disprețui tot ceea ce inima ei cheltuieşte pentru dânsul, s'a sfârşit! E suferinţa care începe pentru dânsa. Şi, orice, o mică neatenţie, o privire nepăsătoare, poate involuntară, o mişcare de nimic, sunt nişte lovituri de cuţite pentru inima ei. E capabilă de cel mai mare devotament și rezistență, oricărei mizerii materiale, dar foarte slabă şi învinsă de orice contrarietate morală. Temperament nervos, care oțelit mereu poate s'o aducă la furie şi chiar la nebunie”.

Concluziune


Domnişoarelor, feriţi-vă de prea mare sensibilitate, dacă vreţi să fiţi fericite!”


Sursa: Străbunica (alias “Laura Vampa” – autoare a articolului “Cum iubesc fetele noastre” publicat la rubrica “Salon” din revista “Familia” – numărul din 20 iulie/1 august 1897

Citește mai mult... »

Străbunica și “grape-fruit”-ul

Deși pare azi un fruct la fel de banal ca și portocala sau ca lămâia, grepfrutul nu este prezent “de când e lumea” în galantarele magazinelor românești. Grepfrutul (în engleză: grapefruit, în franceză: pamplemousse) -  fruct care își are  originea în insula Barbados - a început să fie cunoscut în Europa și în America pe la începutul secolului al XIX-lea. Acest hibrid obținut prin încrucișarea dintre pomelo și diferite soiuri de portocali a început însă să fie cultivat pe scară largă abia pe la începutul secolului trecut.

Străbunica și… “grape-fruit”-ul
În România acest “fruct minune” a devenit o prezență obișnuită în rafturile magazinelor și în renumitele coșuri ale “oltenilor” abia în perioada interbelică. Revista “Realitatea ilustrată” consemna într-un articol publicat în anul 1937: Nu sunt decât câțiva ani de când a apărut în vitrinele magazinelor de delicatese de pe Calea victoriei și de pe Boulevard o trufanda cu înfățișare străină, un fruct nou, nemaivăzut la noi, de un galben auriu care nu se aseamănă nici cu portocala, nici cu lămâia, având o formă perfect rotundă, mirosul picant, aspectul apetisant. Rari erau amatorii care cumpărau acest fruct și, neștiind cum să-l mănânce, îl aruncau după prima gustare, găsindu-l amar și neplăcut. De atunci părerea amatorilor de “grape-fruit”  de Jaffa s'a schimbat cu totul. Interesându-se cum trebuiește mâncat, ei au procedat după anumite reguli ale gastronomiei, tăind fructul în două, desfăcând miezul de jur împrejur, lăsându-l în coaja lui, presărându-l cu mult zahăr, stropindu-l cu rom  și având răbdare să aștepte o oră înainte de a mânca din el cu lingura.

Succesul grape-fruit-ului astfel consumat a fost desăvârșit. Nu există astăzi cel mai modern magazin de alimente care să nu-l aibe de vânzare, așa cum înainte se vindeau peste tot lămâile și portocalele. Chiar și “oltenii” își umple coșurile cu acest produs al livezilor din Jaffa, vânzându-l pe la periferii prin casele oamenilor mai modești, ca pe un articol de mare consumație.” (1).

Cel mai apreciat soi de grepfrut din această perioadă era cel provenit din Jaffa, probabil și pentru că rutele de aprovizionare ale magazinelor occidentale cu acest fruct treceau prin RomâniaDeși răspândit în toate țările europene și americane, nicăieri “grape-fruit"-ul nu se mănâncă mai PROASPĂT ca la noi, venind cu vaporul după 5 zile de la culesul lui din livezile palestiniene, în plină iarnă, când suntem atât de dornici de un fruct proaspăt. Noi românii suntem privilegiați între toate țările europene în ce privește consumul acestui fruct nou. Aurit și pătruns de soarele mediteranian, dătător de sănătate și de energie, grape-fruit-ul de Jaffa ne sosește plin de calitățile neîntrecute ale rodului copt în Țara Sfântă.” (1)

Străbunicele noastre au fost repede convinse de calitățile acestui fruct: Nu e masă la care grape-fruit-ul să nu-și găsească întrebuințarea, fie mâncat simplu, cu zahăr și rom, după modul explicat, fie în diverse preparații de budinci, torturi, creme, foursecuri, înghețate, liqueururi; adesea se servește între feluri, fie ca salată picantă, cu sare și piper, fie ca sos acrișor la tomate sau la legume delicate, cum sunt mazărea sau spanacul. Mulți îl mănâncă înainte de masă, ca aperitiv, fiind un bun stimulent al apetitului și ușurând digestia. Dimineața, pe stomacul gol, înlocuiește acele laxative dăunătoare intestinelor. Seara, la culcare, e un admirabil regulator și calmant, împrospătând totodată gura și parfumând-o plăcut. Peste zi astâmpără setea în urma mâncărurilor grele care se digeră anevoios. Grape-fruit-ul are totodată avantajul că menține silueta și, luat regulat de 2-3 ori pe zi, limpezește tenul stricat din cauza proastei circulații a sângelui și a insuficientei digestii. Zeama de grape-fruit întrebuințată ca loțiune pentru față și pentru mâini amestecată cu câteva picături de glicerină albește și catifelează pielea, neavând nevoie de nici un adaos de parfum, fiind apa de toaletă de noapte cea mai inofensivă și mai eficace.
Cu drept cuvânt grape-fruit-ul a fost supranumit fructul minune, produs al științei omenești, rodit în pământul sfânt, aurit de soarele mediteranian, plăcut vederii și gustului, trebuincios și binefăcător, ieftin, apetisant, sănătos. Dacă printre cititorii acestui articol mai există cineva care n'a gustat încă din fructul minune, acum când e în plin sezonși când nu există alt desert mai plăcut și mai ieftin, să nu întârzie să încerce “grape-fruit”-ul de Jaffa.” (1)

Nu voi încheia articolul fără a adăuga la mica mea carte de bucate care se adună pe blog câteva rețete de salate și de cocktailuri în care grepfrutul este ingredientul principal, rețete culese din “carnețelul străbunicii” (de fapt din reviste publicate în perioada interbelică…). Voi începe cu o rețetă despre care străbunica consemna că e “a celui mai bun desert pe care l-am gustat vreodată”:

“COUPE Ả LA MODE"

În fiecare pahar de înghețată puneți 6 felioare de grapefruit. Se așterne pe deasupra un strat destul de gros de zahăr, adăogându-se apoi o lingură mare de sirop de cireșe. Pe deasupra se toarnă o cantitate respectabilă de înghețată de vanilie și se împrăștie apoi pe ea fisticuri (sau alune) tăiate mărunt.” (4)

COCKTAIL DE GRAPEFRUIT

Se toarnă într’un vas o cantitate egală de gin și de zeamă de grapefruit. Se pune în acest lichid o bucată de gheață artificială, se bate bine și se servește. Dacă n'aveți gin sau dacă nu-l preferați, puteți prepara cocktail-ul cu zeamă de grapefruit și cu zeamă de prune, ba sunt sigur că amestecând grapefruit-ul cu țuică va fi tot atât de gustos. Cred, în același timp, că acest cocktail este bun fără zahăr, sunt însă unii care adaugă zahăr, sirop de zmeură sau lichior dulce.” (2)

“FIZZ" DE GRAPEFRUIT

Se servește fiecărui invitat într'un pahar mare: trei linguri mari de zeamă de grapefruit și o lingură de lichior. Se adaugă apoi după gust, gheață și zahăr și se umple paharul cu sifon.” (2)

SALATĂ DE GRAPEFRUIT No.1

Se curăță bine sferturile de grapefruit; se amestecă într'un castron cu o altă legumă, verde. Se toarnă sare și piper, apoi zeamă de lămâie. Se poate garnisi și cu sos de pătlăgele roșii. Amestecul de grapefruit cu tomate, grapefruit cu mazăre fiartă, grapefruit cu cartofi, este tot atât de gustos, servit cu foi de salată verde; pe deasupra puteți turna untdelemn sau oțet, după gust.” (2)

SALATĂ DE GRAPEFRUIT: No.2 DULCE

La această salată putem face tot felul de combinații: feliile de grapefruit pot fi amestecate cu bucăți de piersică, apoi amestecate cu lichior și cu felii de pere. Această salată se pune la gheață și când e rece se servește cu frișcă îndulcită. Feliile de grapefruit puse într'un vas de cristal, amestecate cu zahăr, porto, ananas și portocale, la care se adaugă mult zahăr și lichior, sunt o minune. Sunt o grămadă de combinații care pot fi făcute de o gospodină îndemânatecă, și sunt sigur că sugestiile mele o vor îndemna să descopere mereu alte combinații.” (2)

SALATĂ DE GRAPEFRUIT CU ROM ȘI FRIȘCĂ

Se desface un grape-fruit în felii și se taie bucățele; se taie felii o portocală, o pară, un măr, o mandarină, se amestecă cu diferite boabe de fructe din dulceață, se opărește cu jumătate de pahar de sirop, se stropește cu un păhărel cu rom sau cu liqueur, se garnisește cu frișcă bătută și cu boabe de vișine din vișinată.” (3)

Alte reţete culese până acum din “carnețelul străbunicii” le puteți găsi dând click pe unul dintre titlurile următoare: Rețetele străbunicii, Reţete (care distrug orice diete)Aromele Crăciunului de altădatăReţete vegetariene a la… FurnicaReţete şi deserturi uşoare de la … 1907Reţete şi rochii cochete. 

Surse:




Citește mai mult... »

Străbunica şi bunele maniere

Nu ne îndoim că cititoarele aceste rubrici sunt femei care ştiu să se comporte în viaţă şi în societate. Sunt însă unele ocazii în care – oricât de iniţiate aţi fi – simţiţi un fel de stângăcie şi nu ştiţi exact ce aveţi de făcut. De aceea vă vom da în acest articol câteva sfaturi, care sperăm că vă vor veni în ajutor.” Aşa îşi începea articolul redactorul rubricii „Realitatea femeii” din revista „Realitatea Ilustrată”. Am citit şi eu curios sfaturile date în anul 1939 tinerelor cititoare de atunci – bunicele sau... străbunicele noastre de azi. Sigur că unele dintre ele par uşor desuete. Dar - daca vom adapta puţin lumii de azi aceste sfaturi  şi daca le vom scutura uşor de stratul subţire de praf aşternut în cei 80 de ani care au trecut de atunci - vom vedea că aceste sfaturi respectă regulile generale ale bunului simţ. Bun simţ care e actual – sau ar trebui să fie – chiar şi în “zilele noastre”:

1. "Mulţi bărbaţi cred că o dată căsătoriţi le este permis să uite de orice gentileţe sau bună creştere faţă de soţiile lor. Domnilor, nu comiteţi această gravă eroare. Continuaţi să vă trataţi soţia cu gentileţe şi so înconjuraţi de toate atenţiile care o măgulesc şi o fac să vă iubească şi mai mult. Nu intraţi niciodată undeva înaintea ei. Scoateţi-vă pălăria dacă vă despărţiţi de ea, pe stradă. Daţi-i mâna, ajutând-o să coboare din vreun vehicul. Fiţi întotdeauna gata s-o ajutaţi să-şi îmbrace haina. Şi, mai ales, nu-i răniţi amorul propriu făcându-i observaţii în public."

2. "Dacă scrieţi o scrisoare dificilă unei persoane de sex opus (notă: poate chiar un e-mail), aveţi întotdeauna obiceiul să dormiţi o noapte şi apoi s-o recitiţi. De multe ori cuvintele scrise într-un moment de enervare vă vor părea nedrepte sau inoportune. Calmă, veţi putea reface scrisoarea şi veţi evita astfel, ca printr-un gest necugetat, să pierdeţi dragostea unui om la care ţineţi."


3. "Telefonul este, incontestabil, un instrument util şi plăcut (notă: telefonul mobil de azi cu atât mai mult). Dar anumite persoane caută totdeauna să profite de el făcând surprize prietenilor. Gândiţi-vă intotdeauna că poate soneria telefonului l-a ridicat pe interlocutorul d-voastră de la cine ştie ce lucru important şi urgent. Grăbiţi-vă deci să spuneţi ce aveţi de spus. Oricine vă va fi recunoscător pentru aceasta."

4. "Când ieşiţi seara în oraş, aveţi grijă să luaţi cu d-voastră tot ceea ce aveţi nevoie; nu vă bazaţi pe prietenele d-voastră pentru împrumutul unui ruj sau al unui fard. Ţineţi minte că prietena d-voastră, chiar dacă se arată gentilă, nu împrumută cu plăcere. Evitaţi împrumuturile. Ele nu plac nimănui."


5. "Prietenii d-voastra va invită pe la ei bănuind că şi dv. îi veţi invita la rândul vostru. De aceea este urât dacă dv. nu o faceţi. Vă puteţi elibera de obligaţii făcând o reuniune la care să vă invitaţi toţi prietenii. Cea mai indicată e o invitaţie la masa de seară sau, eventual, după masa de seară. Dacă apartamentul d-voastră este incomod sau prea mic, invitaţi-vă prietenii la restaurant sau la teatru. Aveţi însă grijă să acordaţi aceiaşi atenţie tuturor, făcându-i să înţeleagă că v-ar place să îi vedeţi mai des."


6. "În cadrul evenimentelor de azi opiniile sunt diferite. Dacă vă aflaţi într’un salon, feriţi-vă să vă exprimaţi părerile politice; s’ar putea ca unul dintre prietenii sau cunoscuţii dv. să se simtă ofensat şi din această pricină să izbucnească o discuţie interminabilă, în contradictoriu, care să plictisească lumea din jur. Dacă ţineţi neaparat să discutaţi, amânaţi pentru momentul când veţi fi singuri cu respectivii prieteni."



7. "Orice fată tânără. Indiferent care este poziţia ei socială, lucrătoare, vânzătoare sau funcţionară, poate prin perseverenţă şi voinţă să devie o persoană distinsă, adică să îşi însuşească un fel gentil de a se purta, ştiind să se stăpânească. Totdeauna elegantă, să nu atragă atenţia printr’un fard prea tare sau o coafură prea pretenţioasă. Să vorbească întotdeauna încet şi dulce, să nu râdă niciodată în hohote gălăgioase. Să fie gentilă şi demnă şi să nu fie niciodată pretenţioasă. Să nu povestească niciodată lucruri neverosimile şi să nu încurajeze pe alţii să o facă."


Citeşte şi: “Sfaturi copilei mele


Sursa: articolul “Aţi face asta ?” de la rubrica “Realitatea femeii” – publicat în numărul din 15 august 1939 al revistei „Realitatea Ilustrată – citită din colecţia Bibliotecii Centrale Universitare “Lucian Blaga” Cluj-Napoca

Citește mai mult... »

Străbunica şi… “bucătăria de vară”


Străbunica...
găteşte
Dacă pentru a scrie articolul predent care a avut-o pe străbunica în prim-plan consultasem carneţelul ei cu sfaturi gospodăreşti (citeşte aici articolul “Eco-străbunica – sfaturi practice”), de data asta am aruncat o privire în carneţelul ei cu reţete.
Ce am constatat?  Că arta culinară a evoluat şi ea odată cu timpurile: în comparaţie cu apetisantele dar şi cu… „hipercaloricele” reţete culese de prin revistele dedicate femeilor apărute la începutul secolului trecut (pe care le găsiţi aici: Reţetele străbuniciiReţete (care distrug orice diete)Aromele Crăciunului de altădatăReţete vegetariene a la… Furnica,  Reţete şi deserturi uşoare de la … 1907Reţete şi rochii cochete), reţetele recomandate în articolul „Bucătăria de vară” publicat în Realitatea ilustrata” din 8 august 1939  sunt mult mai „uşoare”. Recomandabile cred şi pentru o dietă a zilelor noastre. Nu o să vă ascund nici surpriza pe care am avut-o găsind printre ingredientele folosite de străbunica fulgii de ovăz sau... praful de copt „Backin” de la Dr. Oetker:


CAROTE ŞI MAZĂRE VERDE

Într’o tigaie se pune pe foc un bulgăre de unt cu mărar, tăiat mărunt. Adăugaţi carotele tăiate pe lung, o bucată de zahăr şi puţină sare şi lăsaţi carotele să se moaie. Mazărea proaspătă, fiartă în apă cu zahăr, e adăugată apoi la carote şi se serveşte în sosul de unt.


CUIBURI DE PARIZER

Prăjiţi în ulei atâtea felii de parizer câţi musafiri aveţi. După ce s-au ridicat asemeni unor coşuleţe, puneţi-le în farfurie şi umpleţile cu orice fel de legume, rămase eventual de la prânz sau proaspăt fierte. Reţeta este potrivită pentru cazul în care primiţi musafiri pe neaşteptate.



MORCOVI  TINERI  “A LA RUSSE”

Se fierb şase morcovi frumoşi, bine spălaţi. Se curăţă apoi şi se toacă cu cuţitul. Se încălzesc 250 grame de unt cu 100 grame de zahăr, până începe zahărul să se rumenească, apoi se pun în ele morcovii şi se lasă să se prăjească 8 – 10 minute. Se adaugă patru linguri mari de făină, puţină sare şi piper şi eventual puţină zeamă de lamâie sau de oţet. Apa în care au fiert morcovii se păstrează pentru subţierea sosului.


„ENTRE”  DE SPARANGHEL

Curăţaţi sparanghelul, cu băgare de seamă, fierbeţi-l în apă sărată, după ce s’a muiat puţin (nu trebuie de fiert decât foarte puţin timp), formaţi din el bucheţele pe care le legaţi cu coajă de lămâie. Pe un platou de sticlă puneţi maioneză, ouă fierte, ridichioare tăiate frumos, puţină verdeaţă şi veţi avea astfel un „entre” frumos şi gustos.

PLATOURI DE LEGUME RECI

Aranjaţi pe o farfurie mare de sticlă sparanghel tânăr, felii de roşii, salată verde proaspătă şi felii de ouă tari, căteva legume fierte (mazăre verde, morcovi, fasole verde) – câte două-trei linguri din fiecare.


TORT DE CARTOFI

 Coca: 300 gr, făină, 125 gr. cartofi fierţi, 50 gr. fulgi de ovăz, 150 gr. zahăr, 1 lingură mare de rom, 1 ou, 75 gr. de unt, 1 pacheţel zahăr vanilat, 1 pachet „Backin” dr. Oetker. (notă: deşi greu de crezut, fulgii de ovăz şi praful de copt Dr. Oetker aparţin reţetei originale publicate în anul 1939).
Umplutura: 200 gr. mameladă sau 500 gr. pastă de mere.

Mod de preparare: Se amestecă făina cu Backin”–ul, se trece apoi prin sită şi se amestecă cu fulgii de ovăz şi cu cartofii. La mijloc faceţi o gaură. Turnaţi înăuntru zahărul, romul, vanilia şi oul. La sfârşit adăugaţi untul topit şi răcit. După ce aţi frământat bine, întindeţi o jumătate din cantitate şi puneţi-o într’o formă unsă cu grăsime, aplicaţi stratul de marmeladă sau pastă de mere şi acoperiţi cu cealaltă jumătate de cocă. Lăsaţi la cuptor la foc potrivit.


PATEURI CU ŞUNCĂ

Faceţi un aluat obişnuit cu unt. Întindeţi-l pe masă şi tăiaţi din el atâtea pătrate câte pateuri doriţi. Tăiaţi şunca în bucăţele mici cu care umpleţi pătratele de aluat. Prăjiţi-le în grăsime multă şi la foc potrivit.
  

Sursa: articolul „Bucătăria de vară” de la rubrica “Realitatea femeii” publicat în revista Realitatea ilustrată” din 8 august 1939


Citește mai mult... »

Un meniu à la străbunica

Voi mai adăuga câteva rețete la mica mea carte de bucate care se adună pe blog, rețete culese din carnețelul străbunicii (de fapt din reviste si gazete de la începutul secolului trecut). Reţetele culese până acum le găsiţi dând clik pe unul dintre titlurile următoare: Rețetele străbunicii, Reţete (care distrug orice diete), Aromele Crăciunului de altădată, Reţete vegetariene a la… Furnica, Reţete şi deserturi uşoare de la… 1907, Reţete şi rochii cochete. Dar pentru că trebuie să trecem într-o “ligă superioară” voi alcătui azi pentru voi un meniu de primăvară din anul 1913. Sună cam așa:

Soupe à la crème de printemps
Croquettes de viande avec crème d'épinards á la Eugne Su
Fricandeau de veau aux légumes nouveaux
Tarte au riz avec crème à la vanilla

Ce ziceți? Ne încumetăm? Să stiți că sună mult mai pretențios decît este de fapt. Același meniu, în dulcea noastră limbă, sună cam așa:

Supă cremă de primăvară
Crochete de carne cu spanac a la Eugen Sue
Fricandou de vițel cu legume
Prăjitură de orez cu cremă de vanilie



Am un singur regret: publicațiile din vremea străbunicii publicau rețete dar nu și fotografii ale preparatelor. Sunt nevoit așadar să folosesc fotografii din “zilele noastre”. Reclamele înserate prin articol sunt însă tot din anul 1913. Dar să pierdem vremea:

Supă cremă de primăvară
(Soupe à la crème de printemps)


Pune într-o cratiţă cartofi tăiaţi în patru, apă şi puţină sare. Când cartofii sau fiert, trece-i printr-o sită sau sfărâmă-i bine de tot cu o furculiţă. Adaogă la acest piureu sparanghel tăiat bucăţele şi mazăre boabe şi fierbele toate împreună. Puţin înainte de a o servi fă-i un rântaş cu o bucată bună de unt proaspăt. Gustă supă să vezi dacă are destulă sare şi serveşte-o fără pâine. Această supă este foarte gustoasă şi apreciată. (“Gazeta ilustrată” – 27 aprilie 1913).



Crochete de carne
(Croquettes de viande)


Crochetele se prepară de obicei din carne fiartă de viţel sau de pasăre de la care se scoate pielea şi vinele (aceasta trebuie făcut neparat căci altfel crochetul plesneşte la prăjit).
Carnea trebuie tocată puţin sau mai bine tăiată bucăţele mici ca bobul de mazăre. La carne se mai adaugă puţină şuncă fiartă. Deasemeni tăiată fin, şi trufe după plăcere. După ce s-a preparat astfel carnea, să se pună într-o cratiţă o bucată bună de unt foarte proaspăt; când e încins să se adauge o lingură rasă de făină şi o ceapă rasă, dacă ne place, pentru a face vreo optsprezece crochete, Se prăjeşte totul vreo cinci minute, fără a se rumenii, apoi se stinge cu jumătate de litru de lapte rece şi se lasă să scadă până se face un sos destul de gros, care trebuie să semene cu o cremă care nu se lipeşte de cratiţă.
Când s-a obţinut această grosime, să se adauge carnea şi şunca, sare şi piper, după gust; să se prăjească totul puţin, apoi să se lege ca un sos alb cu unul sau două gălbenuşuri de ou bătute cu puţin oţet sau zeamă de lămăie şi cu o bucată de unt de masă, pentru a se face mâncarea mai gustoasă. Se întâmplă câteodată că ouăle subţiază sosul. Atunci cratiţa trebuie pusă iarăşi pe foc şi să se tot amestece cu lingura până se îngroaşă iarăşi, dar trebuie observat ca să nu dea în fiert, căci atunci ouăle se taie. Deasupra se va pune puţin unt proaspăt, ca să nu prindă coajă.
Când s-a terminat această lungă operaţie, să se facă crochetele de mărimea unui ou, dându-le formă de dop sau de căpăţână de zahăr, se înmoaie în pesmet fin, apoi în ou şi apoi iarăşi în pesmet. Cu câteva minute înainte de a le servi trebuiesc prăjite în untură vreo cinci-şase minute, până capătă o culoare aurită pe afară şi devin spumoase în interior. După ce s-au scos binişor, se pune în untură pătrunjel, care se prăjeşte puţin şi cu care se garnisesc crochetele.

Crochetele se mai pot face cu bucăţele de ficat de viţel, de iepure de casă şi din filet de vacă, preparate singure sau amestecate cu carne de pasăre. Ele nu trebuie preparate din carne de miel. Se mai pot adăuga ceva ciuperci tocate, crude sau fierte, puţină zeamă de carne şi crochetele capătă un gust foarte fin. ( “Gazeta ilustrată” – 23 februarie 1913).

Spanac a la Eugẻne Suẻ
(Crème d'épinards á la Eugẻne Suẻ)


Alegeţi spanacul şi curăţaţi toate cotoarele cele mai groase, apoi spălaţi-l bine de tot în mai multe ape, fierbeţi-l într-o cratiţă cu apă clocotită la care nu adăogaţi nimic, nici potasă, nici alaun, nici sare. Să fiarbă pe un foc tare ca să rămână verde frumos. Scurgeţi-l pe un ciur şi turnaţi imediat apă rece peste el ca să nu îngălnenească, căci nu e nimic mai neplăcut şi mai puţin apetisant ca spanacul galben; când stă mai mult pe foc capătă un gust particular, afumat, care nu place la toată lumea. Stoarceţi bine spanacul cu lingura ori printr-un tifon ca să iasă toată apa. Tocaţi-l fin de tot, ori dacă vă place, treceţi-l prin sită ca să fie şi mai fin. 

Încingeţi apoi bine de tot o bucată mare de unt (cca. jumătate din cantitatea spanacului), adăugaţi sare şi piper, dar nu puneţi făină. Puneţi şi spanacul şi lăsaţi-l să fiarbă pe marginea maşinii cam un sfert de oră, ori cel mult douăzeci de minute, fără a adăoga apă. Aşezaţi-l apoi frumos pe farfurie, înconjurat de crochete de carne şi felii de franzelă prăjite în unt. (“Gazeta ilustrată” – 20 aprilie 1913).



Fricandou de vițel cu legume
(Fricandeau de veau aux légumes nouveaux)


Pulpa e singura parte din viţel care se întrebuinţează pentru această mâncare. Se separă fricandoul (notă: bucată groasă de carne, din mușchiul interior al pulpei de vițel) urmând fiecare încheietură. Se formează astfel din pulpa de viţel cinci fricandouri. Se scoate binişor pieliţa de la suprafaţă cu ajutorul unui cuţit mic şi ascuţit, pentru ca să fie mai uşor la împănat. Se pune apoi într-o cratiţă untură ori unt, morcovi şi ceapă tăiate felii, bucăţele de slănină. Se aşează apoi fiecare fricandou pe fundul cratiţei astfel acoperit şi se adaugă şi puţină sare. Se lasă ca legumele să se rumenească puţin pentru a obţine o zeamă naturală. Când fricandourile au ajuns la acest grad de fierbere se sting cu puţină apă, apoi se lasă să fiarbă încet şi înăbuşite pe maşină sau într-un cuptor potrivit de cald, având grijă a le uda din când în când cu zeama lor, care trebuie să formeze un fel de piftie, adică să fie o zeamă legată, scăzută şi gustoasă.


Pentru a se servi la masă, se scoate pe jumătate grăsimea din zeamă şi se pune pe farfurie numai fricandoul singur cu puţină zeamă şi încojurat cu legumele cu care au fiert. Regulile artei culinare cer ca fricandoul să fi atât de fiert ca mesenii să-l poată tăia cu lingura. Se mai pot suprima legumele şi slănina şi să fierbem fricandoul cu zeamă - jumătate untdelemn fin şi jumătate unt – încinse bine. Fricandoul se poate servi cu sos de pătlăgele roşii, cu mazăre boabe, cu piure de cartofi, de castanet, cu măcriş, spanac, cu arpagic sau alte legume de aceiaşi natură. (“Gazeta ilustrată” – 16 martie 1913)



Prăjitură de orez cu cremă de vanilie
(Tarte au riz avec crème à la vanille)


Ia câţi-va pumni de orez, spală-l bine şi fierbe-l în lapte cu puţină sare şi o bucăţică de unt proaspăt. Când e fiert, pune-l pe o farfurie ca să se răcească şi nu uita să torni deasupra puţin unt ca să nu prindă coaje. Ia trei sau patru gălbenuşuri de ou, pune tot atâtea linguri de zahăr câte gălbenuşuri şi puţină feculă (notă: amidon) şi freacă bine până se îngroaşe iar gălbenuşurile se albesc. Adaogă tot atâtea linguri de orez cât era numărul gălbenuşurilor. Bate bine albuşurile până se face o spumă tare şi toarnă gălbenuşurile in albuş amestecând încet. Pune totul într-o formă unsă bine cu unt şi presară zahăr fin ori făină. Umple forma pe trei sferturi căci ouăle cresc. Fierbe în bain-marie ori coace în cuptor timp de ¾ oră. Răstoarnă-o pe o farfurie rotundă şi în momentul de a o da la masă, pune deasupra o cremă de vanilie şi caramel. (“Gazeta ilustrată” – 18 mai 1913). 


Citește și:

Rețetele străbunicii
Reţete (care distrug orice diete)
Aromele Crăciunului de altădată,
Reţete şi deserturi uşoare de la … 1907
Reţete vegetariene a la… Furnica
Delicioasa ciocolată Zamfirescu



Citește mai mult... »